Peste 31.000 de autorizatii de construire

 

In primele 9 luni au fost eliberate 31.012 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 5,6% fata de perioada similara din 2010. In septembrie au fost emise 3.845 autorizatii (din care 66,5% sunt pentru zona rurala), in scadere cu 11,5% fata de luna august 2011 si cu 5,6% fata de luna septembrie 2010, informeaza Institutul National de Statistica.

Scaderi ale numarului de autorizatii eliberate in primele noua luni s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (minus 781 autorizatii), Nord-Est (minus 730 autorizatii), Centru (minus 415 autorizatii), Sud-Vest Oltenia (minus 287 autorizatii) si Vest (minus 158 autorizatii).

Cresteri au fost in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (plus 328 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (plus 135 autorizatii) si Sud-Est (plus 85 autorizatii).

Distributia in profil regional evidentiaza o scadere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale, cele mai semnificative inregistrandu-se in regiunile de dezvoltare Nord-Est (minus 175 autorizatii), Sud-Est si Sud Vest Oltenia (minus 91 autorizatii fiecare).

In regiunile de dezvoltare Centru si Vest s-au inregistrat usoare cresteri a numarului autorizatiilor de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale.

Comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, in septembrie 2011 se remarca o scadere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale (minus 227 autorizatii), scaderi semnificative inregistrandu-se in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (minus 163 autorizatii) si Sud-Muntenia (minus 148 autorizatii). Cresteri usoare au fost in Sud-Est, Vest si Centru. In regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov s-a eliberat acelasi numar de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.