10 Mai, legiferată zi de sărbătoare naţională

Camera Deputaţilor a decis astăzi, cu 294 de voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi 6 abţineri, ca 10 Mai să fie zi de sărbătoare naţională, deoarece marchează 3 momente istorice: proclamarea lui Carol I domnitor al Principatelor Române (1866), Independenţa de Stat a României (1877) şi încoronarea lui Carol I ca rege al României (1881), ţara noastră devenind regat.

Denumită și Ziua Regelui sau Ziua Regalității, 10 Mai a fost Ziua Națională a României timp de 8o de ani, în perioadele 1866-1916 și 1918 – 1948 (în 1917 fiind interzisă, ca urmare a ocupației germane).

Legea adoptată astăzi va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând a fi aplicată începând din acest an, și prevede că „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelate autorităţi centrale organizează manifestări cu prilejul sărbătoririi acestei zile, în limita alocaţiilor bugetare prevăzute”.

Proiectul legislativ iniţiat de senatorul PNL Puiu Haşotti fusese respins de Senat, însă Camera Deputaţilor este for decizional.

Anul acesta, 10 Mai cade într-o zi de duminică, astfel că românii nu se vor bucura de o zi de lucru liberă.

Din cele 14 zile libere din acest an, 6 cad sâmbăta sau duminica, astfel că numai 8 zile vor primi liber de la serviciu bugetarii, în special.

Iată zilele libere din 2015: 

Anul Nou

– 1 ianuarie: joi

– 2 ianuarie: vineri

Ziua Unirii Principatelor Române

–  24 ianuarie:  sâmbătă

Paştele

– 12 aprilie: duminică

– 13 aprilie: luni

Ziua Internaţională a Muncii

– 1 mai: vineri

Ziua Independenței Naționale a României

– 10 Mai: duminică

Rusaliile

– 31 mai: duminică

– 1 iunie: luni

Adormirea Maicii Domnului

– 15 august: sâmbătă

Sfântul Andrei

– 30 noiembrie: luni

Ziua Naţională a României

– 1 Decembrie: marţi

Crăciunul

– 25 decembrie: vineri

– 26 decembrie: sâmbătă. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.