UPDATE! Dosarul fiului senatoarei Plăcintă se rejudecă. El fusese condamnat la 6 ani de închisoare pentru tentativă de omor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, vineri, trimiterea spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, a dosarului în care fiul senatoarei Sorina Plăcintă – migrată în iunie de la PDL la PNL -, Andrei, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Casarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi rejudecarea cazului a fost cerută, în mod paradoxal, chiar de procuror, pe motiv că avocatul inculpatului nu a avut la dispoziţie decât 24 de ore pentru a pregăti apărarea – de parcă n-ar fi ştiut că trebuie dată sentinţa -, iar Andrei Plăcintă nu a fost prezent în sala de judecată deoarece se afla în spital unde a fost operat de peritonită.

UPDATE 4 noiembrie 2013: Andrei a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la 4 ani şi jumătate de detenţie.

Andrei Plăcintă a fost condamnat iniţial, în 14 martie, de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani de închisoare cu suspendare şi 8 ani termen de încercare, în dosarul în care a fost judecat pentru incidentul din decembrie 2010, când şi-a agresat prietena în zona Berzei din Capitală şi a trecut cu maşina peste un bărbat care i-a sărit în ajutor fetei.

La recurs, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 6 iulie, condamnarea fiului senatorului PNL Sorina Plăcintă la 6 ani de închisoare cu executare, însă hotărârea a fost atacată din nou cu recurs.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală, pe fondul unor neînţelegeri cu prietena sa, Andrei Plăcintă a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului tinerei, pe care l-a deteriorat, îndoind capota şi spărgând luneta.

În momentul în care în apărarea fetei au intervenit doi bărbaţi, Andrei Plăcintă, aflat la volanul unui autoturism Renault, s-a urcat de mai multe ori cu maşina pe trotuar, cu intenţia vădită de a-i lovi. În aceste condiţii, în timp ce încerca să ţină cu mâinile de capota maşinii, unul dintre bărbaţi a căzut în faţa autoturismului, iar Andrei Plăcintă, prin manevre succesive în faţă şi în spate, a trecut peste el, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi au necesitat, pentru vindecare, 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Procurorii au stabilit că un alt bărbat, rămas neidentificat, a folosit un pistol cu bile de cauciuc, cu care a tras mai multe proiectile asupra lui Andrei Plăcintă, în încercarea de a determina încetarea acţiunilor violente ale acestuia. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.