Eficienţă şi legalitate

O ecuaţie care pare aproape imposibilă, ţinând cont de capcanele pe care le întinde, în acest moment, cadrul legislativ. Desfăşurată sub tema „Ghid Inteligent de Reducere a Costurilor“, conferinţa Ziua Cargo de la finalul lunii martie a reunit la Târgu Mureş reprezentanţii celor mai importante companii de transport persoane. Problemele pe care le ridică drepturile de autor, casele de marcat fiscale, pirateria, accizele, dar şi modificările legislative care ar putea avea loc în următoarea perioadă au ţinut capul de afiş al discuţiilor.

După mai bine de doi ani de confruntări cu privire la plata drepturilor de autor, perioadă în care cărăuşii au fost obligaţi, în urma proceselor, să plătească sume exorbitante, situaţia pare încă blocată. Fără variante de îmbunătăţire. Fără variante în care cerinţele operatorilor de transport persoane să fie luate în seamă. Ce este, însă, de făcut? Există soluţii pentru protejarea în faţa drepturilor de autor?

Potrivit lui Răzvan Câșmoiu, director în cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), legislaţia în forma actuală (Legea 8/1996) nu oferă transportatorilor posibilităţi reale de atac. Singura direcţie în care asociaţiile profesionale din domeniu ar putea obţine rezultate ţine, în acest context, de schimbarea cadrului legal, pentru care presiunile ar trebui intensificate.

Este necesară realizarea unui front comun pe această temă, ţinând cont de riscurile semnificative pe care le ridică această problemă. De menţionat că, în ciuda numărului mare de dosare tranşate în justiţie, sau încă în proces – de aproximativ 800, este vorba numai de o minoritate. Cea mai mare parte a pieţei de transport persoane nu s-a confruntat încă în mod real cu această problemă, iar despăgubirile pe care au fost obligaţi să le plătească transportatorii au ajuns, în funcţie de flotă, până la sute de mii de lei.

Se discută creşterea taxelor plătite pentru drepturile de autor

„Există trei asociații ce percep aceste drepturi de autor pentru muzică. UCMR-ADA a chemat în instanță mulți operatori iar în cadrul proceselor din justiţie s-au cerut de la RAR condițiile de autorizare și de la ARR numărul licențelor. Este motivul pentru care patronatele au cerut scoaterea deținerii radio-casetofonului din obligația de autorizare“, a precizat Eugen Costan, secretar general COTAR.

Eugen Costan, secretar general COTAR
Eugen Costan, secretar general COTAR

El a menţionat că patronatul a fost chemat recent la discuții de către celelalte două asociații care percep drepturi de autor, UPFR și CREDIDAM, care au anunţat că intenționează să modifice actuala metodologie și să crească taxa.

„În cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții ORDA cât și ai UCMR-ADA, COTAR a solicitat modificarea Legii 8, astfel încât operatorii de transport să fie scutiți de plata acestei taxe, deoarece au un alt obiect principal de activitate. Am adresat această cerere inclusiv Ministerului Culturii și Primului Ministru, dar nu am primit niciun răspuns pe această temă“, a mai arătat Eugen Costan.

În acelaşi context, Augustin Hagiu, preşedinte executiv al FORT, a menţionat că există, din păcate, reglementări la nivel internațional, care nu permit eliminarea integrală a obligativității plăţii drepturilor de autor, pe zona serviciilor de transport. „Dar plata trebuie să aibă loc o singură dată, la achiziția vehiculului dotat cu echipament audio, și trebuie să fie într-un cuantum care să țină cont de amortizări, durata de utilizare etc. Făcând o medie, pentru un autocar de 48 de locuri, ar trebui să se plătească o sumă de 6-700 euro“, a explicat Augustin Hagiu.

Legea trebuie modificată

O mare problemă o constituie însă faptul că, la negocierea tarifelor, patronatele reprezentative pentru ramura transporturilor nu au fost invitate, segmentul fiind reprezentat de o asociaţie care nu are nicio legătură cu domeniul. Aceasta în ciuda faptului că, potrivit legii, tarifele trebuie stabilite pe baza negocierii dintre utilizatori şi organisme. „Modalitatea de formare a comisiei de negociere totuși, nu este cea mai bună, iar situația neplăcută este cauzată de forma legii actuale“, a apreciat reprezentantul ORDA, Răzvan Câșmoiu.

„Simpla nedifuzare de conținut nu înseamnă că nu te supui plății. Noi am pierdut în instanță pentru că aveam dotări, nu pentru că ascultam efectiv muzică. Solicităm dreptul la opțiune. Sunt operatori de transport care doresc să asculte muzică, însă nu pe tarifele stabilite aleatoriu de UCMR-ADA, sau oricine altcineva“, a arătat, de asemenea, Sabin Ogreanu, director executiv Dacos.

Cătălin Grigore, director general Grup Atyc
Cătălin Grigore, director general Grup Atyc

„Societatea noastră este dată în judecată printr-o interpretare ilegală a legii, pentru că obiectul nostru principal de activitate nu este difuzarea de muzică, ci transportul. În această situație, nu se poate ca taxa pentru muzică să fie mai mare de trei ori decât copia conformă. O altă interpretare eronată constă în faptul că pentru categoria I trebuie să deținem radio, microfon, dar nu sunt obligat să le folosesc. Prin intermediul acestor echipamente, fac reclamă firmei, recomandăm pasagerilor să poarte centurile de siguranță, nu difuzez muzică“, a afirmat, la rândul său, Cătălin Grigore, director general Grup Atyc.

Augustin Hagiu a menţionat, în acelaşi context, că soluția constă în implicarea tuturor asociaţiilor patronale din transporturi în rezolvarea problemelor apărute pe acest segment, iar ORDA să susțină concret, cu puncte de vedere, modificările pe care cărăuşii le așteaptă cu privire la Legea 8.

Atenţie la bonurile fiscale!

Ţinând cont de ultimele modificări privind legislaţia fiscală, Comisarul șef de poliție Daniel Biro, șeful serviciului 1 din cadrul Direcției de Investigare a Fraudelor – IGPR, a atras transportatorilor atenţia cu privire la obligativitatea emiterii de bonuri fiscale. „Este obligatoriu pentru transportatori să aibă la bord casă de marcat fiscală, iar cine este depistat în trafic că nu emite bonuri fiscale, riscă din partea ANAF să fie sancționat cu suspendarea activității întregii firme pe o perioadă de până la 90 de zile“, a afirmat el.

Pe de altă parte, preşedintele excutiv FORT, Augustin Hagiu, a arătat că, în urma discuţiilor purtate cu Ministerul Finanţelor, s-a convenit ca, până la clarificarea OG 27 privind transporturile, în sensul aplicării prevederilor la același nivel cu noile prevederi din OG 91 privind obligaţia de a utiliza case de marcat, „lucrurile pentru transportatorii de persoane rămân așa cum erau până la 1 ianuarie, adică NU se aplică obligativitatea dotării cu case de marcat electronice fiscale“.

„Au existat controale ale ANAF care s-au închis în favoarea colegilor noștri, folosindu-se acest răspuns transmis de ministerul de resort. Noi suntem pentru montarea de case de marcat fiscale, dar în anumite condiții. Fără a pune presiune pe bugetele transportatorilor. Nu vrem investiții inutile, să cumpărăm acum un anumit tip de aparate, pentru ca apoi să ni se spună că este nevoie de alt tip. Vrem să clarificăm inclusiv situaţia abonamentelor, precum şi situația dublării biletelor. Să fie foarte clar dacă mai este nevoie de ele sau este suficient bonul fiscal“, a concluzionat Augustin Hagiu.

Există încă semne de întrebare privind casele de marcat fiscale. Mai devreme sau mai târziu companiile de transport vor ajunge la mâna fiecărui şofer, care va putea închide firma prin simpla neemitere de bonuri fiscale.

Se poate oare găsi astăzi un numitor comun între eficienţă şi legalitate în transportul de persoane? Din păcate, la ora actuală, răspunsul nu este unul încurajator…

Eugen Costan, secretar general COTAR:

„A fost depus recent un proiect la Camera Deputaților pentru modificarea Legii 8 privind drepturile de autor.“

Augustin Hagiu, preşedinte executiv al FORT:

„Au existat procese ale unor transportatori care au reușit, în anumite instanțe, să câștige diminuarea cuantumului plătit pentru drepturi de autor, pentru că nu s-a putut demonstra utilizarea aparatelor radio pentru difuzarea de muzică.“

Cătălin Grigore, director general Grup Atyc:

„Trebuie să ne unim pentru a avea forță, iar dacă se decide că trebuie să plătim o taxă, aceasta să poată fi inclusă în certificatul de clasificare sau să reprezinte o cotă parte din licența de transport, nu să fim dați în judecată.“

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.