H.ESSERS România, a doua casă

Prezent în țara noastră din 2004, grupul belgian H.Essers a făcut din România cea de-a doua sa bază de operațiuni. Activând în transportul rutier și intermodal, H.Esssers este, de zece ani deja, în top 3 al plătitorilor de taxe către Statul Român, din Oradea, devansând multe companii românești pur-sânge, din acest punct de vedere.

Investim în depozite și în flote. Ne bazăm pe activele proprii: 80% din activitate fiind în regie proprie, iar 20% prin intermediul colaboratorilor și al partenerilor pe termen lung”, a afirmat Jeroen Fabry, director general H.Essers România.

„Activitatea noastră este specializată pe anumite nișe, încât nici nu putem să apelăm foarte mult la colaboratori. Mai ales pe partea de transport de valori, caz în care camioanele sunt adevărate «seifuri pe roți» – ușile se închid după încărcare și nu se mai deschid decât pe coordonate GPS, la locul de descărcare; vehiculul este echipat cu senzori de mișcare, cu alarmă la decuplarea capului tractor de semiremorcă, ferestrele sunt anti-efracție, buton de panică pentru șofer etc”.

De la țigări, la André Rieu

„În România, operăm în jur de 350- 400 camioane. Activitatea este flexibilă: șoferul lucrând, în permanență, pe un singur cap tractor, dar rulând mai multe semiremorci”, ne-a explicat directorul general H.Essers România.

Cursele internaționale se realizează, în principal în regim FTL, în condițiile în care transportul intermodal are un rol esențial: „Avem 5 trenuri pe săptămână Belgia-România și retur, ceea ce înseamnă aproximativ 150 de semiremorci / containere. Am încercat întotdeauna să optimizăm activitatea: la intermodal, foarte important este ca importul și exportul să fie echilibrate, iar, la ora actuală, trenurile pleacă pline pe ambele direcții”.

Flexibilitatea utilizării capetelor tractor și a semiremorcilor permite H.Essers să abordeze, alături de ni- șele pe care s-a specializat deja (transport de valori, pharma, temperatură controlată), noi domenii, precum logistica evenimentelor, cum ar fi transportul echipamentelor lui André Rieu, sau pentru festivalul Untold.

Șoferi din toată țara

În ceea ce privește personalul, H.Essers a implementat o strategie interesantă de a rezolva criza de șoferi, de care se plânge toată lumea. „Recrutam șoferi în 7 orașe din România – București, Oradea, Roman, Craiova, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești. Întâi verificăm cazierul candidaților, apoi mergem în fiecare oraș pentru a le testa abilitățile de conducere și cunoștințele de limbi străine. Verificăm, de asemenea, informațiile de la fostul lor loc de muncă. După angajare, șoferii vin la centrul nostru de pregătire din Oradea, unde trec prin sesiuni de training pe partea de conducere defensivă, precum și în ceea ce privește sarcina pe axe. Există, de asemenea, un program special destinat celor care vor lucra pe diferite nișe: transporturi de valoare, pharma sau transporturi frigorifice”, povestește Jeroen Fabry.

Șoferii sunt monitorizați, în activitatea de zi cu zi, prin intermediul sistemului Transics, care asigură și serviciul de mesagerie și comunicare. H.Essers are propriul departament de IT, care dezvoltă un program TMS intern, prin integrarea unor module externe. Toate datele provenind de la tahograf se pot vedea și în sistem.

Nu în ultimul rând, și clienții au posibilitatea de a vedea în timp real unde se află marfa și când se livrează.

Jeroen Fabry, director general H.Essers România: „Avem un program în cadrul căruia vizităm, de 2-3 ori pe an, școli generale din zona Oradei, pentru a le explica elevilor ce înseamnă un camion în trafic și cum anume pot fi vizibili pentru șoferul acestuia, pentru evitarea accidentelor. Și, de ce nu, poate, astfel, le vom trezi interesul pentru meseria de șofer de camion!”

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.