Gara St. Pancras din Londra este cunoscuta, din 2007, si ca gara St. Pancras International. Recunoscuta pentru stilul victorian al cladirilor sale, a fost deschisa in 1868 de catre Midland Railway ca punct terminus sudic al liniei Midland Main Line, care conecta Londra cu East Midland si Yorkshire.
Dupa ce a scapat de demolarea planificata in anii 1960, complexul a fost renovat si extins in anii 2000, cu o investitie de peste 800 milioane lire sterline. A fost construit un terminal pentru serviciile Eurostar catre Europa Continentala – transporturi desfasurate prin linia High Speed 1 si prin Canalul Manecii, precum si platforme pentru conexiunile domestice cu Nordul si Sud-Estul Angliei. Statia renovata numara 15 platforme, un centru comercial si o autogara, in plus fata de serviciile de metrou disponibile prin intermediul statiei King’s Cross St. Pancras. Unele surse apreciaza ca aceasta gara este cea mai frumoasa din lume. Alte surse se refera la St. Pancras ca la o adevarata „catedrala a garilor“, si nu degeaba. O arhitectura deosebita, care pastrea za vie istoria, dar si operele de arta care innobileaza aceasta gara sunt de natura sa demonstreze ca functionalitatea nu este deloc compromisa de catre estetic. La extremitatea sudica a nivelului superior al garii, se afla o statuie cu o inaltime de 9 metri, care cantareste 20 t, denumita „Punctul de intalnire“. Proiectata de artistul britanic Paul Day, statuia este de natura sa invoce romantismul calatoriilor prin intermediul unui cuplu imbratisandu-se. Statuia nu a primit, totusi, critici foarte favorabile din partea specialistilor britanici intr-ale artei. Inca o sesiune de controverse a fost deschisa in 2008, cand Day a adaugat o friza in relief in jurul plintei statuii. Aceasta trebuia, initial, sa infatiseze un calator cazand in fata unui metrou condus de Gream Reaper, dar Day a schimbat acest proiect inainte de instalarea versiunii finale. Umorul englezesc a cedat, probabil, in fata „audientei“ internationale. De asemenea, pe nivelul superior, deasupra Arcadei, se afla o statuie de bronz a poetului Sir John Betjeman, care se uita catre tavanul garii. Creatie a sculptorului britanic Martin Jennings, monumenul comemoreaza campania de succes dusa de acest poet pentru a salva statia St. Pancras de la demolare in anii 60 ai secolului trecut.
Istorie
Inainte de 1860, compania feroviara Midland Railway detinea o serie de rute in Midlands si la Nord de Londra, dar nici o conexiune proprie cu capitala. Din 1840, trenurile Midland catre si de la Londra mergeau prin Euston, utilizand liniile North Western prin intermediul unei jonctiuni la Rugby. Aglomeratia si intarzierile la Sud de acest punct de jonctiune au de venit, in scurt timp, o obisnuita inconvenienta. O noua linie a fost propusa in jur de 1845. Linia Great Northern a fost aprobata de Parlament in 1846 si un an mai tarziu – conexiunea Midland Railway de la Leicester la Hitchin. Dar aceasta a fost abandonata din motive financiare. In fine, linia a fost din nou aprobata in 1853 si inaugurata in 1857. In 1862, din cauza unui volum imens de trafic generat de catre Expozitia internationala, companiile Great Northern si Midland au inceput sa aiba probleme de capacitate, ceea ce a constituit stimulul necesar pentru Midland de a construi propria linie, de 80 km, de la Bedford la Londra, lucrarile incepand in 1862. Pentru a construi gara, Midland a cumparat teren de la parohia St. Pancras.
Design si constructie
Conducerea Midland Railway era determinata sa impresioneze londonezii cu noua lor gara, desi forma neregulata a terenului disponibil parea sa impuna ceva probleme. Proiectul initial al garii a fost realizat de William Henry Barlow, inginerul consultant al companiei Midland. Barlow a convins conducerea companiei sa modifice planurile prin ridicarea statiei cu sase metri, pe columne metalice, permitand liniilor de cale ferata sa tra verseze Canalul Regent, aflat in apropiere, prin intermediul unui pod, nu a unui tunel, asa cum se intentionase initial. Acoperisul, unic la vremea respectiva, cu un singur arc, avand o latime de 74 m, a fost conceput in colaborare de catre Barlow si Rowland Mason Ordish. De asemenea, a fost prevazut si un spatiu pentru constructia unui hotel. Proiectul a fost aprobat in 1865. Pentru designul cladirilor, a fost organizat un concurs, in 1865, la care au participat 11 arhitecti. In ianuarie 1866, a fost declarat castigator designul lui George Gilbert Scott, o cladire din caramida, in stil gotic. Proiectul lui Scott a fost putin controversat, mai ales avand in vedere ca era cel mai scump (315.000 lire sterline, echivalentul a 21,4 milioane lire in zilele noastre). Desi, pe parcurs, reducerile de costuri au dus la „taierea“ catorva etaje si ornamente, cladirea a ramas monumentala si impresionanta. Constructia statiei (minus plafon, care a facut obiectul unei licitatii separate), a fost bugetata la 310.000 lire sterline si, dupa o serie de probleme, a fost aprobata oferta antreprenorilor Waring Brothers, de 320.000. Acoperisul a fost „castigat“ de Buttlerley Company, pentru o suma de 117.000 lire sterline. Constructia a inceput in toamna anului 1864, cu un pod temporar peste canal si demolarea unor cladiri din zona. Fundatia propriu zisa a inceput a fi asezata in iulie 1866. De asemenea, a fost nevoie ca parte a unui cimitir sa fie relocata si ramasitele decedatilor deranjate. Desigur, acest fapt a generat intarzieri, cauzate, printre altele, si de izbucnirea unei epidemii de holera in Londra. Dar in ciuda acestor inconveniente, conexiunea cu linia principala s-a incheiat in 1867. Desi gara nu era in intregime gata, a fost deschisa la 1 octombrie 1868, prezentand inca pasagerilor o sumedenie de structuri tem porare. Primul tren, un expres cu destinatia Manchester, a avut cursa fara oprire intre Kentish Town si Leicester, cel mai lung traseu non-stop din lume de la acea vreme – 156 km.
Lucrarile la Midland Grand Hotel au inceput la jumatatea anului 1868, hotelul fiind deschis publicului la 5 mai 1873. Totusi, secolul XX nu a fost unul prea bun pentru St Pancras. In 1921, Legea Cailor Ferate a fortat fuziunea Midland cu London si North Western Railway, sub numele de London, Midland and Scottish Railway (LMS), care a adop tat statia Euston ca principal punct terminus pentru Londra. Hotelul Midland Grand a fost inchis in 1935 si cladirile folosite ca birouri. In timpul celui de-al Doilea Raz boi Mondial, bombardamentele au creat ceva daune, care au fost numai partial reparate dupa razboi. In 1948, a fost creata compania nationala British Railways, dar serviciile LMS au fost mentinute si s-au organizat noi servicii de lunga distanta. Intre 1960 si 1966, electrificarea liniilor a dus la infiintarea unei linii intre Manchester si St. Pancras, trenuri care au fost retrase in urma reconstructiei garii Euston. Astfel, gara St. Pancras a devenit cam redundanta si au existat mai multe incercari de a inchide statia si demola hotelul, care au provocat reactii puternice de opozitie, cele ale poetului John Betjeman fiind incununate de succes. In 1988, a fost redeschis tunelul Snow Hill, ceea ce a rezultat in crearea unei rute denumite Thames link care a atras toate trenurile suburbane. St. Pancras a continuat sa deserveasca linii catre vechiul Midland, cu destinatii Leicester, Notthingham si Sheffield, desi numai cateva trenuri pe ora, ce ocupau mult prea putin din resursele garii. In urma privatizarii British Rail, serviciile de lunga distanta din St. Pancras au fost concesionate companiei Midland Mainline, aflata sub umbrela Grupului National Express (pe 28 aprilie 1996).
Un nou rol
Planul original pentru Channel Tunnel Rail Link (CTRL – cone xiunea feroviara prin Canalul Manecii) prevedea un tunel de undeva din partea de SE a Londrei si un terminus subteran in apropiete de statia King’s Cross. Dar o schimbare a acestui proiect a dus si la o schimbare de ruta, care a permis utilizarea garii St. Pancrass ca terminus, cu acces via North London Line, idee a accesului care s-a dovedit, totusi, iluzorie. Dar din aceasta propunere a fost pastrata ideea de a folosi gara St. Pancras, conectata printr-un tunel de 20 km de Dagenham, via Startford. London and Continental Railways (LCR), creata in timpul privatizarii Cailor Ferate Britanice, a fost selectata, in 1996, pentru reconstructia garii si reorganizarea liniilor feroviare. Designul si managementul de proiect pentru reconstructie au fost asumate, pentru LCR, de catre Rail Link Engineering, un consortiu format din Bechtel, Arup, Systra si Halcrow. Pentru a adaposti trenurile lungi Eurostar si pentru a oferi capacitate pentru trenurile interne si serviciile domestice de mare viteza, peroanele au fost prelungite si au mai fost adaugate platforme. O serie de renovari interesante au fost realizate, incluzand instalarea unor noi decoratii, moderne, si a sta tuilor mai sus amintite. Nici fostul hotel Midland Grand nu a fost uitat, ceremonia oficiala de deschidere fiind planificata pentru… 5 mai 2011, la exact 138 de ani dupa deschiderea originala a hotelului. Statia internationala a fost inaugurata la data de 6 noiembrie 2007, de catre Regina Elisabeta si Ducele de Edinburgh. La 14 noiembrie, a inceput operarea serviciilor publice Eurostar, prin intermediul rutei High Speed 1.
St. Pancras International Station
– Lucrarile la gara initiala au necesitat aportul a 6.000 muncitori, 1.000 cai, 100 macarale pe aburi si au durat peste 4 ani. Spatiul de sub platforme a fost folosit initial ca „pivnita“ de bere.
– inginerul Barlow a construit gara peste canal, pe 850 piloni metalici.
– Barlow Shed – acoperisul, este o minune inginereasca: 100 ft (picioare) inaltime si 243 ft latime.
– Renovarile au durat 6 ani si au necesitat investitii de peste 800 milioane lire sterline.
– In timpul renovarilor, au fost curatate 150 t murdarie de pe suprafetele de caramida si au fost instalate 18.000 panouri de sticla la nivelul acoperisului.
– Au fost necesari 20.000 litri de vopsea Barlow Blue pentru revopsirea suprafetelor metalice.
Raluca MIHAILESCU
