Băsescu: Sunt suspect că am deranjat-o pe Firea, Nițu e suspect că a împușcat oameni la Revoluție

Reacția lui Traian Băsescu a fost extrem de virulentă față de declanșarea urmăririi penale împotriva sa de Parchetul General, pentru că ar fi amenințat-o pe senatoarea PSD Gabriela Vrânceanu Firea Pandele în timpul mandatului său de președinte al țării, când avea imunitate.

„Am primit o scrisoare în care fost informat că sunt suspect. Sunt un suspect pentru că am deranjat-o pe doamna Firea. E cam la fel cum e Nițu (procurorul general – n.r.), numai că eu sunt suspect că am făcut o declarație iar el este suspect că a împușcat oameni la Revoluție, că a tras – Procurorul General. Era în trupele de securitate şi el scrie în declaraţia lui că li s-a spus că tragă înspre Dorobanţi unde se mişcau terorişti şi el probabil că a împuşcat câţiva terorişti, ce să facă”, a declarat Băsescu.

Pentru aceste fapte, Nițu a obținut certificat de revoluționar și primit, în baza legii, 8.000 mp de teren. Acest beneficiu obținut de la stat apare în declarația lui de avere, iar în octombrie 2012, după audierile la CSM pentru funcţia de procuror general, Niţu le-a spus jurnaliştilor prezență că militarii care au participat la Revoluţia din 1989 au beneficiat, ca şi civilii, de 10.000 de metri pătraţi de teren, iar în cazul celor 78 li s-a dat câte 8.000, “că atât a putut Primăria”.

La Revoluţie, Tiberiu Niţu era militar în termen la unitatea de la Televiziunea Română. Trei dintre colegii săi au fost împuşcaţi mortal.

Fostul şef al Parchetelor militare, Dan Voinea a susţinut într-un interviu din 2013, că actualul procuror geneneral Tiberiu Niţu ”are în dosarul Revoluţiei o declaraţie în care recunoaşte că a tras la Televiziune”. ”El era atunci militar. Are certificat de revoluţionar acum, dar el trebuie cercetat la fel ca cei care au tras în decembrie 1989”, spunea Voinea.

„Preşedintele este liber să facă orice declaraţie politică”

Traian Băsescu a fost întrebat dacă se va duce la Parchet miercuri, dată pentru care a fost citat, și a răspuns afirmativ: “Categoric mă duc, pentru că eu respect instituţiile statului”.

Vădit enervat că trebuie să facă acest lucru, Băsescu a explicat că “doamna Firulescu (Firea- n.r.) a făcut o plângere la Curtea Constituţională pentru declaraţiile mele şi, din câte ştiu, Curtea Constituțională i-a explicat că preşedintele este liber să facă orice declaraţie politică în timpul mandatului şi are aceeaşi libertate ca şi parlamentarii”.

Declarațiile au fost făcute la ieșirea din sediul PMP, unde Traian Băsescu s-a aflat în vizită, fiind asaltat de jurnaliști, care însă nu l-au întrebat ce intenții are cu acest partid, motiv pntru care el a anunțat că va avea două conferințe.

”Firea împrumuta an de an de la Crescent”

Fostul preşedinte a acuzat că senatorul Gabriela Firea ”tot împrumuta aşa, an de an” de la Crescent şi transfera dolarii „într-o companie care era în grupul domnului Voiculescu”.

”Dacă Firica îşi aduce aminte de chestia asta, ar fi bine să se spovedească public. Eu cred că organele statului ar trebui să se uite în Grivco să vadă câţi bani au fost transferaţi de la compania Securităţii Crescent în Grivco în perioada 2007-2011 când doamna Firea era administrator la o firmă din grupul Grivco şi doamna Firea, cu mânuţa domniei sale a semnat împrumuturi de la Crescent către compania unde era administratori, ceva cu Media Press, ceva de genul ăsta, sau Casa Press. A semnat împrumuturi de 400.000 de euro şi 1.800.000 de dolari, pe care se pare că a uitat să-i mai dea înapoi, deci era o spălare de bani, un transfer din banii firmei Securităţii în firma Grivco”, a spus Băsescu, întrebat dacă are de gând să facă o plângere la adresa Gabrielei Firea pentru că aceasta a luat bani.

Oreste știe

Întrebat de unde are aceste informaţii, Băsescu a spus: ”Am primit un bileţel pe care scria 10.000 de euro de la doamna Udrea, le ceruse un ziarist, Oreste, e unul cu barbă. Oreste ceruse 10.000 de euro ca să îi dea doamnei Udrea aceste documente. Doamna Udrea mi l-a dat mie, eu le-am dat instituţiilor statului, care bineînţeles nu se ocupă de ele”.

Băsescu a spus că Udrea a refuzat să plătească pentru documente şi “de asta este supărat Oreste”.

“Instituţiile statului mai devreme sau mai târziu, vor trebui să spună dacă acele documente au fost utilizate pentru a se constata spălare de bani şi transferul banilor românilor de la Crescent, firma securităţii, prin doamna Firea, către grupul Grivco al lui Voiculescu”, a adăugat Băsescu.

Întrebat când a trimis aceste documente instituţiilor statului, Băsescu a spus: “Prin 2014. În orice caz, Oreste este un bărbat care a sustras nişte documente din grupul Grivco şi le-a dat unui om de opoziţie, doamnei Udrea. (…) Aşa a scris el pe un bileţel galben. Dar Oreste este un om cinstit, ca şi Firea. (…) Cred că Oreste este cam bolnăvior, dar aşa este şi răspopitul ăla de la Antena 3, care spune când trec cu barca peste lacul Floreasca. Sunt doi caraghioşi. Dacă vreţi, vă pun acum la dispoziţie maşini, pe podul dintre Herăstrău şi lacul Floreasca, să vedeţi că lacul Floreasca e secat din toamnă pentru că se fac construcţii. Deci mincinoşii ăştia ce să faci cu ei?”

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.