Campania pentru un transport civilizat: o punte peste doua prapastii

Demararea discutiilor privind o noua lege a transporturilor, combaterea „pirateriei“, evaluarea posibilitatii de prelungire a actualului program de transport judetean si interjudetean sunt cateva dintre subiectele discutate la evenimentul de la Poiana Brasov – un nou episod al „Campaniei pentru un transport civilizat“.

 

Revista Ziua Cargo a organizat pe 18-19 martie, la Poiana Brasov, un eveniment dedicat transportului de persoane, la care au participat peste 120 de persoane, transportatori si reprezentanti ai asociatiilor profesionale, ce au putut intra intr-un dialog direct cu autoritatile.

 

2013, 2016 sau… 2011

Asa cum era de asteptat, cel mai discutat subiect a fost cel legat de prelungirea valabilitatii actualului program de transport national. Conform legislatiei in vigoare, anul viitor, in luna aprilie, ar trebui sa aiba loc atribuirea traseelor judetene si interjudetene. Avand in vedere situatia economica dificila, dar si modul in care, anul trecut, s-a decis in Parlament, in mod neasteptat, trecerea de la cinci ani la trei ani, transportatorii au solicitat prelungirea valabilitatii programului de transport.

Prezenti la conferinta, reprezentantii asociatiilor profesionale au sustinut prelungirea ca pe o prioritate in discutiile cu autoritatile.

Astfel, FORT solicita o prelungire cel putin pana in 2013, iar COTAR pana in 2016. Autoritatile sunt deschise si declara ca vor sustine demersurile asociatiilor. In aceste conditii, ar parea aproape sigura prelungirea valabilitatii actualului program de transport. Si totusi…

Discutiile privind o noua lege a transporturilor au demarat, iar acest act normativ ar trebui sa prevada si prelungirea valabilitatii programului de transport judetean si interjudetean. Multi se indoiesc, insa, ca mai exista timpul necesar realizarii unei legi unitare a transporturilor, astfel incat prelungirea valabilitatii sa mai fie de actualitate.

In aceste conditii, s-ar ajunge la situatia in care atribuirea ar avea loc anul viitor, iar noua lege, care ar intra in vigoare ulterior, ar putea eventual sa stabileasca urmatoarea data a atribuirii. Astfel, dupa evenimentul de la Poiana Brasov, cativa transportatori ne-au declarat faptul ca se pregatesc sa comande masini noi, fiind convinsi ca anul viitor va avea loc atribuire.

La ora actuala, nimic nu este sigur si abia in urmatoarele luni de zile este posibil ca situatia sa se clarifice, iar in cazul in care va avea loc atribuire anul viitor, fiecare zi de intarziere in a comanda autovehicule noi se traduce, in cel mai bun caz, in costuri suplimentare. Trebuie, totusi, amintit faptul ca in timpul conferintei, chiar daca au existat si pareri contradictorii, la finalul discutiilor legate de valabilitatea programului de transport, toti transportatorii prezenti si reprezentantii asociatiilor profesionale au ajuns la un acord in privinta anului 2016.

 

Probleme la nivel local

Un subiect abordat in cadrul evenimentului a fost cel legat de dovedirea capacitatii financiare. S-a propus ca acest lucru sa nu se mai poata face printr-o simpla asigurare, ci aceasta capacitate financiara sa poata fi acoperita doar prin capitalul social sau scrisoare de garantie bancara. Avand, insa, in vedere procentul mare din piata care utilizeaza aceasta asigurare, exista ingrijorarea ca o asemenea masura ar afecta profund transporturile rutiere din Romania.

In cadrul discutiilor, s-a abordat si problema traseelor judetene si posibilitatea ca acestea sa revina la ARR. Reprezentantii Ministerului Transporturilor si-au exprimat rezervele legate de acest subiect, insa reprezentantii COTAR au sustinut faptul ca legea unica a transporturilor va rezolva acest lucru, anuland prevederile legii 92/2007. Taxele impuse abuziv transportatorilor la nivel local a reprezentat, de asemenea, un subiect abordat, iar reprezentantii Ministerului Transporturilor au promis sprijin in acest sens. Un transportator care opereaza un traseu lung ar putea fi scos cu usurinta de pe piata din cauza acestor taxe locale. Reprezentantii FORT au propus ca, prin modificarea legii, aceste taxe sa nu mai poata fi instituite decat cu aprobarea ARR. Astfel, transportatorii ar putea fi mai protejati in fata acestui tip de abuzuri. Si pirateria a fost un subiect abordat la Poiana Brasov. In acest sens, Ordonanta privind combaterea pirateriei, ce a fost realizata in urma protocolului semnat intre COTAR si primul ministru, ar putea aduce o reducere a acestui fenomen, prin retinerea de catre politie a placutelor de inmatriculare ale masinilor care efectueaza transport fara documentele necesare. Ordonanta face referire inclusiv la transportul realizat cu automobile.

Un obiectiv pe care transportatorii trebuie sa il aiba in vedere intr-un viitor cat mai apropiat este legat de apropierea de cetateni, de clientii lor directi. In acest sens, este necesara o mai buna informare privind cursele prestate, imbunatatirea calitatii si a sigurantei transportului.

 

Solutii pentru un transport de calitate

Partenerii evenimentului au prezentat firmelor de transport prezente solutii menite sa le imbunatateasca activitatea.

Oscar Downstream este cel maimare importator de motorina din Romania si, totodata, lider de piata pe segmentul statiilor de incinta pentru alimentare cu carburant (cu o cota de piata de peste 50%). Statiile de incinta asigura un control aproape total asupra consumului de carburant. Acestea sunt puse la dispozitia clientilor gratuit, fiind oferite inclusiv transportul, montajul si softul, firmele de transport trebuind sa plateasca doar pentru motorina consumata. Statiile sunt dotate cu softuri de gestiune, iar alimentarile se fac pe baza de chei electronice care vor dota fiecare masina sau vor fi puse la dispozitia fiecarui sofer. In plus, compania a prezentat un nou serviciu – carduri pentru benzinarii tip expres.

Sandor Gabor, presedinte IFPTR, a prezentat obligatiile privind pregatirea profesionala in transporturi, dar si oportunitatile pe care le aduce o buna pregatire.

Pentru a oferi un serviciu de transport de calitate si sigur si a mentine nivelul costurilor cat mai scazut, firmele au nevoie de angajati bine pregatiti. UTI pune la dispozitia transportatorilor un sistem integrat care poate elimina frauda in firmele de transport persoane. Practic, activitatea soferilor, emiterea biletelor devin activitati controlate 100%. Sistemul este accesibil, usor de implementat, iar recuperarea investitiei are loc intr-un timp foarte scurt. Firma Antares din Valcea, care a implementat acest sistem, considera ca va reusi amortizarea lui intr-un an de zile (maxim 18 luni), in conditiile in care frauda a fost redusa la zero. Si furnizori de autobuze si autocare au fost prezenti la Brasov. Astfel, transportatorii au putut intra in contact cu reprezentantii EvoBus, MHS Truck & Bus si Volvo Buses.

 

 

Vasile Stefanescu, presedinte COTAR:

„Fara ajutorul transportatorilor, protocolul semnat cu primul ministru nu s-ar fi putut realiza. Noi luptam pentru binele transportatorilor, iar daca vrem 2016 trebuie sa iesim in strada.“

 

Ion Comusi, prim-vicepresedinte COTAR, director general C&I Comserv:

„Au fost colegi care au militat pentru prelungirea cu inca doi ani a programului de transport, iar din 2013 sa se liberalizeze piata. Noi nu am fost de acord si am solicitat prelungirea programului de transport pana in 2016, avand in vedere situatia economica. Dorim sa prelungim si valabilitatea programului de transport judetean pana in 2016.“

 

Doru Marian Crac, vicepresedinte FORT, director general Expres Transport Targu Jiu:

„De cateva luni de zile purtam discutii cu Ministerul pentru a readuce valabilitatea licentelor de transport interjudetean la cinci ani. Avem un dosar cu cereri venite de la 170 de operatori de transport din tara, care doresc prelungirea valabilitatii licentelor. Nu putem face fata crizei cumparand noi masini. Discutia despre liberalizarea transporturilor este pusa pe tapet de aproximativ doi ani de catre Ministerul Transporturilor. Am incercat sa le explicam ca nu este momentul potrivit pentru un asemenea pas. Avem un protocol semnat cu Ministerul, care, impreuna cu cel semnat de COTAR, ar putea face lumina in mai multe chestiuni.“

 

Augustin Hagiu, presedinte FORT:

„Transportatorii merita sa stie in mod transparent, ce se intampla daca nu vom reusi in demersurile noastre pentru prelungirea valabilitatii licentelor. Luptam pentru 2016, dar daca pozitia si argumentele noastre nu vor fi destul de puternice, nu ar fi de dorit sa fie prelungita valabilitatea programului de transport pana in 2013? In istoria de 20 de ani a transportului privat romanesc, nu s-a reusit niciodata ca o lege a transporturilor sa fie construita intr-o luna de zile si nici nu ar fi de dorit acest lucru. Anul trecut a demonstrat ca transportatorii sunt inca slab pregatiti si dezbinati, permitand ca in Parlament sa fie modificata o regula in timpul jocului, trecandu-se de la cinci la trei ani. Riscurile sunt mari ca anul viitor sa avem atribuire, ceea ce este total inoportun.“

 

Sabin Ogreanu, presedinte ATRP, director executiv Dacos:

„Amanarea unui raspuns clar privind momentul in care va avea loc noua atribuire este foarte ciudata. Ar fi momentul ca, pentru prima data, autoritatile sa faca totusi ceva si pentru transportatori, in conditiile in care toata lumea isi doreste prelungirea valabilitatii programului de transport.“

 

Iancu Craciunoiu, director general ARR:

„Daca patronatele din transportul rutier ar avea o pozitie unitara, decizia ar fi clara.“

 

Eusebiu Pistru, secretar de stat Ministerul Transporturilor si Infrastructurii:

„Am propus celor de la MAI sa nu elibereze licente de traseu fara o consultare prealabila cu ARR. Astfel, dorim sa evitam suprapunerea traseelor judetene cu cele interjudetene.“

 

Daniela Dobrila, director licente ARR:

„In aprilie 2008, a avut loc atribuirea electronica a traseelor judetene si interjudetene. In acel moment, era in vigoare Ordonanta 109, unde programul de transport avea valabilitate trei ani. In luna iulie 2008, a aparut Ordonanta 74 care prelungea valabilitatea programului de transport de la trei la cinci ani. Aceasta ordonanta a fost aprobata si modificata prin legea 218 in 2009, iar valabilitatea programului de transport a revenit la trei ani. In perioada 2008 – 2009, au avut loc si alte atribuiri, licentele emise avand valabilitate de cinci ani, conform ordonantei 74, in vigoare in aceasta perioada. Astfel a aparut diferenta de valabilitate intre licente (unele sunt pe trei ani, altele pe cinci).“

 

Sorin Sirbu, director general al Directiei de Transport Rutier:

„Am initiat discutii la sfarsitul anului trecut privind legea transporturilor.

Dorim sa preluam din piata toate sugestiile legate de noul act normativ, pentru a ajunge la un consens, dar trebuie sa ne gandim si la regulamentele europene. Este vorba despre legislatia direct aplicabila pentru Romania – Regulamentul privind accesul la profesie va intra in vigoare pe 6 decembrie 2011, regulamentul de acces la piata internationala de transport de persoane (intra in vigoare la aceeasi data), regulamentul privind serviciile publice terestre si, in stadiu avansat, se afla in lucru in Parlamentul European, prevederi privind drepturile pasagerilor.“

 

Radu Dinescu, secretar general UNTRR:

„Toti ne dorim o piata mai sanatoasa, dar realitatea este ca, la ora actuala, aproximativ 75% din piata utilizeaza asigurarea pentru dovedirea capacitatii financiare. In plus, la nivel european, este mentinuta posibilitatea de a dovedi capacitatea financiara prin asigurare.“

 

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.