53 de raspunsuri pentru asociatii profesionale

Intrebarea privind increderea in asociatiile profesionale a suscitat un interes scazut in randul cititorilor, atragand cele mai putine voturi de la lansarea acestei rubrici. Lipsa de reactie a operatorilor din piata indica in sine un raspuns ingrijorator pentru cei care conduc patronate in domeniu, cu toate ca 24 dintre cele 53 de raspunsuri indica persoane care au incredere in asociatiile care ii reprezinta. Bilantul voturilor este unul pozitiv, cea mai mare parte a acestora (45%) fiind acordate (asa cum am precizat) cu incredere, in timp ce 7 respondenti (13%) intentioneaza sa se inscrie intr-o asociatie, 13 (25%) nu sunt membri si nici nu au planuri in aceasta directie, iar 9 (17%) dintre cei care au raspuns sunt dezamagiti de prestatia asociatiei in care sunt membri.

Aveti incredere in asociatiile profesionale care va reprezinta?

1. Am incredere in asociatia profesionala care ma reprezinta (24 raspunsuri – 45%)

2. Sunt dezamagit de prestatia asociatiei in care sunt membru (9 raspunsuri – 17%)

3. Intentionez sa ma inscriu intr-o asociatie profesionala (7 raspunsuri – 13%)

4. Nu sunt membru intr-o asociatie si nici nu intentionez sa devin (13 raspunsuri – 25%)

Interesant este ca aceasta intrebare, care, aparent, nu a suscitat mare interes, a atras prima incercare de frauda, unul dintre cei care au raspuns votand de aproximativ 90 de ori varianta a doua de raspuns. Chiar daca intelegem ca este vorba despre o persoana foarte dezamagita de asociatia profesionala unde a activat, l-am rugat pe inginerul nostru de sistem (care ne-a raportat incercarea de frauda) sa anuleze voturile suplimentare de pe acelasi calculator, pentru a nu vicia rezultatele finale.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.