MAE: Noi condiții pentru intrarea în Cipru

Românii au nevoie de autorizație de călătorie, de test negativ pentru COVID-19, dar și de un permis special pentru intrare în Cipru, eliberat de Ministerul de interne cipriot.
 
 
Noile restricții impuse de autorități sunt valabile pentru toți cetățenii care nu sunt rezidenți în Cipru.
 
Ministerul român de Externe a anunțat joi că, potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile cipriote, condițiile aplicabile cetățenilor care intră pe teritoriul Ciprului sunt stabilite în funcție de statele de proveniență, acestea fiind clasificate pe trei categorii, respectiv:
  • categoria A – state considerate cu risc redus, pentru care nu se solicită prezentarea unui test negativ pentru infecția cu COVID-19;
  • categoria B – state considerate cu risc mediu, pentru care este obligatorie prezentarea unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19;
  • categoria C – state din care se poate călători în Republica Cipru numai cu îndeplinirea anumitor condiții, respectiv deținerea unei autorizații de călătorie, a unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 și, în anumite cazuri, a unui permis special eliberat de Ministerul de interne cipriot.
România a fost inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia.
 
Conform noilor măsuri, accesul pe teritoriul Ciprului este permis cetățenilor care vin din statele incluse în categoria C, după cum urmează:
  • 1. cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală în Cipru pot intra cu condiția obținerii autorizației de călătorie și a prezentării testului molecular negativ pentru infecția cu COVID-19;
  • 2. alte categorii de persoane, care provin din state încadrate la categoria C, pot intra doar cu condiția obținerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Cererile vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la adresa de e-mail: covid19@crmd.moi.gov.cy.
Astfel, cetățenii care vor să călătorească în Cipru din România și care nu fac parte din categoria cetățenilor ciprioți sau a cetățenilor străini cu drept de rezidență în Cipru trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru următoarele:
  • autorizația de călătorie, obținută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy. Înregistrarea călătoriei trebuie efectuată cu 24 de ore înaintea deplasării. Autorizația presupune completarea electronică a unui chestionar COVID-19 și introducerea datelor de zbor;
  • un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru, atestat printr-un certificat în limba engleză;
  • permisul special eliberat de Ministerul de Interne pentru persoanele nerezidente.
MAE menționează că, începând cu data de 17 iulie, autoritățile cipriote nu mai permit turiștilor să traverseze în partea de nord a insulei. Cetățenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizația de trecere decât în cazuri umanitare (deces al unui membru de familie, situații medicale de urgență), deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Meteham.
 
Lista statelor din care este permisă intrarea în Cipru este actualizată săptămânal de către Ministerul cipriot al Sănătății, în funcție de datele epidemiologice din fiecare țară.
 
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Nicosia: 00357 22495333, 00357 22517333, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: 00357 97812277.
 
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.