Bătălia din Dealul Spirii (13 septembrie 1848, pe atunci lângă București) a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Țării Românești (Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie și Compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu) și un corp de armată otoman. În prezent, data de 13 septembrie este stabilită ca fiind Ziua Națională a Pompierilor, ca o comemorare a jertfei acestora în celebra bătălie.
Revoluția de la 1848 în Țara Românească a avut, inițial, succes. La începutul verii, principele Bibescu a abdicat, după ce guvernul revoluționar a preluat puterea. Revoluționarii munteni își propuneau, printre altele, emanciparea clăcașilor și a evreilor, eliberarea robilor țigani, guvernarea în acord cu principiul separării puterilor în stat, limitarea puterii domnești și crearea unei gărzi naționale.
Guvernul a încercat să implementeze aceste reforme democratice, dar adversarii revoluțiilor de la 1848, și anume marile imperii europene, au intervenit. Astfel, la 13 septembrie 1848, trei puternice coloane militare otomane au pătruns în București, după arestarea fruntașilor revoluționari și zdrobirea rezistenței poporului neînarmat. În fața celei de-a treia coloane otomane, comandată de Kerim – Pașa, au stat trupele aflate sub comanda colonelului Radu Golescu, comandantul Garnizoanei București.
Desfășurarea evenimentelor
Colonelul Radu Golescu concentrase, în Dealul Spirii, Batalionul 2 din Regimentul 2 Linie Infanterie și Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie, punându-le sub comanda maiorului Nicolae Greceanu. Spre aceste trupe se îndrepta și compania de pompieri de sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu.
Căutând să prevină rezistența unităților militare, Locotenența domnească instaurată de trupele intervenționiste a dat ordin de predare a cazărmii Alexandria. Ostașii români au dat dovadă de un puternic spirit antiotoman, reliefat, inițial, în atitudinea colonelului Radu Golescu, care, la cererea lui Kerim – Pașa de a-și dezarma ostașii, a răspuns, cu mândrie, că „datoria unui soldat este să moară cu arma în mână și că mai mulțumit este în acest caz decât să se vadă dezarmat”.
Surprins plăcut de acest răspuns, comandantul turcilor, Kerim – Pașa, ordonă retragerea trupelor otomane spre oraș, până la reglementarea pe cale diplomatică a situației tensionate create. Pe drumul de întoarcere, acestea s-au întâlnit cu Compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu.
La apropierea acesteia de cazarmă, s-a produs un incident care avea să ducă la începerea unei adevărate bătălii. Infanteria și artileria otomană erau masate în apropierea cazărmii, în preajma unui podeț care îngusta mult calea Companiei de pompieri. La trecerea acesteia, Sublocotenentul Bălășan l-a atins cu cotul pe un artilerist turc.
Incident aparent fără importanță, dar ura crâncenă dintre români și turci a făcut ca acest incident să degenereze. Sublocotenentul român a fost lovit de un maior turc cu latul sabiei. Ofițerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc (pe care l-a ucis), apoi asupra lui Kerim – Pașa (căruia i-a ucis calul).
În evenimente au intervenit ostașii români, pentru a-și apăra comandantul. Trupele otomane atacă violent Compania de pompieri, care opune o puternică rezistență, străpunge liniile inamice și reușește să continue lupta alături de ostașii aflați în cazarma Alexandria din Dealul Spirii. După o luptă crâncenă ce a durat aproximativ două ore și jumătate (de la 4:30 după-amiază până la 7:00 seara), trupele române au fost împrăștiate, militarii turci au pus stăpânire pe București iar Revoluția de la 1848 din Țara Românească a fost înăbușită.
Ecouri în prezent
Chiar dacă Bătălia din Dealul Spirii s-a încheiat cu înfrângerea trupelor române, totuși, din punct de vedere istoric, această luptă consfințește dorința națională de autodeterminare, chiar dacă acest lucru presupune însăși jertfa supremă.
Pentru comemorarea eroilor pompieri căzuți în luptă, pe Dealul Spirii a fost ridicat, în anul 1901, Monumentul Eroilor Pompieri din București, monument cu un trecut la fel de zbuciumat ca și evenimentele a căror memorie o reprezintă.
Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită, mai apoi, ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată începând din 1953.
(Sursa: Wikipedia)
