Parteneriat CTP – Rohlik Group

CTP a încheiat un parteneriat, pe termen lung, cu Rohlik Group,  unul dintre liderii europeni în domeniul livrărilor online de produse alimentare, care a anunțat, anul acesta, că dorește să se extindă în România.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

CTP va construi în CTPark Bucharest North un depozit dedicat de 12.000 m2, care va fi personalizat pentru a răspunde tuturor nevoilor clientului ceh, inclusiv cu spații de 4.000 m2  cu temperatură controlată (atât pentru refrigerare, cât și pentru congelare) pentru depozitarea fructelor și legumelor proaspete, care vor fi livrate direct către consumatori. 

Mai mult, costul redus de ocupare și locația parcului logistic în proximitatea capitalei au reprezentat puncte cheie în semnarea parteneriatului.  

Compania cehă Rohlik a fost fondată în urmă cu șapte ani, iar în urma ultimei runde de finanțare a ajuns să fie evaluată la peste 1 miliard de euro, devenind astfel un adevărat „unicorn”.

Pe parcursul acestui proces, Rohlik s-a transformat dintr-un start-up ceh într-un lider european care stabilește, cu ajutorul tehnologiei, tendințele în retailul online.  Rohlik, cel mai mare supermarket online din Cehia, s-a extins deja cu succes în Ungaria și Austria, urmând ca, în viitoarele luni, să deschidă operațiunile în Munchen/Germania, având însă deja finalizate și planurile de expansiune în mai multe orașe din Germania și în mai multe țări europene.

În viitorul apropiat, pasiunea echipei Rohlik de a-i face pe oameni să mănânce mai bine și să ducă o viață mai bună va putea fi simțită din plin de către cumpărătorii  din România, Franța, Italia și Spania, acest nou val de extindere urmând contribuie la poziționarea retailerului ceh drept cel mai important jucător european în domeniul livrării de produse alimentare. 

Preocuparea constantă a Rohlik Group în ceea ce privește experiența oferită consumatorilor poate fi simțită la fiecare pas al comenzii: de la selecția largă, de peste 17.000 de produse, și până la calitatea superioară a modelului de livrare. În acest moment, cumpărăturile sunt livrate într-un interval de timp de două ore, cu o precizie de livrare  (în toate piețele în care Rohlik este prezent) care nu depășește 15 minute, dar retailerul ceh lucrează constant la optimizarea timpilor de livrare.

Ana Dumitrache, country manager CTP România, a declarat: „Prietenii noștri de la Rohlik vor livra deja în prima jumătate a anului viitor din CTPark Bucharest North, un spațiu de depozitare, și nu numai, de cea mai bună calitate. Sunt tineri, dinamici, agili și foarte creativi, o potrivire perfectă cu echipa noastră din România. Suntem nerăbdători să plasăm prima comandă. La CTP avem tot ce își poate dori un client de e-commerce: locație, clădiri verzi eficiente cu cost de ocupare redus și, mai mult ca orice, flexibilitate și profesionalism în a înțelege și a răspunde nevoilor clienților.

Ladislav Bárta, responsabil cu dezvoltarea internațională,  Rohlik Group, spune: „Suntem mulțumiți că am găsit un partener de încredere la CTP, care a înțeles nu doar nevoile noastre de business dar și spiritul nostru antreprenorial și nevoia noastră pentru abordări flexibile și soluții creative.

CTPark Bucharest North este situat în Ștefănești, județul Ilfov și are o suprafață totală de 21 de hectare, iar investiția totală a fost de peste 65 de milioane de euro. Parcul logistic este perfect situat pentru a răspunde nevoilor clienților din sectorul de e-commerce, datorită accesului facil în București. Deși este un proiect logistic care a fost foarte bine primit de către comunitatea de business, CTPark Bucharest North continuă procesul de extindere și poate încă acomoda noi clienți.

Despre CTP 

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți industriale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 6,3 milioane de metri pătrați de spații de clasa A,  în peste 96 de puncte strategice aflate în șapte țări.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 1.600.000 mp suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Ineu și Salonta.

Despre Rohlik Group

Înființat în anul 2014, în Republica Cehă, Rohlik Group este unul dintre liderii europeni în domeniul livrăriilor online de produse alimentare. Rohlik este deja activ în Republica Cehă (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu) și Austria (Gurkerl.at); în lunile care urmează, retailerul ceh își va extinde activitățile în Munchen/Germania (Knuspr.de), urmând ca, în viitorul apropiat, să continue expansiunea și în alte orașe din Germania. Utilizând tehnologie de clasă mondială, având condiții de depozitare și stocare de cea mai bună calitate pentru selecția impresionantă de produse – peste 17.000 – pe care o pune la dispoziția clienților săi, Rohlik livrează comenzile făcute într-un interval maxim de 2 ore, cu o precizie de livrare care nu depășește 15 minute, în toate piețele unde compania este prezentă.

Rohlik Group este o companie data-driven în toate operațiunile sale. Deținând un process de business complet, inclusiv tehnologie proprie, Rohlik pune la dispoziția consumatorilor săi o experiență unică de cumpărare și cele mai proaspete produse alimentare obținute de la producători și fermieri locali, împreună cu o largă selecție de tip supermarket.  

În 2020, cifra de afaceri a Rohlik Group a depășit 300 milioane de euro. Rohlik deservește, în acest moment, mai mult de 750.000 de clienți în cele trei piețe unde compania este prezentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.