Guvernul intră în vacanţă fără să aprobe divizarea CNADNR

Aprobarea Ordonanţei de înfiinţare a Agenţiei Naţionale de Autostrăzi (instituţie ce va rămâne în subordinea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură) şi a Companiei Naţionale de Drumuri (care va reveni Ministerului Transporturilor), prin divizarea CNADNR, a fost amânată, marţi, pentru toamnă, deşi proiectul se afla pe ordinea de zi a acestei ultime şedinţe a Guvernului dinaintea vacanţei. Executivul a analizat, însă, documentul, într-o primă lectură, potrivit purtătorului de cuvânt Andrei Zaharescu. El susţine că proiectul ar fi al unei Ordonanţe de Urgenţă, iar Guvernul nu poate aproba în vacanţa parlamentară decât ordonanţe simple.

Dar la finalul şedinţei de marţi, Guvernul a anunţat lista actelor normative incluse pe ordinea de zi, iar printre el figurează şi o Ordonanţă simplă privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi.

Reamintim, totodată, că în iunie, pe lista actelor normative pentru care Camera Deputaţilor a dat ok-ul Guvernului să le aprobe în vacanţa parlamentară se afla şi Ordonanţa simplă privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi. Deci nici vorbă de Ordonanţă de Urgenţă.

Mai mult, în urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a declarat că proiectul Ordonanţei pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi va fi discutat de Guvern “cel târziu până la finele lunii iulie”, iar “după divizare, la CNADNR va fi numit un manager privat”.

Precizăm că au trecut 7 luni de când premierul Victor Ponta anunţa, la unison cu ministrul delegat Dan Şova, divizarea CNADNR astfel încât Ministerului Transporturilor să îi fie returnate în admnistrare drumurile naţionale, iar Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură să rămână doar cu autostrăzile.

Poate că unul dintre motivele amânării repetate este acela că Departamentul condus de Şova n-are niciun chior pentru investiţii, iar el declara recent că aşteaptă rectificarea bugetului.

Rectificarea a fost aprobată astăzi, dar fără vreo suplimentare de fonduri pentru investiţii în infrastructura rutieră. Ba, mai mult, bugetul Ministerului Transporturilor a fost amputat de aproape 1 miliard de lei.

Vacanţa parlamentară se încheie în luna septembrie. Pe timpul acesteia, premierul Victor Ponta va fi înlocuit de vicepremierul Gabriel Oprea, semn că îşi va petrece concediul, ca de obicei, în străinătate şi nu va putea veni rapid dacă, spre exemplu, preşedintele Traian Băsescu va convoca în şedinţă Consiliul Superior de Apărare a Ţării.

Ministrul delegat Dan Şova nu a anunţat încă dacă va pleca în vacanţă. El are de inaugurat două tronsoane de autostradă întârziate din aprilie şi pe care le dădea ca sigure gata în august – lotul 1 din sectorul  Orăştie-Sibiu şi lotul 2 de pe tronsonul Nădlac-Arad. 

“Sper să ajungem, aşa cum am promis, la 142 de kilometri de autostradă inauguraţi anul acesta”, a afirmat Şova în 30 mai, când a inaugurat tronsonul Deva-Orăştie. Vom vedea.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.