GHID DE REDUCERE A COSTURILOR. TAPA EMEA: Program de certificare pentru parcările securizate

70% dintre incidentele de securitate din zona de supply chain se petreceau în parcare, în 2017. Situația era aproape disperată, generând o nevoie uriașă de măsuri. Demararea de către TAPA EMEA a inițiativei care susține încurajarea, certificarea și transparentizarea parcărilor securizate a reprezentat, în acest context, o consecință firească. Care este situația, în acest moment?

La nivelul TAPA EMEA, a devenit clar că, din punctul de vedere al business-ului, atunci cânt îți propui să investești într-o parcare securizată, ai nevoie de ceva mai mult decât de o intenție. Este necesar un cadru care să promoveze aceste parcări și să le facă sustenabile, din punct de vedere economic.

Procentul incidentelor petrecute în parcare s-a redus, în prezent, la aproximativ 50%, o cifră care susține, printr-o scădere importantă, inițiativa TAPA EMEA, chiar dacă este încă la început. Numărul parcărilor securizate a ajuns la 56, aproximativ jumătate fiind plasate pe teritoriul Germaniei. De menționat că două dintre parcările validate de TAPA se află pe teritoriul României (Arad și Lugoj).

SPOT

În baza de date TAPA EMEA, care le permite membrilor, prin intermediul unui program IT (Secure Parking Online Tool – SPOT), să își planifice rutele la nivel european, în funcție de parcările existente, sunt cuprinse 700 de puncte de parcare, dintre care 100 în parteneriat cu organizația de securitate. Concret, SPOT îi propune utilizatorului un traseu, în funcție de punctele de încărcare și descărcare, care trece pe lângă parcările securizate, ceea ce simplifică semnificativ trasarea unei rute corecte pentru transferul de bunuri de valoare.

Validarea parcărilor a fost demarată în 2018, activitatea fiind relativ recentă. Evoluția proiectului este, însă, una foarte frumoasă, iar TAPA EMEA lucrează în parteneriat cu reprezentanții UE, pentru a o face cât mai eficientă și mai viabilă.

Astăzi, toți clienții din zona de „high value” sunt membri TAPA. În paralel, se face simțită o schimbare de paradigmă, în situația în care, în prezent, orice bun furat poate fi ușor comercializat, prin intermediul mediului online.

La nivelul organizației, au fost definite trei niveluri de certificare:

  • PSR 1 = certifică cel mai ridicat nivel de securitate
  • PSR 2 = certifică un nivel mediu de securitate
  • PSR 3 = cel mai redus nivel de securitate cu certificare formală.

Acestora li se adaugă opțiunea PPO (Parking Place Operators), care demonstrează intenția de aliniere la standardele de securitate impuse de TAPA EMEA, chiar dacă certificarea nu a fost, deocamdată, făcută.

Ionel Popa

TAPA a pus la punct deja o bază de date cu locuri de parcare aprobate și parteneri care oferă:

  • Peste 5.000 de locuri de parcare sigure
  • 56 de site-uri separate în toată regiunea
  • Parcări securizate în Austria, Belgia, Franța, Germania, Olanda (Țările de Jos), România, Africa de Sud, Spania și Regatul Unit.

În 2020, se estimează că aceste cifre vor crește semnificativ, cu mai mulți operatori de parcare (PPO).

Chiar dacă, în cea mai mare parte, companiile acceptă costurile suplimentare pe care le presupune utilizarea unei parcări securizate, există, încă, semne de întrebare privind cine plătește kilometrii parcurși în plus.

Nu uitați!

Mărfurile targetate sunt deja vândute. Infractorii știu, de obicei, ce se află în camion, cine este șoferul, care sunt punctele de încărcare și descărcare, ce rută a fost aleasă și ce puncte de oprire intermediare au fost fixate. În aproximativ 50% dintre cazuri, vorbim despre scurgeri de informații din interior. Aici nu am în vedere doar șoferii, ci orice angajat (al furnizorului de transport sau al clientului), aflat într-un departament unde are acces la astfel de date. Orice persoană care are acces la aceste informații, din interiorul firmei sau din afara ei, reprezintă un factor de risc.

NUMELE PARCĂRII ORAȘ ȚARĂ
TRUCKPARKING BORCHWERF ROOSENDAAL NL
G BROCKLEHURST TRANSPORT DEWSBURY GB
ASPRAY LOGISTICS WILLENHALL GB
ELEKTRO-PÃNICKE ZEULENRODA-TRIEBES DE
SMART AUTOHOF PECICA RO
RED LION TRUCK STOP NORTHAMPTON GB
GRANGE TRUCK PARK SHEFFIELD GB
DELTA PARK A1 / E17 DOURGES FR
GE-BE TRANSPORT KING’S LYNN GB
SLEEPING TRUCK SAINTES BE
HOFMANN TRANSPORT NETTETAL DE
ONTURTLE LA JONQUERA ES
PARKING LEOPOLDO ROMERO VALENCIA ES
LKW POOL MESSE STUTTGART STUTTGART DE
TRUCK PARKING WAALHAVEN ROTTERDAM NL
TRUCK PARKING MAASVLAKTE PLAZA ROTTERDAM NL
TRUCK PARKING DISTRIPARK BOTLEK ROTTERDAM NL
TRUCK PARKING DE PUNT BOTLEK ROTTERDAM NL
TRUCK PARKING A. BODAANWEG ROTTERDAM NL
MIDWAY DEPOT STANBRIDGE GB
TOP SECURITY GIESSEN GIESSEN DE
ROUTIER LOKEREN LOKEREN BE
DAMEROW – KASERNE NEU POSERIN DE
TELUX – GLASPRODUCTS & COMPONENTS GMBH WEISSWASSER DE
LTS SOHLAND SOHLAND, OT WEHRSDORF DE
SECURITPARK NIORT FR
TWS- SPEDITION MAGDEBURG DE
HRTS – HAILEY ROAD TRUCK STOP ERITH GB
CTS TRANSPORT BRIGSTOCK GB
ROYAL MAIL MIDLANDS HUB ATHERSTONE GB
SÄCHSISCHEN BINNENHÄFEN DRESDEN DE
TRE HAZELDONK EXPLOITATIE BV BREDA NL
GAUSEPOHL SECURE PARKING NEUENKIRCHEN-VÖRDEN DE
SCUNTHORPE TRUCK STOP SCUNTHORPE GB
TRUCK ETAPE BEZIERS VENDRES FR
TAYLORS TRANSPORT HUTHWAITE GB
 A&O TRUCK STOP LUGOJ LUGOJ RO
TRUCKPARKING DUIVEN DUIVEN NL
BRIDGE PARKING POMONA ZA
GW WELS WELS AT
GW MARIA LANZENDORF MARIA LANZENDORF AT
FORMULA INTERNATIONAL TRUCKSTOP ELLESMERE PORT GB
EURO RASTPARK4 MUNCHBERG MUNCHBERG DE
EURO RASTPARK WERNECK WERNECK DE
EURO RASTPARK WALDLAUBERSHEIM WALDLAUBERSHEIM DE
EURO RASTPARK THEEBEN THEESSEN DE
EURO RASTPARK LIPPETAL LIPPETAL DE
EURO RASTPARK JETTINGEN-SCHEPPACH JETTINGEN-SCHEPPACH DE
EURO RASTPARK HIMMELKRON HIMMELKRON DE
EURO RASTPARK GMBH & CO. KG – GUXHAGEN GUXHAGEN DE
EURO RASTPARK EICHENZELL EICHENZELL DE
EURO RASTPARK CRAILSHEIM – SATTELDORF SATTELDORF DE
EURO RASTPARK ACHERN ACHERN DE
EURO RASPARK SCHWEITENKIRCHEN SCHWEITENKIRCHEN DE

 

La aceeași masă cu clienții… pentru același obiectiv

Trebuie să ținem cont de faptul că, în foarte multe dintre cazuri, clienții finali, care vor să transfere bunuri de valoare, sunt cei care solicită oprirea, în mod exclusiv, în parcări securizate (așa cum sunt, de exemplu, cazurile Apple sau Amazon). De altfel, a fi membru TAPA înseamnă să stai la aceeași masă, atât cu clienții direcți, cât și cu clienții clienților tăi. Să fii conectat la tot ceea ce înseamnă „high value”, să ști prețurile, riscurile și îngrijorările clienților sau ale clienților.

Vă reamintesc, organizația TAPA a fost creată de producători, din nevoia de a combate problemele de securitate cu care se confruntau în fiecare zi. Apoi, ca o consecință, au început să se înscrie transportatorii sau operatorii de logistică, pentru ca, mai târziu, să devină membri și furnizori ai industriei, precum asigurătorii. TAPA reprezintă un forum unde toată lumea are același obiectiv: combaterea crimei organizate. Iar, în acest context, în calitate de membru (nu este obligatoriu să deții o certificare TAPA), ai acces la stafful TAPA, precum și la aplicații sau buletine privind incidentele, putând avea o imagine clară privind zonele cu probleme.

A fi membru TAPA EMEA înseamnă să fii mereu pregătit!

Ionel POPA

ambasador TAPA PSR

ionel.popa@one-st.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.