Accent pe adaptabilitate

Beneficiind de aportul modelului MD9, Temsa a reusit sa obtina marele premiu „Midi Coach of the Year“ in octombrie 2011 cu ocazia salonului auto de la Kortrijk. Elementele care au impresionat juriul in mod deosebit au fost aspectul vehiculului, dar si polivalenta sa.

Cu o lungime mai mare de 9 m, Temsa MD9 poate reprezenta o solutie interesanta de transport precum si o alternativa economica, asta chiar daca echiparea de la bord este una bogata, dotarea standard fiind una generoasa.

Confort si dotari

Pentru Romania, una dintre variantele cele mai indicate este cea de 38 de locuri, la care se adauga soferul si insotitorul. Accesul se face cu ajutorul celor doua usi, amplasate in fata si in spate. Pentru confortul pasagerilor, autocarul este dotat cu o instalatie de clima automata integrala, temperatura programata mentinandu-se indiferent daca afara este mai cald sau mai frig decat valoarea prestabilita. Forma compacta a autocarului ofera un spatiu surprinzator de mare, confortul pasagerilor ce calatoresc cu MD9 fiind completat de o cala de bagaje ce are capacitatea de 5 mc, iar in interior, optional, autocarul poate fi dotat si cu o toaleta. Tot pe lista de optiuni se mai inscrie si o chicineta, astfel incat la drumurile lungi pasagerii pot primi o cafea, un ceai sau o bautura racoritoare de la frigiderul din dotare. Pentru sofer, constructorul Temsa a pregatit o multime de dotari pentru a-i usura munca. Temsa MD9 Coach vine in echiparea standard cu retarder, cruise control si cutie de viteze automata, cu sase trepte, autoadaptiva Allison T325R. Computerul de bord afiseaza informatiile necesare pe un display LCD situat in zona principala de vizibilitate, intre turometru si vitezometru. Tot designul bordului a fost creionat astfel incat sa implice cat mai putin efort din partea celui aflat la volan. Comenzile pentru controlul computerului de bord sunt amplasate pe un buton rotativ care se afla, in mod ergonomic, in stanga soferului. Tot pe partea stanga se regasesc si instalatia de climatizare cu pre-incalzire precum si tahograful digital.

Motorizare MAN

Din punct de vedere tehnic, Temsa MD9 este propulsat de un motor turbodiesel de provenienta MAN, disponibil in doua versiuni de putere, de 250 si 290 CP. Incepand cu sfarsitul acestui an va fi disponibila inca o motorizare, de data aceasta de la Cummins, de 250 CP, care respecta, ca si motoarele MAN, normele de poluare Euro V. Pentru a mari nivelul de confort, dar si gradul de siguranta, suspensia este Voith, independenta pe puntea fata si rigida pe spate, aceasta din urma fiind de provenienta Daimler. Nu lipsesc nici sistemele de siguranta, MD9 beneficiind de EBS, ASR si ESC (electronic stability control), dar si ECE-R66 – norma care certifica faptul ca, in cazul nefericit al unei rasturnari, caroseria are suficienta forta sa ramana in aceeasi forma, oferind astfel mai multa siguranta pasagerilor). In ceea ce priveste suspensiile, constructorul a utilizat doua perne de aer si doua amortizoare pentru partea din fata si patru perne si patru amortizoare pentru puntea spate. Structura caroseriei este robusta si usoara, fiind construita din otel inoxidabil. Prin reducerea greutatii se obtine o scadere a consumului de combustibil si, implicit, mai putine emisii.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.