Conectivitatea feroviară, în caz de “no deal Brexit”

Comitetul Reprezentanților Permanenți al Consiliului a acordat în 6 martie Președinției României la Consiliul Uniunii Europene un mandat de negociere cu Parlamentul European în privința prelungirii temporare a valabilității anumitor autorizații, certificate și licențe, în vederea asigurării continuității serviciilor de transport feroviar între UE (Franța și Irlanda) și Regatul Unit fără perturbări în cazul în care Regatul Unit va părăsi UE fără un acord negociat.

Scopul acestei prelungiri este de a permite încheierea de acorduri bilaterale între un stat membru al UE și Regatul Unit și luarea oricăror alte măsuri pentru a se evita perturbările, luându-se în considerare statutul Regatului Unit de țară terță.

Aceste măsuri sunt condiționate de aplicarea de către Regatul Unit a unor standarde, cerințe și proceduri identice privind conectivitatea feroviară transfrontalieră, informează Ministerul Transporturilor.

Regulamentul relevant va fi aplicabil din ziua următoare datei la care tratatele UE vor înceta să se aplice Regatului Unit, cu excepția cazului în care, până la acea dată, va intra în vigoare un acord de retragere încheiat cu Regatul Unit.

Textul final va trebui să fie aprobat de Parlamentul European și de Consiliu în timp util, înainte de data retragerii. Înainte ca amendamentele la propunerea inițială a Comisiei să fie prezentate Parlamentului European în vederea votului, colegiuitorii vor organiza o reuniune informală pentru a purta discuții preliminare menite să faciliteze acordul.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.