Bilanț BursaTransport

La început de an 2015, BursaTransport, unul dintre principalele barometre ale pieței de transport, a prezentat o serie de statistici care vorbesc despre realitățile anului trecut.

Analiza experților de la BursaTransport a vizat câteva elemente de interes real pentru toți jucătorii activi pe această piață.

5.600 tranzacții zilnice

Numărul mediu de consultanți ai anunțurilor de marfă de transportat a fost în 2014 de 40. În proporție de 73% mărfurile publicate au fost șterse înainte de expirare. Acest fapt denotă, cu o probabilitate de 50% aplicată acestor mărfuri șterse înainte de expirare, că pe platforma BursaTransport, în 2014, s-au încheiat zilnic un număr mediu de 5.600 tranzacții între postatori și consultanți. 23% din mărfuri au fost de grupaj și doar 17% din totalul mărfurilor au fost publicate împreună cu un preț oferit.

Camioane pe Bursă

Un procent de 36% din camioanele publicate în 2014 au avut destinații alternative, fapt ce arată că transportatorii au început să folosească și să aprecieze această facilitate a Bursei. În mod asemănător, doar 2% din mărfurile publicate au fost însoțite de un tarif solicitat, ceea ce indică o rezervă a postatorilor de camioane în a-și face cunoscute tarifele.

Până la un punct, acest lucru este natural într-un mediu concurențial, însă dacă piața transportului rutier de marfă va evolua, publicarea tarifelor va deveni o obișnuință, existând și alte elemente importante ale serviciului de transport care atârnă în balanța calității serviciului.

Siguranță și responsabilizare

În 2014, au fost declarate 1.600 incidente de plată, ca medie lunară. 87,92% dintre cele care au fost documentate au fost stinse prin achitare, însă chiar și fără a fi publicate, acestea au degradat scorul de comportare contractuală în calitate de client al autorilor incidentelor. Fiecare zi scursă de la scadență până la data achitării se adună în calculul acestui scor. Incidentele prezente în listă ca fiind nestinse macină încet, dar în mod continuu, scorul autorului la comportarea contractuală în calitate de client.

Din punct de vedere al administrării aplicației, incidentele de plată declarate în 2014 au declanșat 158 suspendări ale dreptului de publicare de mărfuri până la stingerea celor existente, precum și 34 de retrageri definitive a statutului de membru. BursaTransport caută în permanență soluții de responsabilizare a utilizatorilor aplicației în sensul respectării termenilor contractuali încheiați cu ajutorul platformei. În acest sens, doleanța declaranților de incidente de plată de a nu mai suporta costul declarării incidentelor va fi rezolvată.

Mai există o categorie de incidente, cele de transport, iar în 2014 au fost declarate, documentate, comunicate autorilor și publicate 387 de astfel de incidente. 3 dintre ele au avut ca efect retragerea statutului de mebru pentru reținerea forțată a mărfii cu scopul de a forța întâi plata transportului, în condițiile în care contractul prevedea scadența de plată și apoi descărcarea.

0,0003% șansă de furt pe BursaTransport

Intermedierea inversată (contractul client-intermediar este semnat la un preț mai mic față de contractul intermediar-transportator) este practicată de intermediar și există probabilitatea ca acesta să dispară cu sumele încasate de la clienți în săptămânile ce urmează să se scurgă până la scadența facturii transportatorului.

Valoarea prejudiciului creat astfel este limitat de numărul de tranzacții de transport pe care intermediarul apucă să le facă până dispare. 9 companii au fost excluse de pe BursaTransport în 2014 după ce a putut fi documentată situația de intermediere inversată.

Chiar și în condițiile puțin probabile, dar raționale, în care un intermediar, pentru a își salva relația cu clientul, acționează în sensul de a plăti mai mult decât încasează, este bine să știe că, dacă tranzacția se face utilizând aplicația și situația va fi ulterior documentată, își va pierde dreptul de acces. O a doua categorie de fraudă este furtul de identitate în scopul obținerii unei comenzi de transport și apoi încărcarea mărfii într-un camion cu numere false în scopul furtului ei. În aceste situații, lucrurile sunt mult mai complicate și nuanțabile.

„Constatăm cu satisfacție că, în raport cu numărul de 3,86 milioane de mărfuri publicate în 2014, cele 11 situații de furt de marfă ce s-au raportat constituie o șansă de doar 0,0003% ca un astfel de incident să apară pe BursaTransport“, a declarat Dan Cotenescu, manager general BursaTransport.

Acest risc poate fi redus teoretic la zero dacă se verifică copia conformă ARR a numărului de înmatriculare al camionului cu care se confirmă comanda, înainte de a fi trimis la încărcare. Riscul comercial potențial la adresa celorlalți utilizatori ai aplicației BursaTransport a condus în anul 2014 la refuzarea înscrierii unui număr de 97 de companii în aplicație. 

Cât de receptive au fost firmele românești pe BursaTransport în 2014

– Și-au completat un profil de firmă 15%

– Dintre companiile declarate de expediție, și-au menționat licența de intermediere 41%

– Dintre companiile de transport, și-au menționat licența de transport 25%

– Dintre companiile de transport, și-au descris parcul auto 56%

– Dintre utilizatori, și-au descris funcția pe care o au în companie 9%

  • Dintre utilizatori, au menționat limbi străine vorbite în profilul personal 31%

Verificarea mutuală a informațiilor membrilor BursaTransport în 2014

– Au făcut cel puțin o căutare în lista membrilor 98%

– Au făcut cel puțin o căutare în pagina descriere flote 6%

– Au căutat depozite în pagina depozite 4%

– Au interogat o licență/copie conformă ARR 31%

– Au solicitat un raport de companie 12%

Rapoarte cu abonament

În urma deciziei de a oferi rapoartele de companie sub formă de abonament cu număr nelimitat de rapoarte pentru numai 15 CRB pe an, numărul de rapoarte comandate a crescut semnificativ:

Luna Rapoarte comandate Forma livrare
Aprilie 279  

 

La bucată

Mai 248
Iunie 159
Iulie 180
August 114
Septembrie 3.715  

Prin abonament

Octombrie 4.868
Noiembrie 4.943
Decembrie

4.984

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.