Cetăţenii moldoveni pot sta în România 3 luni FĂRĂ VIZĂ

Începând de astăzi, cetăţenii cu paşapoarte biometrice din Republica Moldova pot intra în România şi rămâne 3 luni fără viză, în cursul oricărei perioade de 180 de zile, informează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), potrivit Regulamentului (UE) nr. 259/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului, aprobat în 3.04.2014. La frontiera cu R. Moldova a fost deja suplimentat personalul, pentru a putea face faţă afluxului de treceri şi pentru soluţionarea cu operativitate a oricărui posibil litigiu de trafic.

Condiţii – prevăzute şi în OG nr. 194/2002, modificată:

  • prezentrea documentelor care justifică scopul şi condiţiile şederii lor;
  • dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru intoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;
  • garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul celor aflaţi în tranzit;
  • să nu fie incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declaraţi indezirabili;
  • să nu fi încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României ori nu au încercat să treacă frontiera cu documente false;
  • să nu aibă introduse, pe numele lor, alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul refuzării intrării;
  • să nu prezinte un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică.

IGPF precizează că rămân, totodată, în vigoare prevederile Acordul privind micul trafic de frontieră încheiat între Guvernul României şi Guvernul R. Moldova. Concret, cetăţenii moldoveni titulari ai unor permise de mic trafic eliberate de către autorităţile competente pot călători şi sta pe teritoriul României, cu obligaţia de a nu depăşi limita de 50 de kilometri de la linia de frontieră şi de a respecta condiţiile şi scopul pentru care a fost eliberat un astfel de document.

Informaţii suplimentare privind formalităţile de trecere a frontierei, la tel. 021.9590 şi pe www.politiadefrontiera.ro .

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.