“Plantăm pentru un viitor curat”, marca ADIENT TRIM Ploieşti

În cadrul inițiativei “Plantăm pentru un viitor curat”, 187 de voluntari ADIENT Trim Ploiești, dintre care 136 angajați ai fabricii și 51 de copii ai acestora, au plantat 100 de copaci în Parcul Municipal Vest din Ploiești.

Acţiunea s-a desfăşurat duminică, 28 octombrie 2018 şi a avut o încărcătură simbolică suplimentară, numărul copacilor amintind de Anul Centenarului.

“Mulțumesc angajaților și copiilor acestora pentru faptul că și-au dedicat o parte din timpul lor liber pentru a contribui la îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Dacă în afaceri obiectivul nostru comun este de a menține nivelul de excelență al produselor ce pleacă din fabrica ADIENT TRIM Ploieştipeste tot în lume, ne reunește și în plan personal o dorință comună – să le oferim copiilor noștri o lume mai verde, mai frumoasă. Împreună putem face diferența și da un exemplu bun chiar de acum!” – Costin Trîmbiţaşu, Directorul fabricii ADIENT TRIM Ploieşti.

Împădurirea unei zone a Parcului Municipal Vest de către angajații companiei și copiii lor a avut loc cu sprijinul peisagistului parcului, de la care aceștia au aflat informații despre cum trebuie plantați copacii.

Cum schimbă copacii calitatea vieții

Un singur copac poate face diferența în ceea ce privește calitatea vieții iar acțiunile de plantare au un impact impresionant, măsurabil, asupra comunităților care beneficiază de ele. Iată doar câteva statistici care reflectă contribuția copacilor asupra mediului înconjurător:

  • Arborii reduc, în medie, nivelul de poluare al interioarelor cu mai mult de 50% și pot atenua mii de tone de emisii poluante, anual.
  • Un copac mare poate furniza necesarul zilnic de oxigen pentru până la patru oameni.
  • Într-un an, 4.000 de mp de arbori maturi absorb volumul de CO2 emis de o mașină care parcurge 40.000 de km.
  • Tot la nivelul unui an, un arbore matur absoarbe peste 21 de kilograme de dioxid de carbon din atmosferă și eliberează în schimb oxigen.

ADIENT TRIM Ploieşti este fabrica de referinţă pentru produse Premium, realizate de o echipă profesionistă, performantă şi inovativă. De 15 ani, echipa ADIENT TRIM Ploiești îmbunătățește experiența unei lumi în mișcare și le oferă locuitorilor județului Prahova ocazia de a-și pune amprenta muncii lor asupra tapițeriilor ce îmbracă mașinile celor mai importante mărci auto.

ADIENT TRIM Ploieşti are în prezent peste 1.900 de angajaţi. În fiecare an, tapițeria auto fabricată la fabrica ADIENT TRIM din Ploiești poate fi găsită pe mai mult de 750.000 de automobile din întreaga lume. Producția este realizată folosind mașini de ultimă generație, iar calitatea extrem de ridicată a produselor și profesionalismul echipei au ajutat compania să devină o piatră de hotar în domeniul său de activitate la nivel internațional. ADIENT TRIM Ploiești are în vedere exploatarea oportunităților oferite de piețele adiacente, în afara industriei auto tradiționale, cum ar fi vehiculele comerciale, trenurile de călători și scaunele de avion, fapt ce le va oferi angajaților companiei noi oportunități de dezvoltare.

ADIENT este prezent în România din anul 2000, unde are un număr total de peste 6.000 de angajați și opt unități de producție: Jimbolia (mecanice și mecanisme metalice), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia și accesorii metalice), Ploiești (tapițerie), Pitești (tapițerie). Misiunea companiei este să fie cel mai mare furnizor de scaune auto din lume, performanță de piață realizată datorită costurilor, calității, execuției și satisfacției clienților.

Despre Adient:

Adient este lider global în fabricarea de scaune auto. Cu 85.000 de angajați în 238 de fabrici localizate în 34 țări din întreaga lume, producem și livrăm scaune pentru toate clasele de vehicule și toţi producătorii de echipamente originale. De la sisteme complete până la componente individuale, expertiza noastră se reflectă în fiecare pas al procesului de fabricare a scaunelor auto. Abilitățile noastre integrate, in-house, ne permit să luăm produsul de la etapa de cercetare și design, să îl urmărim pe întreg procesul, pâna la proiectare și fabricare – munca noastră regăsindu-se în 25 de milioane de vehicule în fiecare an.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.