Oprescu s-a răzgândit: Majorează cu 16% impozitele şi taxele locale

Aşa cum ne-a obişnuit, Sorin Oprescu nu se prea ţine de promisiuni, dar dacă până acum se contrazicea numai în declaraţii, de data aceasta a dat-o rău de tot cu oiştea-n gard. Astfel, primarul general a cerut Consiliului General majorarea cu 16% a impozitelor şi taxelor locale datorate de bucureşteni, în ciuda faptului că anul trecut, în 28 decembrie, CGMB a aprobat deja o hotărâre privind îngheţarea acestor dări. Marţi, Consiliul General va adopta o nouă hotărâre, pentru abrogarea primeia, în care arată că este nevoit să recurgă la această măsură deoarece, după modificarea Codului Fiscal, prin Ordinanţa 8/2013, primăriile au voie să îngheţe taxele doar dacă nu au arierate. Or, în Bucureşti, sectoarele 2, 4 şi 5 au datorii. Astfel, contribuabilii care şi-au achitat deja aceste dări la primărie vor mai face un drum, să plătească diferenţa.

În acest demers, Oprescu a fost ajutat şi de premierul Victor Ponta, prin emiterea Ordonanţei nr. 1/2013 care lasă la latitudinea autorităţilor locale decizia de majorare a taxelor şi impozitelor locale, dar numai pentru acest an, de la 1 ianuarie 2014 urmând ca aceste dări să fie  indexate direct.

“Eu nu m-am răzgândit deloc. Am zis în decembrie că noi nu creştem (taxele – n.r.), însă Guvernul, privind precizările făcute la ordonanţa respectivă (nr. 1/2013 – n. r.) a stabilit obligativitatea”, se justifică primarul general.

În plus, Guvernul nu va mai aloca fonduri primăriilor decât pentru investiţiile deja începute, pentru finalizarea lor, astfel că  toate comunităţile locale vor fi nevoite să se descurce cum pot.

Nu este cazul Primăriei Bucureştilor, administraţia celui mai bogat oraş din ţară, cu buget anual de 1 miliard de euro colectat de la contribuabili, nu le mai poate menţine bucureştenilor impozitele şi taxele la nivelul anului trecut.

Ce impozite cresc: pentru case, terenuri şi maşini

Oprescu a precizat că “vor creşte cu 16%, respectiv 16,1% în unele cazuri, impozitele pentru case, terenuri şi maşini. Pentru că aşa a hotărât Guvernul”.

Potrivit proiectului de hotărâre înaintat CGMB, în Capitală există 3 categorii de taxe, din care una singură – cea pentru terenuri, locuinţe şi maşini – va avea majorarea cu 16 procente, prevăzută de ordonanţa OG nr. 1/2013.

Ce taxe rămân îngheţate

În celelalte două categorii, pentru care nivelul taxelor nu va fi modificat, sunt incluse:

  • taxa pentru cimitire
  • taxa pentru curăţenie
  • taxa pentru spectacole în aer liber
  • taxa pentru utilizarea locurilor publice pentru activităţi de comercializare cu caracter sezonier sau de comercializarea produselor alimentare şi nealimentare
  • taxa pentru organizare de şantier
  • taxa pentru utilizarea locurilor publice cu parcări de reşedinţă – parcările municipalităţii
  • taxa pentru înhumare
  • taxa pentru concesiune
  • taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice
  • taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate
  • taxa pentru obţinerea autorizaţiilor sanitare de funcţionare.

Dintre taxele ce ţin strict de municipalitate, singurele care cresc sunt:

  • cea pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru suprafeţe cuprinse între 151 şi 250 mp pătraţi – creşte cu un leu
  • taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru suprafeţe de peste 1.000 mp – va creşte cu 2 lei.

Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie până la 31 martie a impozitului de clădiri, terenuri şi mijloacele de transport datorate de persoanele fizice pentru tot anul 2013 rămâne 10%.

Nu renunţă nici mort la autostrada suspendată

Sorin Oprescu ţine cu tot dinadinsul să intre în istorie cu autostrada suspendată, a cărei licitaţie a şi anunţat-o pentru luna mai. Şoseaua din nori ar costa 1,5 miliarde de euro şi ar urma să fie realizată în parteneriat public-privat (PPP), însă 228 milioane de euro vor fi alocaţi de municipalitate pentru obţinerea terenului, iar 1 milion de euro – pentru proiectare şi asistenţă tehnică. Pe urmă, municipalitatea ar putea introduce o taxă pentru şoferii din Bucureşti – faimoasa buvinietă, pentru acces în zona centrală.

Autostrada suspendată va avea două tuneluri, câte unul pe sens, pe direcţia Poligrafiei-Aerogării. Lungimea acestora va fi de 2 km (mai puţin cel sudic), iar adâncimea maximă, de 25 metri, să treacă pe sub magistrala de metrou ce va fi construit în zonă.

Tunelul de pe sub Parcul Herăstrău va fi cel mai costisitor, evaluat la 603 mil. euro, adică de 3 ori Pasajul Basarab.

Pe bucăţi, autostrada va costa astfel:

  • 603 mil. euro – tunelul pe sub Parcul Herăstrău;
  • 129 mil. euro – Nodul Petricani, unde vor fi construite două tuneluri unul deasupra altuia, pe direcţii diferite de mers;
  • 76 mil. euro – Pasajul suprateran Giuleşti – Chitila;
  • 37 mil. euro – Nodul de la Avionului.

De ce nu încearcă Oprescu să obţină fonduri europene pentru investiţie este o mare enigmă. De altfel, în afară de reabilitarea Arcului de Triumf, fondurile europene au cam ocolit Capitala. Mai simplu este pentru autorităţi să dezvolte infrastructura din împrumuturi externe, de la bănci şi din banii contribuabililor, pentru că de acolo nu îi controlează nimeni.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.