OUG 181 cu noile prorogări de taxe, publicată în MO

Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 181, cu noile prorogări de plată pentru taxe, a fost publicată în Monitorul Oficial, în seara de 26 octombrie, la patru zile de la adoptarea sa de către Guvernulul Orban.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Iată cele mai importante prevederi cuprinse în OUG 181 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene:

1. Firmele sau persoanele fizice își vor putea amâna plata taxelor, până la data de 25 decembrie 2020, fără dobânzi și penalități de întârziere. Tot până la aceeași dată se suspendă procedurile de executare silită prin poprire.

2. Termenul privind rambursarea TVA cu control ulterior a fost prorogat până la 25 ianuarie 2021.

3. Scutirea de la plata impozitului specific unor activităţi și pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului 2020.
Contribuabilii care, până la data intrării în vigoare ordonanței de urgență, au depus declaraţia privind impozitul specific aferentă semestrului I al anului 2020, vor trebui să depună declarații rectificative.

4. Testele COVID-19 vor reprezenta cheltuieli deductibile. Este vorba despre contravaloarea testelor medicale de diagnosticare a infecției cu coronavirus efectuate pentru contribuabil, cu scopul depistării și prevenirii răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru asigurarea desfășurării activității, individual sau într-o formă de asociere, pe perioada instituirii stării de urgenţă sau de alertă, potrivit legii.

Contravaloarea cheltuielilor sunt suportate de angajator/plătitor, din inițiativa acestuia, pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, în scopul depistării și prevenirii răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru asigurarea desfăşurării activităţii în condiţii de securitate şi sănătate în muncă, pe perioada instituirii stării de urgenţă sau de alertă, potrivit legii.

5. Eșalonarea datoriilor, simplificată

Firmele și persoanele fizice vor putea aplica pentru procedura alternativă simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

Pentru a beneficia, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
• Sa nu se afle în procedura falimentului

• să nu se afle în dizolvare
• să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală
• să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art.25 și 26 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost stinsă, condiția se consideră îndeplinită.

Eșalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Debitorul poate solicita modificarea eșalonării de 2 ori pe perioada eșalonării.

6. Derogare pentru încă o rectificare bugetară

Se face o derogare de la Legea responsabilității fiscal-bugetare pentru a mai putea face o rectificare în acest an.

7. Consiliile locale, respectiv CGMB, pot decide, până la data de 2 decembrie 2020, reducerea impozitului anual pe clădiri
cu o cotă de până la 50%, pentru cele nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz și respectiv scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.

Autoritățile publice locale care au adoptat hotărâri rimesc, prin OUG 181, posibilitatea să aprobe reducerea impozitului pe clădiri cu un procent mai mic de 50%, sau să aprobe creșterea procentului de reducere cu diferența de până la 50%. Se va putea adopta o nouă hotărâre de consiliu, în cazul celor care au adoptat hotărâri de scutire de la plata taxei pe clădiri doar pe perioada stării de urgență, pentru acordarea acestei facilități și pentru perioada stării de alertă.

Până la data de 21 decembrie 2020, proprietarii clădirilor, respectiv concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, au obligația să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a reducerii, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, în situația în care consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au adoptat hotărâri privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50% și respectiv hotărâri privind scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri.

8. Modificarea Ordonanței 6/2019: solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 30 iunie 2021, sub sancțiunea decăderii.

Debitorul care doreşte să îşi restructureze obligaţiile bugetare are obligaţia de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenţia sa în perioada 8 august – 31 octombrie 2019 și în perioada 1 februarie – 30 septembrie 2020, precum și în perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021 sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, şi se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare şi a testului creditorului privat prudent.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.