Cum puteți profita la maximum de BursaTransport

1

BursaTransport este lider pe piața românească și se dezvoltă în Europa sub numele 123cargo.

Vorbim despre aceeași platformă, aceeași baza de date, listă de membri comună, aceleași mărfuri și camioane vizibile pentru toată lumea. Cele peste 1.000 de companii rezidente în străinătate sunt, și ele, membre ale BurseiTransport: aceeași procedură de înscriere, aceleași verificări, același scoring, aceleași incidente de plată și de transport. Aveți încredere și încercați să lucrați împreună. BursaTransport încearcă să vă ajute să depășiți granițele!

Toată lumea știe că, pe burse, puteți găsi camioane pentru marfa disponibilă și viceversa. Dar, oare, nu puteți obține mai mult? Pe lângă secțiunile clasice de bursă, BursaTransport oferă și alte oportunități de business.

Ați publicat o marfă sau un camion și doriți mai multe oferte de transport

Dacă, după ce ați postat o marfă, ofertele de transport primite nu vă satisfac sau sunteți constrâns de timp să vă găsiți rapid soluții de transport, o resursă importantă o reprezintă „Lista consultanților mărfurilor mele”.

Pentru a vedea cine v-a consultat anunțul de marfă, accesați Modulul Bursa/Mărfurile proprii și, pentru fiecare marfă proprie postată, veți vedea „Lista consultanților”. Tot ce aveți de făcut este să contactați dumneavoastră înșivă transportatorii care au vizualizat anunțul și să inițiați o discuție cu ei.

Aveți de transportat mărfuri pe rute neuzuale

Publicați marfa în BursaTransport.

BursaTransport se extinde în Europa sub numele 123cargo. Chiar dacă, uzual, nu găsiți transportatori români pe rutele respective, acum, prin 123cargo, aveți acces la mult mai mulți transportatori din Ungaria, Bulgaria, Polonia și alte țări din Europa Centrală și de Est. Unul din ei ar putea prelua marfa. Verificările asupra clienților din afara României sunt similare cu cele din România, deci puteți avea încredere în ei.

Economisiți timp la publicarea mărfurilor

Dacă folosiți deja un software intern de management al comenzilor de transport (TMS), puteți reduce la zero efortul dispecerilor cu postarea mărfurilor pe Bursa, prin simpla conexiune între software-ul dumneavoastră și platforma BursaTransport. Practic, mărfurile disponibile se pot transfera automat din TMS-ul dumneavoastră în Bursa.

Serviciul este gratuit.

Folosiți BursaTransport și găsiți rapid și ușor parteneri de afaceri

Lista membrilor BursaTransport oferă informații rapide conform nevoilor operaționale momentane.

Puteți găsi noi parteneri de afaceri după multiple criterii:

  • orașul de reședință (cu opțiunea de lărgire a zonei de căutare);
  • anumite tipuri de camioane prezente în flota lor;
  • echipamente disponibile pe camioane (lift, walking floor, echipare frigo sau ADR);
  • depozite deținute;
  • limbi vorbite.

Actualizați-vă datele din fișa de companie și puteți fi găsiți de alte companii care caută ceea ce aveți dumneavoastră.

Căutați mai multe mărfuri?

Încercați căutări de marfă pe alte trasee decât cele uzuale.

Datorita dezvoltării BurseiTransport în Europa sub numele 123cargo, dar și colaborării cu Teleroute, puteți găsi în Bursa din ce în ce mai multe mărfuri în Vestul Europei.

În 2017, BursaTransport a găzduit peste 5 milioane de mărfuri provenite din Teleroute pe rute Vest-Europene, dintre care pe cele mai importante trasee au fost:

– 1.100.000          Franța-Franța;

– 740.000          Germania-Germania;

– 450.000          Germania-Olanda;

– 310.000          Germania-Belgia;

– 240.000          Olanda-Germania.

Nu ați găsit marfă în acest moment?

Dacă, în momentul căutării, nu există o marfă exact în locul în care aveți camionul, încercați, în prima fază, să lărgiți căutarea (lărgirea este disponibilă pentru căutările cu oraș de plecare).

Tot nu sunteți mulțumiți? Publicați camionul pe ruta dorită și activați-vă notificările SMS gratuite (incluse în abonamente). Veți primi SMS în momentul în care o marfă potrivită apare pe traseul dorit.

Cifre 123cargo / BursaTransport în 2017

21.566 Companii au folosit BursaTransport în 2017
5.760.495 Mărfuri publicate de membrii BursaTransport
5.355.888 Mărfuri provenite din colaborările cu Teleroute și Cargo.lt
27 Companii au consultat, în medie, fiecare marfă postată pe bursă
15.199 Companii au căutat informații despre parteneri în Lista membrilor

Material realizat de BursaTransport

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.