Murgeanu: Blocurile cu bulina rosie ar trebui demolate si reconstruite

Razvan Murgeanu, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, este de parere ca blocurile cu bulina rosie din Bucuresti ar trebui demolate si reconstruite. Argumentul sau se bazeaza pe experienta acumulata la Primaria Bucurestilor, in calitate primar general interimar si apoi de viceprimar general, perioada in care s-a confruntat cu refuzul locatarilor de a accepta consolidarea blocurilor cu grad ridicat de risc seismic. In plus, costurile mari si complexitatea unor astfel de lucrari fac mai dificila consolidarea imobilelor afectate puternic de cele doua cutremure majore din ultimii 70 de ani.

“Aceasta solutie (demolarea si reconstruirea, n.red.) este mai ieftina, mai sigura si mai util a decat reconsolidarea cladirilor cu risc seismic ridicat. Ar trebui reconsolidate numai cladirile cu valoare de patrimoniu”, a declarat el miercuri, la la dezbaterea „Bucuresti-Risc seismic. Ce e de facut?”, organizata de Grupul pentru Dialog Social si Revista 22.

La intalnire au fost intoarse pe fata si pe dos masurile ce ar trebui luate pentru grabirea punerii in aplicare a actualelor programe de interventie asupra cladirilor cu risc seismic.

Au fost “periate”, pe rand, prevederile legislative si mecanismele de finantare, gradul diferit de implicare a proprietarilor din blocurile vizate de program, necesitatea intensificarii campaniilor de informare pentru constientizarea pericolului public pe care il reprezinta cladirile cu risc seismic.

Au fost analizate si activitatile de preventie in cazul cladirilor cu bulina rosie, cat si cele de interventie post-eveniment. Specialistii au avertizat ca in Bucuresti ar trebui sa se construiasca doar la regimuri mici de inaltime, din cauza gradului seismic mare al zonei.

La intalnire au mai participat E.S. Kanji Tsushima, fost ambasador al Japoniei la Bucuresti, sustinator al unui program antiseismic pentru Bucuresti realizat de Guvernul Japoniei, reprezentanti ai mediului academic si de cercetare in domeniu – de la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, URBAN – INCERC -, autoritati cu atributii in domeniul constructiilor sau preventiei si interventiei in caz de cutremur – Inspectoratul de Stat in Constructii, Comisia de reducere a riscului seismic, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta -, reprezentanti ai societatii civile si ai asociatiilor de locatari.

113 cladiri cad la primul cutremur major

In evidenta Primariei Capitalei exista 113 cladiri construite inainte de 1950, care sunt incadrate in clasa I de risc seismic (risc ridicat de prabusire) si prezinta pericol public, potrivit expertizei tehnice.

Majoritatea acestor cladiri sunt situate in Centrul Istoric, pe Bd. Magheru, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, Mosilor, Bd. Carol I sau Brezoianu.

Structura de rezistenta a acestor imobile au fost afectata de ambele cutremure majore produse in ultimii 70 de ani in Bucuresti: primul, cu magnitudinea de 7,7 grade Richter, a avut loc la 10 noiembrie 1940 si a dus la prabusirea blocului Carlton, cu 8 etaje, si la moartea a 300 de persoane; al doilea, din 4 martie 1977, a avut 7,4 grade Richter si a distrus 33 de cladiri omorand 1.424 de oameni, de cinci ori mai multi decat la precedentul.

Tot la clasa I de risc seismic, insa fara a fi considerate “pericol public”, mai sunt incluse 256 de imobile din zona Grivitei, Unirii, Obor, Ferdinand, Floreasca, Piata Romana, Blanari, Baratiei, Centrul Istoric sau Pache Protopopescu. Si ele sunt construite inainte de cutremurul din 1940 si au prins cele doua seisme majore ale secolului trecut.

Imobilele incluse in clasa a II-a de risc seismic, despre care specialistii sustin ca au risc redus de prabusire, dar vor suferi avarii serioase, sunt in numar mai mare, de 288. Ele sunt situate in zona Grivitei, Maria Rosetti, Marasesti, Vergului, Vasile Lascar, Sos. Stefan cel Mare, Popa Nan, Ion Campineanu, Masina de Paine etc.

Gradul III de risc seismic corespunde constructiilor la care, in caz de seism de peste 7 grade Richter, sunt asteptate degradari care nu afecteaza semnificativ siguranta structurala, dar la care degradarile elementelor nestructurale pot fi importante. Numarul acestora este de 58, fiind situate in Str. Traian, Stirbei Voda, Sfintii Voievozi, Bd. Kogalniceanu, Str. Mantuleasa etc..

500.000 de bucuresteni ar muri la primul seism de peste 7 grade Richter

Cel mai pesimist scenariu intocmit de specialistii americani releva ca in Bucuresti ar muri 500.000 de persoane in cazul unui cutremur cu magnitudinea peste 7 grade pe scara Richter. Informatiile au fost dezvaluite acum doi ani de primarul Sorin Oprescu, citand studiul americanilor. Documentul s-a aflat pe masa Guvernului Tariceanu si “a intrat la capitolul “hotarari secrete””, a precizat edilul-sef.

In prezent, Primaria Capitalei are in consolidare 17 imobile, ce vor fi gata pana la finele anului. Timp de 20 de ani, municipalitatea a consolidate numai 21 de cladiri cu bulina rosie.

In ciuda facilitatilor acordate de stat – expertizarea tehnica gratuita a cladirii, ajutor financiar si acordarea de imprumut fara dobanda pe o perioada de 20 de ani -, unii dintre proprietarii cladirilor cu bulina rosie se opun consolidarii, motiv pentru care sufera si vecinii lor de bloc.

“Nu pot interveni. Daca intr-un bloc nu sunt de acord cu consolidarea 5-6 familii, nu putem face nimic”, anunta, recent, Sorin Oprescu.

Din acest motiv, in prezent sunt pe rol 200 de procese cu proprietari care nu doresc sa semneze pentru consolidarea blocurilor.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.