Din cele mai vechi timpuri, oamenii trăiesc unii alături de alții, în comunități mai mult sau mai puțin numeroase, complexe; statul ar fi comunitatea cea mai avansată. Este omul o ființă socială în mod natural, sau în mod artificial? Este sociabilitatea o parte a naturii umane sau nu?
Filozofi diferiți au dat răspunsuri diferite. Cei care susțin că omul este o ființă socială în mod natural oferă, automat, o explicație pentru faptul că, din cele mai vechi timpuri, trăim în societăți. Dar cum pot explica acest fapt cei care susțin că omul nu este o ființă sociala în mod natural?
Thomas Hobbes susține că, deși starea socială nu este starea naturală a omului, totuși este starea la care omul ajunge în mod inevitabil. Pe de-o parte, în starea naturală, fiecare om are o libertate deplină, deoarece nu există o autoritate oficială, nu există legi oficiale, astfel încât fiecare este liber să facă ceea ce dorește sau, mai potrivit spus, ceea ce poate. Pe de altă parte, la fiecare om, libertatea se măsoară după putere; libertatea este dată de putere. Cu cât sunt mai puternic, cu atât sunt mai liber.
Hobbes susține că omul este, în mod esențial, egoist, rău mai degrabă decât bun. Cel puternic îl domină, îl exploatează pe cel slab, atât cât dorește, atât cât poate. Fiecare om va încerca să își realizeze interesele, dorințele, scopurile, prin cele mai eficiente mijloace de care dispune, chiar dacă astfel îl rănește pe celălalt.
Din cauza conflictelor, crimelor, tâlhăriilor și altor asemenea fapte, în starea naturală bântuie teama, suspiciunea; oamenii se simt mereu mult prea amenințați. Așadar, pe baza unui contract social, decid să depășească starea naturală și să intre în starea socială. Contractul social stabilește libertățile, drepturile și îndatoririle fiecărui membru al societății, legile pe care fiecare trebuie să le respecte, legile care spun ceea ce este permis și ceea ce este interzis, în relațiile dintre membrii societății. Astfel, se explică de ce omul devine (în mod artificial, prin alegere) o ființă socială, susține Hobbes.
Cu oricare teorie am fi de acord, este cert că atributul de a ne asocia cu alții asemeni nouă, pentru o perioadă îndelungată, ori punctual, pentru satisfacerea unor necesități de moment, ne-a facilitat evoluția rapidă ca specie dominantă.
Echipa
Revenind la tema articolului, putem defini o echipă ca fiind un grup de două sau mai multe persoane care interacționează, deliberează și gândesc într-un mod coordonat și cooperant, unite între ele de intenția atingerii unui obiectiv comun.
Întâlnim astfel de grupuri atât în domeniile din sectorul privat, cât și în cel public, din punct de vedere structural fiind alcătuite în mod asemănător și după aceleași principii: disciplina și legalitatea, încrederea, profesionalismul, responsabilitatea, imparțialitatea și echidistanța.
Deși munca individuală poate evidenția calitățile unui angajat, munca în echipă va genera un grad mai mare de eficiență în îndeplinirea obiectivelor și va asigura finalizarea proiectelor într-un timp mult mai scurt. Împărțirea responsabilităților între angajați poate conferi o claritate mai mare asupra sarcinilor, dar și rapiditate în îndeplinirea acestora.
De asemenea, un alt avantaj major al muncii în echipă este legat de calitatea rezultatului final. Între membrii echipelor, se pot realiza diverse schimburi informaționale, iar experiența fiecărui angajat poate avea un aport valoros, atunci când echipa lucrează pentru îndeplinirea unui obiectiv comun.
Angajații noi în domeniu pot folosi munca în echipă drept prilej pentru a învăța de la membrii cu o experiență mai vastă. Astfel, este recomandat ca, în construirea echipelor de lucru, să se țină cont de vechimea și experiența angajaților, dând oportunitatea membrilor mai tineri să lucreze alături de persoane experimentate.
Pe de altă parte, munca în echipă este folositoare nu doar celor fără experiență, ci și angajaților specializați pe diferite domenii de activitate. Aceștia pot acumula cunoștințe variate, îmbunătățindu-și, în același timp, abilitățile de comunicare, de leadership sau de învățare.
Integritatea
Potrivit site-ului Wikipedia, integritatea este un concept care vorbește despre acțiuni consecvente, conform valorilor, metodelor și elementelor de măsură, precum și de raportare la principii și așteptări care pot fi verificate prin rezultate. Din punct de vedere etic, integritatea este considerată ca onestitate și corectitudine, și este evaluată prin acuratețea acțiunilor cuiva.
Cultivarea integrității în mediul de lucru presupune, printre altele, moralitate, raționament, echitate și onestitate. Una dintre cele mai bune metode prin care liderii pot să promoveze acest tip de comportament în cadrul echipelor este puterea exemplului. Un lider integru are mari șanse să îi determine pe cei din jurul său să acționeze și să se comporte în mod similar, făcând din asta un mod de lucru.
O altă regulă de aur este să îi tratăm mereu pe ceilalți așa cum ne dorim să fim tratați, și anume cu respect. Felul în care se desfășoară interacțiunea dintre colegi este rezultatul tratamentului pe care și-l acordă reciproc, iar un comportament neadecvat va atrage, în mod inevitabil, tensiune la locul de muncă. Întrucât societățile se diversifică tot mai mult, iar, în cadrul acelorași companii, vom găsi oameni cu fundamente și valori diferite, este bine să se ajungă la un acord de conduită, atunci când există riscul apariției unor conflicte.
Totodată, în anumite domenii de activitate, este vital să existe un regulament de conformitate, care să fie adus la cunoștința angajaților, astfel încât aceștia să știe care este misiunea organizației, care sunt valorile și regulile după care se ghidează. De asemenea, este important să fie organizate și sesiuni de feedback cu managementul, în cadrul cărora să fie clarificate eventualele nelămuriri pe care angajații le-ar putea avea, cu privire la apariția unui conflict de conformitate.
Concluzionând, putem afirma că menținerea unui climat de integritate se poate face doar prin contribuția fiecăruia dintre membrii echipei, context care presupune pe de o parte un comportament onest, aliniat valorilor morale de creștere, iar pe cealaltă un efort conștient de a recunoaște elementele care pot deturna misiunea grupului, indiferent de natura lor, și de a le limita efectele, în mod gradual.
Nicolae-Marius POPA
comisar de poliție
DGA – Serviciul Prevenire
