CONTROL UNIC din toamna

Tot cu ocazia targului de transport de la Arad, i-am putut lua un interviu secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, chiar in standul ZIUA.

Ce se mai intampla din punct de vedere legislativ pentru combaterea tarifelor de dumping utilizate in transporturi?

Vom emite o ordonanta in acest sens. Dar trebuie sa discutam mai intai acest subiect cu reprezentantii transportatorilor, ai patronatelor si ai sindicatelor. Trebuie mai intai sa ne punem de acord asupra acestor aspecte. Chiar daca eu consider ca modelul francez este unul bun, nu m-am gandit la o varianta anume. Astept propunerile transportatorilor si vom alege cea mai buna solutie. Probabil, daca o sa iasa bine, si alte tari europene vor aplica modelul romanesc.

Care este pozitia Ministerului Transporturilor privind reducerea in Parlament a programului de transport interjudetean prin servicii regulate?

Prin legea de aprobare a Ordonantei 74/2008, s-a decis revenirea la o valabilitate de 3 ani a programului de transport interjudetean prin servicii regulate. Exista, insa, o scapare. Noi am cerut sa se revina la aceasta perioada de 3 ani, dar trebuia ca si licentele care au fost acordate pe 5 ani sa revina la 3 ani. Dar in ordonanta a scapat si s-a revenit cu programul la 3 ani, in timp ce licentele acordate pe 5 ani raman valabile. În acest context legislativ, peste 2 ani se va face licitatie, dar cei care au licente pe 5 ani isi pastreaza traseele pana la expirarea lor. Toate licentele care vor fi emise de acum incolo vor avea insa valabilitate de 3 ani. Vom incerca sa modificam din nou aceasta ordonanta cu ajutorul parlamentarilor pentru a reduce la 3 ani si actualele licente. Acum nu ne putem incadra. Daca avem programul de transport pe 3 ani, peste 2 ani (cat a mai ramas pana la urmatorul program), vom putea sa facem licitatie doar pe cateva trasee noi, pe care le eliberam acum. De aceea ar mai trebui facuta inca o modificare pentru a reduce perioada de valabilitate a licentelor la 3 ani. Aceasta, daca o vom face. Daca nu, va ramane asa, iar la urmatoarea licitatie din 2013 se va introduce programul pe 3 ani. Nu stiu daca va mai fi vorba despre licitatie sau vom opta pentru liberalizare. Luam in calcul toate cele trei variante: pastrarea sistemului actual, concesiunea si liberalizarea. Dar transportatorii…

În ce stadiu va aflati in ceea ce priveste introducerea controlului unic?

Suntem aproape de sfarsit. I-am dat o forma finala. Mai avem de rezolvat niste probleme privind stabilirea bugetului. Probabil institutia se va finanta din bugetul ARR. Si probabil ca, dupa vacanta parlamentara, va fi functional. Îl vom promova prin ordonanta de urgenta daca va fi Parlamentul in vacanta sau prin lege, in caz contrar. Cand va fi finalizat cu totul, o sa stabilim de unde luam bugetul, de unde luam oamenii, cum transferam logistica. Domnul ministru Berceanu chiar vrea sa introduca acest control unic.

Se poate spune ca, din toamna, vom avea control unic?

Eu zic ca da. Dupa cum stiti, toate modificarile legislative le-am facut in urma discutiilor cu transportatorii, cu sindicatele si cu patronatele.

Ce mai aveti in vedere privind sensibilizarea autoritatilor maghiare cu privire la problemele pe care le intampina carausii romani in aceasta tara?

Am avut, in urma cu o luna si jumatate, o intalnire cu secretarul de stat omolog din Ungaria. Întalnirea a vizat interconexiunea drumurilor pe care le avem in zonele de frontiera, dar am purtat si discutii cu privire la controalele care se fac de catre autoritatile maghiare transportatorilor romani. A ramas sa mai avem o discutie pe tema reglementarilor care stabilesc cuantumul foarte mare al amenzilor pentru nerespectarea regulilor privind timpii de condus si odihna.

Va multumim pentru timpul acordat.

– Programul de transport interjudetean a revenit la 3 ani, in timp ce licentele acordate pe 5 ani raman valabile

– Va fi emisa o ordonanta pentru Inspectori pentru orice combaterea tarifelor de dumping

Inspectori pentru orice

Ultima varianta de modificare a Ordonantei de Urgenta 109 privind transporturile rutiere discutata in comisia de dialog social de catre reprezentantii Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI) si cei ai patronatelor mentioneaza ca va fi desemnata o institutie publica din subordinea MTI ca fiind organismul unic de control in domeniul transporturilor rutiere, care va efectua controlul respectarii prevederilor legislatiei din domeniu, precum si inspectia si controlul activitatii de transport rutier a operatorilor de transport rutier, a operatorilor de activitati conexe transportului rutier, a starii tehnice a vehiculelor rutiere aflate in circulatie pe drumurile publice si a utilizarii infrastructurii rutiere. Acelasi organism unic de control va verifica activitatea scolilor de conducatori auto si a instructorilor autorizati.

Conditiile aferente obtinerii calitatii de inspector al organismului unic de control, precum si atributiile si obligatiile acestora, se vor stabili prin hotare de Guvern. Conform propunerii de act normativ, inspectorii organismului unic de control vor asigura verificarea respectarii conditiilor de operare a transporturilor rutiere si a activitatilor conexe acestora, a starii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate la operatiunile de transport rutier, a respectarii limitelor maselor si/sau dimensiunilor maxime admise/autorizate si a achitarii tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier, precum si verificarea activitatii de pregatire a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere. Aceeasi propunere stipuleaza ca sunt supuse controlului toate vehiculele rutiere care sunt oprite, stationeaza sau circula pe drumurile publice, destinate si utilizate pentru transportul de marfuri, a caror masa totala maxima autorizata, inclusiv remorca sau semiremorca, depaseste 3,5 tone, toate autovehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri (inclusiv al conducatorului auto), precum si toate autovehiculele utilizate la activitatea de pregatire a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere.

Drept de oprire si de acces

Inspectorii organismului unic de control vor avea dreptul sa opreasca orice vehicul rutier care circula pe drumurile publice inclus in aceste categorii, iar autovehiculele de control aflate in dotarea organismului unic de control vor fi dotate cu dispozitive de semnalizare luminoasa de culoare rosie cu mesaje variabile, de care pot face uz numai pentru oprirea in trafic a vehiculelor. Astfel, la afisarea pe dispozitivul de semnalizare luminoasa de culoare rosie, cu care este dotat autovehiculul de control, a mesajului „URMATI-MA“, conducatorul auto al vehiculului rutier vizat este obligat sa insoteasca autovehiculul de control pana la locul efectuarii controlului. De mentionat ca inspectorii organismului unic de control au drept de acces in cabina vehiculului rutier si in spatiul destinat marfurilor sau persoanelor transportate in vederea efectuarii verificarilor si au dreptul sa solicite conducatorului auto orice document relevant. Mai multe informatii privind modul in care se va desfasura controlul unic veti putea consulta pe site-ul nostru www.ziuacargo.ro.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.