Cât le confiscă instanţa din avere celor 8 condamnaţi din fotbal

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, luni, odată cu condamnarea la închisoare a celor 8 inculpaţi din dosarul transferurilor din fotbal (5 cu executarea pedepsei şi 3 cu suspendare) şi obligarea la plata unor despăgubiri către ANAF şi către cluburile sportive implicate, precum şi confiscarea unor importante sume de bani. Astfel, magistraţii CAB au admis apelul procurorilor, al Statului Român prin ANAF şi al Liceului cu Program Sportiv “Banatul” Timişoara şi, rejudecând, au decis condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea şi la confiscarea unor sume importante din averile acestora.

În minuta deciziei se arată că Ioan Becali, Victor Becali şi Cristian Borcea sunt obligaţi la plata către partea civilă Liceul cu Program Sportiv “Banatul” Timişoara a sumei de 265.000 de dolari, în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR de la data efectuării plăţii, la care se adaugă dobânda legală de referinţă a BNR calculată de la data transferului fotbalistului Paul Codrea.

Gheorghe Copos a fost obligat la plata către partea civilă Statul Român – ANAF a sumei de 63.908 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Cristian Dulca.

CAB îl obligă pe Mihai Stoica la plata către ANAF a sumei de 319.359 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Iulian Arhire.

Cristian Borcea şi Ioan Becali au fost obligaţi la plata către ANAF a sumei de 609.444 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Cosmin Contra.

Judecătorii îi obligă în solidar pe inculpaţii Jean Pădureanu şi Ioan Becali la plata către ANAF a sumei de 844.603 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Ionel Ganea.

De asemenea, CAB îi obligă în solidar pe Jean Pădureanu, Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu la plata către ANAF a sumei de 328.440 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Lucian Sînmărtean.

Totodată, inculpaţii Gheorghe Copos, Ioan Becali şi Gheorghe Popescu sunt obligaţi în solidar la plata către ANAF a sumei de 2.296.097 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Florin Bratu.

De asemenea, Cristian Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Neţoiu sunt obligaţi la plata către ANAF a sumei de 405.992 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Dan Alexa.

Judecătorii îi mai obligă în solidar pe inculpaţii Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către ANAF a sumei de 164.780 lei, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii, prejudiciu creat prin transferul fotbalistului Adrian Mihalcea.

CAB a decis şi confiscarea următoarele sume de bani:

  • 150.000 USD de la inculpatul Gheorghe Copos (pentru transferul fotbalistului Dulca Cristian);
  • 550.000 USD de la inculpatul Mihai Stoica (pentru transferul fotbalistului Arhire Iulian);
  • 593.750 USD de la inculpatul Cristian Borcea (pentru transferul fotbalistului Contra Cosmin);
  • 418.750 USD de la inculpatul Ioan Becali (pentru transferul fotbalistului Contra Cosmin);
  • 1.400.000 USD de la inculpatul Ioan Becali (pentru transferul fotbalistului Ganea Ionel);
  • 112.000 USD de la inculpatul Jean Pădureanu (pentru transferul fotbalistului Ganea Ionel);
  • 169.667 USD de la inculpatul Cristian Borcea (pentru transferul fotbalistului Codrea Paul);
  • 1.201.667 USD de la inculpatul Ioan Becali (pentru transferul fotbalistului Codrea Paul);
  • 1.201.667 USD de la inculpatul Victor Becali (pentru transferul fotbalistului Codrea Paul);
  • 213.000 USD de la inculpatul Cristian Borcea (pentru transferul fotbalistului Cernat Florin);
  • 125.000 USD de la inculpatul Becali Ioan (pentru transferul fotbalistului Cernat Florin);
  • 125.000 USD de la inculpatul Becali Victor (pentru transferul fotbalistului Cernat Florin);
  • 125.000 USD de la inculpatul Stoica Mihai (pentru transferul fotbalistului Cernat Florin);
  • 124.500 USD de la inculpatul Borcea Cristian (pentru transferul fotbalistului Mara Bogdan);
  • 100.000 USD de la inculpatul Becali Ioan (pentru transferul fotbalistului Mara Bogdan);
  • 32.167 USD de la inculpatul Borcea Cristian (pentru transferul fotbalistului Mitea Nicolae);
  • 360.000 USD de la inculpatul Becali Ioan (pentru transferul fotbalistului Mitea Nicolae);
  • 360.000 USD de la inculpatul Becali Victor (pentru transferul fotbalistului Mitea Nicolae);
  • 87.000 USD de la inculpatul Pădureanu Jean (pentru transferul fotbalistului Sînmărtean Lucian);
  • 75.000 USD de la inculpatul Becali Ioan (pentru transferul fotbalistului Sînmărtean Lucian);
  • 75.000 USD de la inculpatul Becali Victor (pentru transferul fotbalistului Sînmărtean Lucian);
  • 75.000 USD de la inculpatul Popescu Gheorghe (pentru transferul fotbalistului Sînmărtean Lucian);
  • 510.007 USD de la inculpatul Copos Gheorghe (pentru transferul fotbalistului Bratu Florin);
  • 500.000 USD de la inculpatul Becali Ioan (pentru transferul fotbalistului Bratu Florin);
  • 1.000.000 USD din care se scade suma de 1.330.000 lei plătită cu titlu de impozit, de la inculpatul Popescu Gheorghe (pentru transferul fotbalistului Bratu Florin);
  • 29.200 euro de la inculpatul Borcea Cristian (pentru transferul fotbalistului Alexa Dan);
  • 403.000 euro de la inculpatul Becali Ioan (pentru transferul fotbalistului Alexa Dan);
  • 350.000 euro de la inculpatul Becali Ioan (pentru transferul fotbalistului Mihalcea Adrian).

Sechestru asigurător menţinut pe averi

În minuta CAB se mai arată că instanţa “Menţine măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Copos Gheorghe, Stoica Mihai, Borcea Cristian, Becali Ion, Becali Victor, Pădureanu Jean şi Popescu Gheorghe, dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, nr. 48/2006 din 17.07.2008. Menţine poprirea instituită asupra sumei de 116.064 lei din contul deschis de inculpatul Neţoiu Gheorghe”.

Sechestru ridicat de pe conturile cluburilor Rapid, Dinamo, Oţelul şi Gloria Bistriţa

CAB mai dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra celor 13.868 acţiuni ale Asociaţiei Fotbal Club Rapid Bucureşti, instituit prin Ordonanţa DNA nr. 48/2006 din 19.07.2008.

De asemenea, dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor Asociaţiei Fotbal Club Rapid Bucureşti constituite la Banca Română de Dezvoltare-Groupe Societe Generale, ING Bank NV Amsterdam, Banca Italo-Romena şi Millennium Bank, instituit prin Ordonanţa DNA, nr. 48/2006 din 17.07.2008 şi ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor SC Dinamo 1948 SA constituite la Emporiki Bank şi UniCredit Ţiriac Bank, instituit prin Ordonanţa DNA nr. 48/2006 din 17.07.2008.

“Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor CS Oţelul Galaţi, constituite la Banca Comercială Română, instituit prin Ordonanţa DNA nr.48/2006 din 17.07.2008. Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor C.F. Gloria 1922 Bistriţa, constituite la Banca Română de Dezvoltare Groupe Societe Generale, instituit prin Ordonanţa DNA nr.48/2006 din 17.07.2008”, mai arată minuta deciziei.

În plus, CAB obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat: Gheorghe Copos – 108.000 lei, Mihai Stoica – 58.000 lei, Cristi Borcea – 258.000 lei, Ioan Becali – 308.000 lei, Victor Becali – 108.000 lei, Jean Pădureanu – 58 000 lei, Gheorghe Neţoiu – 58.000 lei, Gheorghe Popescu – 108.000 lei. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.