CE recomanda sanctionarea petrolistilor anchetati de Consiliul Concurentei

 

In raspunsul la concluziile investigatiei declansate in 2005 de Consiliul Concurentei pe piata carburantilor din Romania, Comisia Europeana (CE) recomanda sanctionarea companiilor anchetate, motivand ca piata de profil romaneasca face parte din cea europeana. Dupa ce miercuri a scris toata presa ca autoritatea de concurenta a trimis companiilor petroliere implicate in aceasta ancheta raportul de investigatie privind o posibila intelegere privind retragerea de pe piata a sortimententului de bezina Eco Premium, Consiliul Concurentei transmite, joi, un comunicat in acest sens. Poate ca nici n-ar fi facut-o, daca OMV Petrom nu ar fi trimis un comunicat in acest sens Bursei de Valori Bucuresti.

‘Evident, decizia noastra, care sustine recomandarile raportului, care recomanda sanctiuni, poate fi atacata de catre companii in instanta. Echipa noastra considera ca are dovezi ca aceste companii au incalcat legea’, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Secretomania continua insa, numele companiilor investigate fiind confidentiale. De parca nu le-ar cunoaste toata lumea. Pai dupa ce Petrom a scos de pe piata cel mai ieftin sortiment de benzina, la sfarsitul anului 2008, toate celelalte companii – Lukoil, MOL, Agip si Rompetrol – au facut acelasi lucru la putin timp. Nu trebuie decat putina memorie. Apoi, orice scumpire de pret – si, uneori, chiar ieftinire – a uneia dintre principalele companii – Rompetrol si OMV Petrom – este urmata, pavlovian, de celelalte de pe piata, astfel ca preturile difera cu sume extrem de mici.

In comunicatul Consiliului Concurentei se arata ca trimiterea raportului catre companiile investigate este doar o etapa in cadrul procedurii de investigatie, si nu echivaleaza cu o decizie finala asupra cazului. Conform procedurii, companiile au la dispozitie 30 de zile pentru a trimite in scris observatii asupra raportului de investigatie. Apoi, companiile au posibilitate de a-si sustine punctul de vedere in cadrul unei sedinte de audiere, ce va avea loc pe 21 decembrie 2011.

Dupa audiere, Plenul Consiliului Concurentei va delibera si va lua o decizie cu privire la existenta unei incalcari a legislatiei concurentei. Daca practicile anticoncurentiale se confirma si Plenul Consiliului Concurentei decide sanctionarea companiilor implicate, amenda poate ajunge pana la 10% din cifra de afaceri. Orice decizie a Consiliului Concurentei poate fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti in 30 de zile de la comunicare.

Autoritatile nationale de concurenta au obligatia de a informa Comisia Europeana in cazul in care practicile anticoncurentiale investigate pot afecta comertul intre statele membre. Schimbul de informatii realizat in acest context, intre autoritatile nationale de concurenta si Comisia Europeana, este confidential, se mai arata in document.

Investigatia realizata de Consiliul Concurentei s-ar putea extinde, prin implicarea DG Competition din Comisia Europeana, si la companiile care sunt actionari-majoritari la firmele investigate in Romania.

Bogdan chiritoiu a mai anuntat, joi, ca Guvernul va finaliza in aceasta iarna o ordonanta simpla sau de urgenta care sa reglementeze concurenta neloiala. ‘Atributiile legate de concurenta neloiala au fost trecute, o data cu adoptarea modificarii Legii Concurentei, de la Ministerul Finantelor Publice la noi. Nu am avut nicio perioada de tranzitie, din iulie lucrarile de la Ministerul Finantelor au venit la noi. Dorim sa nu cream un cadru legislativ excesiv de interventionist (…) In iarna vom veni cu o ordonanta simpla sau de urgenta in acest sens si, cu practica pe care o avem, putem sa imbunatatim cadrul legislativ in Parlament in urmatoarele 6-12 luni, asa cum am facut si cu Legea Concurentei’, a spus Chiritoiu.

De ce asa tarziu se intampla acest lucru, nimeni nu poate arata. Suspiciunile privind faptul ca Guvernului ii convine ca statul incaseaza sume deloc neglijabile de la companiile petroliere vin mai mult din partea Opozitiei, dar si omul de rand incepe sa se indoiasca de bunacredinta guvernantilor, pentru care cifrele sunt mai importante. Ceea ce constata insa toata lumea – pana si presedintele Traian Basescu – este ca, in timp ce pretul titeiului scade, benzina si motorina se scumpesc, iar petrolistii din Romania inregistreaza profituri-record.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.