Proiectare inovativă pentru dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii

Piața contrucțiilor a avut o creștere importantă în România, dar mai este de lucru în ceea ce privește fondurile europene, a declarat joi Luca Gentile, directorul Agenției Italiene pentru Comerț Exterior (biroul ICE București), în deschiderea conferinței “Proiectare inovativă pentru dezvoltarea sustenabilă a infrastructurii”.

Luca Gentile

Evenimentul a avut loc la Hotel Radisson, Sala Atlas, fiind organizat de Agenția Italiană pentru Comerț Exterior (Biroul ICE București), în colaborare cu Asociația Italiană a Organizațiilor de Inginerie, Arhitectură și Consultanță tehnico-economică (OICE), sub patronajul Ambasadei Italiei la București.

Gentile a precizat că schimburile bilaterale dintre Italia și România au înregistrat o creștere de 5% în primele trei luni acestui an față de perioada similară a anului trecut. Biroul ICE de la București primește în fiecare an aproape 500 solicitări din partea societăților italiene ce doresc să intre pe piața românească.

Beatrice VecchioniConsilier și Șef Adjunct de Misiune în cadrul Ambasadei Italiei la București, a vorbit despre bunele raporturi dintre Italia și România și necesitatea de a crește împreună și despre necesitatea de colaborare între cele două țări în vederea dezvoltării infrastructurii în România: modernizarea rețelelor feroviare, lărgirea străzilor etc.

Maurizio Boi, Vicepreședintele Asociației italiene a organizațiilor de inginerie, arhitectură și consultanță tehnico-economică OICE, a afirmat faptul că termenul din titlul evenimentului inovație este deosebit de important pentru activitatea acestei asociații, iar faptul că la întâlnirile b2b din partea a doua a evenimentului au confirmat prezența 20 de societăți italiene înseamnă că piața românească este foarte importantă.

Reprezentantul CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), Sorin Dicu, a vorbit în cadrul conferinței despre proiectele ce urmează a fi implementate cu fonduri UE în perioada 2014 – 2020.

Autostrăzi în pregătire

Exemple de autostrăzi în pregătire:

  • Autostrada Brasov-Bors,
  • Pod peste Prut de la  Ungheni,
  • Autostrada Brasov-Targu Mures – Cluj – Oradea,
  • Autostrada Targu Neamt – Iasi – Ungheni,
  • Autostrada Sibiu – Brasov – secțiunea Făgăraș – Brașov,
  • Autostrada Brașov – Borș,
  • Autostrada Sibiu – Pitești,
  • Autostrada de centură București Nord,
  • Autostrada Comarnic – Brașov,
  • Autostrada Comarnic – Brașov – sector Comarnic – Predeal,
  • Autostrada de centură București Sud.

CNAIR promovează în prezent o nouă abordare care se axează pe: continuarea proiectelor începute care sunt în plin proces de derulare, luarea unor măsuri imediate pentru urgentarea deblocării și accelerarea procedurilor pentru licitarea și execuția proiectelor, demararea de noi proiecte, obținerea și utilizarea în mod eficient atât a fondurilor de la bugetul de stat cât și a fondurilor europene, au fost inițiate procedurile de negociere cu JASPERS/Comisia Europeana/Autoritatea de management pentur finantarea proiectelor de construcție, deblocarea portofoliului POIM 2014-2020 pentru asigurarea unui nivel de absorbție maximal la finele actualei perioade de programare, finalizarea lucrarilor de reabilitare/modernizare, finalizarea construcțiilor de variante de ocolire.

Jean Nicolaos, Director de Comunicare și Relații externe în cadrul Companiei naționale de Căi ferate SA – CN CFR, a declarat faptul că strategia națională și europeană în domeniul feroviar este concentrată pe reabilitatea căilor ferate existente. El a prezentat stadiul principalelor proiecte feroviare în desfășurare și i-a încurajat pe investitorii prezenți la eveniment să vină să investească în  domeniul feroviar, după ce în prealabil obțin un agreement din partea AFER.

Reprezentantul ITALFERR, – Sucursala București, Roberto Liuzza, a prezentat experiența Italferr în România și a prezentat în special problemele întâmpinate după semnarea în iunie 2007 a unui contract pentru Technical Assistance for the Preparation of Corridor IV Rail Project Pipeline for Cohesion Fund, finanțat de Comunitatea Europeană.

Iustin Ivănescu, Associate Banker BERD – Banca europeană pentru reconstrucție și dezvoltare pentru România a vorbit despre oportunitățile de finanțare în domeniul infrastructurii și a afirmat că BERD caută municipalități cu viziune pe termen lung pe să le poată ajuta cu investiții financiare, asistență tehnică și consultanță.

Luca Gentile

La finalul primei părți a evenimentului a fost semnat documentul MEMORANDUM OF UNDERSTANDING între OICE – Asociația Italiană a Organizațiilor de Inginerie, Arhitectură și Consultanță tehnico-economică și ARIC – Asociația română a Inginerilor Consultanți.

Cea de-a doua parte a conferinței a fost deschisă de Francesco Fiermonte, Responsabil Internaționalizare OICE – Asociația italiană a organizațiilor de inginerie, arhitectură și consultanță tehnico-economică, cu o prezență stabilă în România de 12 ani, care a afirmat că 55% dintre activitățile asociațiilor OICE se desfășoară în străinătate. OICE ocupă astăzi locul 18 în ratingul Băncii Mondiale, iar obiectul OICE este de a favoriza contactul și colaborarea dintre specialiști.

Vicepreședintele ARIC, Diana Antofie, a prezentat aspectele critice în contractele de infrastructură: lipsa de predictibilitate a evoluției legislației, interpretările neunitare, standardele de contract utilizate, practicile locale și i-a îndemnat pe întreprinzătorii care vor să investească în acest sector să vină conștienți de problematicile care există, să coopereze cu partenerii locali și să analizeze riscurile.

Marco Giungi

Cristian Romeo Erbașu, Președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții a expus celor prezenți problemele de care se lovesc firmele de construcții în România: legislația, neîncrederea precum și lipsa de specialiști și de forță de muncă, dar a precizat în același timp faptul că în România sunt încă foarte multe proiecte de executat, perspective foarte bune și potențial mare de lucru.

Liviu Rogojinaru, Secretar General în cadrul CNIPMMR – Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, le-a spus reprezentațiilor companiilor italiene prezente la eveniment că sunt mereu bine venite în România.

Florin Irimia, Președinte AEXA, Asociația Experților în Achiziții, a vorbit despre activitatea acestei asociații care contribuie la îmbunătățirea cadrului legislativ în achizițiile publice și a bunelor practice. Irimia a prezentat instrumentele specifice pentru facilitarea accesului la achizițiile publice: utilizarea capacităților altor entități, împărțirea pe loturi, încurajarea consultărilor prealabile ale pieței, utilizarea criteriilor de atribuire, încurajarea inovării, proceduri de atribuire online, implementarea Documentului European de Achiziție UNIC, Limitarea cerințelor privind capacitatea, flexibilizarea subcontractării, posibilitatea de modificare a contractelor fără reluarea competiției.

Georgiana Tecuci, coordonator FIDIC – Central Eastern European Countries Group, a vorbit despre FIDIC care este mai mult decât un contract, este o adevărată filosofie.

Lucrările conferinței au fost încheiate de discursul ES Ambasadorul Italiei la București, Marco Giungi, care a spus că în domeniul infrastructurii trebuie respectate și criterii para-economice pentru evaluarea dezvoltării unei țări, precum impactul asupra mediului.

În cea de-a doua parte a evenimentului au avut loc o serie de întâlniri bilaterale cu societăți românești, asociații, profesioniști și consultanți.

Societățile care au participat la întâlnirile bilaterale sunt: AT ADVANCED TECHNOLGIES SRL, AMBIENTE SC, ARTELIA SPA, BMSTUDIO SRL PROGETTI INTEGRATI, EUROPEAN ENGINEERING – CONSORZIO STABILE DI INGEGNERIA, GETECH SRL, GTA SRL, IMPEL SYSTEMS SRL, ING. CATASTI &PARTNERS, ITALFERR SPA, LENZI CONSULTANT SRL, LOTTI INGEGNERIA SPA, MM SPA, SIB STUDIO INGEGNERIA BELLO, SITECO SRL, SMARTECH – ITALIAN ENGINEERING CONSULTANCY, SPEA ENGINEERING SPA, SWS ENGINEERING SPA, TECNOLAV ENGINEERING SRL, VDP SRL.

Despre Agenția Italiană pentru comerț exterior (Biroul ICE București)

Este agenția guvernamentală cu sarcini în promovarea, facilitarea și dezvoltarea schimburilor comerciale între Italia și restul lumii, sprijinind internaționalizarea societăților italiene, îndeosebi a celor mici și mijlocii, și implementarea activității acestora pe piețele externe. Agenția, care are sediul central la Roma și un birou regional la Milano, dispune de o rețea externă alcătuită din 65 birouri și 14 puncte de corespondență.

Biroul din București al Agenției ICE, care operează în România din 1969, desfășoară activitatea de informare, asistență și promovare pentru firmele italiene ce doresc începerea sau extinderea unei activități în România, precum și pentru firmele sau instituțiile/autoritățile românești interesate să stabilească relații de colaborare cu parteneri italieni. Biroul din București al Agenției ICE este acreditat în România ca secție de promovare schimburi a Ambasadei Italiei și colaborează în strânsă sinergie cu aceasta. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.