Continuăm povestea autovehiculelor de legendă din România, iar episodul din această lună ne reamintește de un model drag românilor, dar pe care nu mulți au putut să pună mâna, ARO.
Numele provine de la sintagma „Automobil Românesc”, iar filele de istorie ne spun că a fost un producător autohton de vehicule cu profil off-road, ce avea cartierul general la Câmpulung-Muscel, România.
IMS-ul, piatra de temelie
Producția la această fabrică a demarat în 1957, cu modelul IMS-57, de unde și denumirea, iar, până în anul 1959, sunt fabricate circa 2.000 de unități. Este inspirat din modelul rusesc GAZ și este echipat cu un motor pe benzină de 3.260 cmc, cu 50 CP, cu o cutie de viteze manuală, cu trei trepte, nesincronizată, o viteză maximă de 80 km/h și un consum mediu de 24 l/100 km.
În 1959, debutează un alt model, IMS M59, produs până în 1964, în aproximativ 21.000 de unități, prin mai multe modele M58A și M59A, cu motoare pe benzină, și M59B, cu motor tip M207.
Acesta din urmă avea o capacitate cilindrică de 3.260 cmc, 56 CP, cutie manuală cu trei trepte, nesincronizată, o viteză maximă de 90 km/h și un consum de 21 l/100 km. Față de varianta anterioară, M59 includea ștergătoare acționate electric.
Produs între 1964 și 1975, ARO M461 (împreună cu modelul M-461 C) în 80.233 de unități, a fost și primul model exportat. Echipat cu un motor tip M207 de 2.512 cmc și o putere de 70 CP, în cazul M461 (1964-1969) și 77 CP, în cazul M461 C (1969-1975). O cutie de viteze manuală, în patru trepte, din care sincronizate III și IV, un consum de 14 l/100 km și o viteză maximă de 100 km/h.
Legenda ARO 24
Seriile ARO 24 au apărut în anul 1972, după 6 ani de proiectări. Primul model al seriei a fost 240, un model decapotabil, cu 2 uși, prelată, suspensie față independentă (o noutate, la acea vreme, pentru mașinile de teren), cutie de viteze cu 4 trepte, cutie transfer, tracțiune integrală și un motor nou, de 2.500 cmc, ce dezvolta 75 CP, în condițiile în care primele modele aveau motorul moștenit de la ARO M461. Exporturile au început după anul 1973, însă modelele destinate altor piețe aveau alte motoare, pentru a corespunde normelor de poluare.
În anul 1975, este lansat modelul 241, un model decapotabil, de această dată cu 4 uși, și modelul 243, un model cu caroserie spate complet închisă, asemănător cu 240. Acest model avea, opțional, geamuri și avea în total 8 locuri, sau perete despărțitor și spațiu de marfă. În anul 1976 – 1977 sunt lansate și modelele 244, cu 5 uși dar și modelul 320, care este, de fapt, o camionetă bazată pe un sașiu lungit al ARO 24. Aceste modele au fost fabricate de către Rocar.
În anul 1975, este lansat și modelul 242, o camionetă derivată din modelele 240 / 243. Primele ARO seria 24 aveau faruri rectangulare tip Dacia 1300 și lămpi stop tip camion Bucegi, dar, în anul 1976, se adoptă faruri de la camionul Bucegi si un nou model de lămpi de stop. În anul 1984, este adoptată o nouă mască de plastic, care avea 2 faruri rotunde (modelele 243 în special), 4 faruri rotunde (în special pe 244), și 2 faruri rectangulare tip Dacia 1300 (241, 242 dar și unele 243, 244).
Seria 320 a avut aceleași restilizări. „Facelift-ul” a atins și interiorul mașinii, fiind introdusă o nouă planșă de bord, precum și noi aparate de bord, de exemplu, tabloul de bord de la Dacia 1310. În anul 1978, sunt introduse primele motoare diesel Brașov D127, capacitate 3.119 cmc și 68 CP, având o viteză maximă de 110 km/h. În anul 1985, se introduce și cutia de viteze în 5 trepte, precum și, opțional, frână disc la roțile din față. În 1985, este lansat și motorul diesel Câmpulung D27, cu o capacitate de 2.660 cmc, 71 CP, cu injecție indirectă, și care putea atinge viteza de 115 km/h, dar acest motor nu a fost foarte apreciat, deoarece avea probleme de pornire pe timp de iarnă.
ARO 10
Seriile ARO 10 au intrat în producție din 1980, ca automobile 4×4, echipate cu motoare produse de Dacia, de 1.289 cmc, cu o putere de 54 CP și o viteză maximă de 90 km/h și, din 1984, echipate cu motoare 1.397 cmc cu 65 CP și o viteză maximă de 118 km/h.
În perioada anilor ’80, au avut un mare succes în export, dar a fost de scurtă durată, deoarece au apărut probleme de fiabilitate și legate de dimensiunile reduse ale roților, fiind aceleași ce erau folosite și de modelele Dacia, limitând, astfel performantele off-road.
Aro 10 a fost exportat în Marea Britanie sub numele de Dacia Duster, iar, în alte țări, și sub numele de Dacia 10. Deși, oficial, producția a încetat în 2006, modelul a fost „băgat sub preșul istoriei”, asemenea seriei 24, la începutul anilor ‘90.
ARO a produs aproximativ 380.000 automobile de teren, care au fost exportate în proporție de două treimi, în peste 110 țări, de pe toate cele 5 continente.
Sursa: wikipedia & www.automobileromanesti.ro
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro
