Daimler AG si Grupul Tiriac au semnat acordul comun prin care Daimler preia participarea de 49% detinuta de Grupul Tiriac in cadrul SC Mercedes-Benz Romania SRL. Astfel, Daimler AG a devenit asociat unic al Mercedes-Benz Romania.
In urma cedarii partilor sociale detinute in cadrul Mercedes-Benz Romania, Grupul Tiriac se retrage din activitatea de import a marcii germane, ramanand insa partener activ in activitatea de distributie si service Mercedes-Benz in Romania.
Mercedes-Benz Romania (initial DaimlerChrylsler Automotive Romania SRL) si-a inceput activitatea la 1 ianuarie 2007, ca urmare a constituirii parteneriatului intre Daimler AG (51%) si Grupul Tiriac (49%).