Furturile din camioane in usoara scadere

Se fura inca din camioane, dar datele furnizate de Directia Rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane arata ca fenomenul se afla in 2010 in scadere, dupa ce, in 2009, a inregistrat un varf.

Potrivit comisarului sef de politie Cristian Calin, director adjunct al Directiei Politiei Rutiere, in primul trimestru al acestui an fost inregistrate, la nivel national, 58 astfel de infractiuni, ceea ce reprezinta o scadere fata de aceeasi perioada a anului anterior cu 9 cazuri. „Analiza de risc privind securitatea marfurilor transportate a relevat faptul ca in Romania, in anul 2008, s-au comis 203 furturi din autovehiculele de transport rutier de marfuri, ceea ce reprezinta doar 1,03% din totalul infractiunilor de furt comise la nivel national, iar in anul 2009 s-au comis 268 astfel de furturi, reprezentand 1,21% din totalul infractiunilor de furt. Din cele 471 infractiuni de furt, inregistrate in anii 2008 si 2009, 414 au fost comise din autovehiculele aflate in stationare si 57 din autovehiculele aflate in mers“, a explicat el. Cristian Calin a tinut sa sublinieze ca furturile din autovehiculele care efectueaza transporturi publice de marfa sunt comise de grupari care actioneaza pe zone intinse, pe raza mai multor judete, avand uneori acoperite distante de aproximativ 300 – 400 de km. In plus, pentru comiterea infractiunilor, sunt folosite, in general, autoturisme de viteza, care, de regula, sunt inmatriculate in afara tarii, unele dintre acestea figurand ca fiind furate. „Persoanele care comit aceste fapte actioneaza pe teritoriul Romaniei, in grupuri organizate, cu precadere pe traseele transportatorilor de marfa, atat in mers, cat si in stationare, atunci cand conducatorii auto se afla la odihna in parcarile (locurile) special amenajate. Din cazuistica, au rezultat grupari formate din membri care au domiciliul in Romania. Unii dintre acestia au domiciliul in judetele din nordul tarii, dar care actioneaza pe raza unor state din Comunitatea Europeana (Franta, Spania, Austria etc), existand, de asemenea, si grupari cu membri care au domiciliul in localitati din sudul Romaniei, pe raza mai multor judete, dar care actioneaza pe drumuri din Republica Moldova sau chiar Rusia“, a mai aratat comisarul sef de politie.

El a remarcat faptul ca membrii gruparilor nu actioneaza doar pe aceasta linie, ci au conexiuni si fapte comise si in sfera infractiunilor de furt de autovehicule, furturi din locuinte, legaturi cu interlopi care au ca activitati camataria, traficul de autoturisme furate, extinzandu-si zonele si legaturile si in afara Romaniei (in tarile mai dezvoltate din Uniunea Europeana, precum Franta, Italia, Austria, Germania etc).

Cateva moduri de operare a furturilor din camioane:

– prin inteparea rotilor in stationare sau in timpul rularii pe partea carosabila, prin taierea prelatei (unde este cazul), iar dupa comiterea faptelor, se trimit, spre valorificare, bunurile provenite din infractiune, altor persoane;

– sub pretextul intretinerii de relatii sexuale, utilizat de persoanele de sex feminin, care au ca scop initial intretinerea de relatii sexuale cu conducatorii de TIR, pentru obtinerea de bani sau alte foloase, dupa care fura fie din cabina acestora, fie din compartimentele de marfa (atunci cand sunt convinse ca acestia au adormit, avand de regula legaturi cu grupari infractionale organizate);

– cu complicitatea soferilor autovehiculelor de transport rutier de marfa, care le faciliteaza „interventia“, ajungand si ei „beneficiari“ dupa valorificarea bunurilor;

– furtul de combustibil din rezervoare – la comiterea faptelor, autorii tin intotdeauna cont de locul unde se afla soferul in momentul activitatii infractionale.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.