DOOSAN B20T-7: Tehnologie de ultimă oră

Electrostivuitorul DOOSAN B20T-7 este un echipament compact, conceput pentru soluția optimă a operațiilor de încărcare / descărcare, transfer de marfă și pentru stocarea mărfurilor în spații foarte înguste.

Direcția este dată de roțile posterioare pivotante axial, astfel încât unghiul de virare poate ajunge până la 90 grade.

Utilajul beneficiază de tehnologie de ultimă oră, modernă, AC, având în componența sa două motoare de tracțiune și unul pentru ridicare. Tehnologia AC și conceptul modern al întregului sistem electric, asigură un consum foarte mic de energie și o fiabilitate ridicată.

Toate elementele sistemului de propulsie, ridicare și direcție sunt capsulate, pentru o protecție ridicată împotriva prafului, murdăriei și apei.

Echipamentul este dotat în standard cu motoare tip IP 43, sistemul Active Control Technology, control electronic al tracțiunii și ridicării, frână electromagnetică de parcare, sistem de stabilitate GSS (Guardian Stability System), sistem de recuperare a energiei pe perioada de frânare etc.

Opțiuni de utilizare

Printr-o simplă apăsare de buton, operatorul poate selecta modul de operare al utilajului, pentru performanță mărită. Sunt disponibile trei moduri de utilizare. E – Economy, maximizează economia de energie a bateriei, pentru a putea funcționa peste 8 ore cu o singură încărcare a bateriei. În modul S – Standard, performanța este echivalentă cu motor de curent continuu. Modul H – High Speed oferă deplasare și ridicare la viteză maximă.

Modelul propune, ca opțiuni incluse în preț, un cadru de protecție operator, scaun cu suspensie și sistem de prezență, baterii 48V/ 625 Ah – GNB Exide și sistem de înlocuire rolling / out și sistem de operare hidraulic tip levier cu 4 căi și 4 valve. Sunt incluse, de asemenea, oglinzile retrovizoare laterale stânga/dreapta, un volan de dimensiuni reduse, cu coloană de volan reglabilă, sistem de frânare tip ODB (discuri în baie de ulei), întrerupător general, frână de parcare electromagnetică,

faruri de lucru în fata tip LED, sistem blue spot light, girofar, alarmă mers înapoi, claxon.

Gama completă de echipamente pentru ridicat marca DOOSAN se poate achiziționa, în sistem direct și sub formă de chirie pe termen scurt, mediu sau lung, cu ajutorul specialiștilor echipei Rădăcini Equipment.

DOOSAN B20T-7

Caracteristici tehnice:

– capacitate: 2.000 kg;

– rezidual la h 4.750 mm: 1.825 kg

– înălțime maximă de ridicare: 4.750 mm

– înălțime liberă de ridicare (free lift): 1.125 mm

– viteză de deplasare cu / fără sarcină: 17 km/h

– viteză de ridicare cu / fără sarcină: 0,400 / 0,600 m/s

– viteză de coborâre cu / fără sarcină: 0,500 / 0,450 m/s

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.