GE propune FleetCare

O variantă care propune costuri ce pot fi previzionate pe segmentul de service, plata la termen a serviciilor şi soluţii pentru toate statele UE. Şi nu numai pentru vehiculele aflate în proprietatea companiei.

„Prin intermediul FleetCare, asigurăm toată partea de mentenanţă a flotei de semiremorci a clientului, inclusiv anvelope, tot ce ţine de uzura vehiculului“, ne-a explicat Oana Andrei, National Account Manager TIP Trailer Services GE Capital. Ea a subliniat că unul dintre marile avantaje pe care le oferă acest sistem constă în faptul că transformă costurile de service într-unele fixe, care pot fi previzionate şi care pot sta la baza unui buget de mentenanţă pentru 3-5 ani, în funcţie de durata contractului. Iar în toată această perioadă nu mai apar surprize neplăcute, de genul celor cu care se confruntă firmele care folosesc un vehicul fără să investească în mentenanţă, pentru ca în anul 2 sau 3 să apară cheltuieli de service, de peste 5-10.000 euro per unitate, care aruncă bugetul în aer.

Autorităţile străine intensifică inspecţiile

„Am constatat că mulţi dintre managerii companiilor de transport din România, care aleg transportul intracomunitar, nu sunt la zi cu legislaţia ţărilor în care efectuează curse. Iar în acest context, când sunt opriţi de autorităţile de control din acele ţări, în 99% din cazuri li se arestează echipamentul. În ultimele săptămâni ni s-a solicitat ajutorul pentru patru astfel de cazuri cu semiremorci arestate, două în Germania, una în Belgia şi una în Franţa, care aveau contract cu noi pe serviciul Pay & Go. În cadrul acestui serviciu, nu plăteşti o rată lunară, ci se apelează la noi de câte ori este nevoie de o intervenţie“. Oana Andrei a ţinut să evidenţieze importanţa unei mentenanţe corecte, mai ales în situaţia în care controalele s-au intensificat. „În momentul în care discutăm cu clientul, pe baza rulajului flotei, includem în rata respectivă anumite servicii. De exemplu, pentru o maşină care face 10.000 km pe lună, la 6 luni noi considerăm necesar să facem o verificare care presupune o inspecţie exterioară, verificarea anvelopelor, a frânelor, pentru a nu avea surprize cu autorităţile străine“.

Service oriunde în Europa, call-center 24 h/24, plata la termen. Reţeaua GE este foarte bine dezvoltată pe segmentul de service, reunind peste 20.000 de service-uri partenere în toată Europa, printre care şi service-uri proprii în Germania, Franţa, Anglia, Olanda, Spania şi Italia. „Încercăm să acoperim şi tot teritoriul României pentru a putea deservi orice client care ne apelează. Toate aceste service-uri trebuie să respecte anumite standarde conform cu normele GE“, a mai spus National Account Managerul TIP Trailer Services. Concret, în cazul în care un client GE se confruntă cu o problemă pe teritoriul României sau oriunde în altă parte în Europa, apelează telefonic serviciul specializat disponibil non-stop şi, în funcţie de locaţia vehiculului, se găseşte cel mai apropiat service care i-ar putea remedia problema. De menţionat că întotdeauna clienţii români vor fi direcţionaţi către o persoană care vorbeşte româneşte, cei care răspund în cadrul call-center-ului având inclusiv cunoştinţe tehnice care permit identificarea generală a problemelor din timpul apelului telefonic. De asemenea, este funcţional şi un serviciu de intervenţie rapidă, service-vanuri care se deplasează la locaţia semiremorcilor. „Sunt însă multe companii care apelează la serviciul nostru de service şi pentru reparaţii necesare la capul tractor, intervenţie care se plăteşte separat, service-urile noastre partenere fiind pregătite şi în acest sens. Avantajul este că transportatorul nu trebuie să plătească direct operaţiunile de service. I se repară vehiculul şi pleacă mai departe, achitând către GE contravaloarea serviciilor în termen de 30 – 45 de zile. Iar tarifele sunt comparabile cu cele dintr-un service normal. De acest serviciu poate beneficia oricine, chiar dacă nu are deja un contract de închiriere pentru semiremorci“, a afirmat Oana Andrei, precizând că nicio reparaţie nu este făcută fără a fi informat în prealabil clientul.

Oana Andrei, National Account Manager TIP Trailer Services GE Capital:

„Încercăm deplasarea din zona finanţării în sistem leasing şi a închirierilor într-una în care GE să devină într-o mai mare măsură o companie care oferă servicii.“

GE pune la dispoziţia clienţilor o aplicaţie care permite urmărirea în timp real, online, prin intermediul calculatorului sau pe mobil, a reparaţiilor vehiculelor, din momentul solicitării şi până la finalizare.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.