IFOY 2017: Victorie dublă pentru STILL

În 2017, STILL se află din nou printre câștigătorii Premiilor International Forklift Truck of the Year (IFOY – Stivuitorul anului pe plan internațional), care sunt acordate celor mai bune vehicule industriale, respectiv celor mai bune soluții de sistem. STILL a plecat acasă cu două premii – câștigând trofee pentru a patra oară de la debutul IFOY, în 2013. La categoria „Transportor pentru depozit”, specialistul în intralogistică din Hamburg a convins juriul cu selectorul orizontal autonom STILL iGo neo CX20. Un alt premiu a fost câștigat de STILL LiftRunner, o soluție de tip convoi cu o pereche de furci telescopice pentru încărcare și descărcare automată.

Ceremonia de acordare a premiilor a avut loc în data de 9 mai, în ambianța BMW World din München, în ziua de deschidere a târgului pentru logistica transporturilor – cel mai important târg în domeniul logisticii, mobilității, IT și Administrarea Lanțului de Aprovizionare.

Premiul IFOY a fost acordat în acest an pentru a cincea oară consecutiv „Celui mai bun în domeniul intralogisticii”, certificând performanțele și capacitățile inovatoare ale producătorilor de vehicule industriale și a furnizorilor de sisteme. Vehiculele și aplicațiile nominalizate au fost în prealabil comparate timp de opt zile cu produsele concurente, pe arena Târgului din München, partener IFOY, unde au fost supuse unor teste riguroase. Treizeci de jurați internaționali, din media, cercetare, industrie și logistică au fost rugați să acorde votul lor.

Acest proces a însemnat ca finaliștii să fie evaluați conform protocolului de testare IFOY, care conține 80 de criterii, respectiv să fie evaluați conform IFOY Innovation Check. Această ultimă evaluare s-a desfășurat sub conducerea Institutului Fraunhofer pentru Fluxul de Materiale și Logistică (IML), din Dortmund, și a Catedrei de Organe de Mașini și Logistică Tehnică din cadrul Universității Helmut Schmidt, din Hamburg. Au fost analizate cu atenție în special valorile inovative ale echipamentelor, importanța lor în piață, respectiv beneficiile pe le aduc clienților. Pe de altă parte, în cadrul testului funcțional practic, au fost înregistrate date concrete, care apoi au fost analizate și comparate de către jurnalistul olandez de specialitate Theo Egberts.

Autonomia în slujba logisticii

STILL și-a asigurat un avans decisiv în competiția de la categoria „Vehicul pentru depozite” cu selectorul autonom iGo neo CX 20. Dr. Jochen Köckler, membru al Consiliului Deutsche Messe, a declarat: „iGo neo CX 20 a oferit o performanță extraordinară în cadrul zilelor de testare IFOY și a convins echipa de testare, consilierii IFOY și în final și juriul. Factorul crucial a fost înalta valoare inovativă, combinată cu o extraordinară valoare adăugată pentru client, precum și modul profesionist de implementare a acestora – O piatră de hotar în domeniul intralogisticii.”

iGo neo CX 20, primul selector orizontal autonom din lume, nu a avut nicio problemă în a se deplasa în orice topologie a depozitului și și-a urmat operatorul oriunde s-a îndreptat acesta sau aceasta. Jurații au notat în mod special importanța în piață și beneficiile aduse clienților. Echipamentul este operațional imediat, fără a fi nevoie de configurări preliminare elaborate, și poate fi integrat în mod flexibil în infrastructurile existente. Evaluatorii au declarat că beneficiul crescut pentru client este dovedit de sistemul asistat laser de recunoaștere a mediului înconjurător, de interfața de comunicare, care poate fi utilizată în mod intuitiv, și de posibilitatea de rulare autonomă. Un câmp vizual de 360 grade îi permite echipamentului STILL iGo neo CX 20 să facă față oricând modificărilor din mediul înconjurător, putând face, în același timp, diferența între obiecte statice și dinamice și persoane.

Datorită capacităților cognitive, vehiculul recunoaște intențiile operatorului în funcție de mișcările acestuia, sau acesteia, și se deplasează în mod automat paralel cu el / ea, de la stație la stație. În același timp, vehiculul se plasează în poziția de încărcare care este optimă pentru utilizator.

O altă formă de manifestare a inteligenței integrate o reprezintă posibilitatea de analiză panoramică, la 180 grade, a mediului, prin intermediul scanerului laser, montat frontal. Acest scaner conferă echipamentului un comportament anticipativ, ce depinde de viteza de deplasare a selectorului, respectiv îi permite să recunoască și să evite din timp orice obstacol.

Juriul a fost impresionat în mod deosebit de economiile ce pot fi obținute prin utilizarea iGo neo CX 20 în comparație cu selectoarele tradiționale. În timpul testelor, s-a constatat că vehiculul a funcționat mult mai eficient și productiv în toate configurațiile, imediat după ce a fost utilizat principiul „mergi pe urme”. Rezultatul a fost acela că „Echipa de testare a obținut o creștere de până la 47 la sută.” În același timp, iGo neo CX 20 descarcă angajatul de sarcina efectuării unor mișcări repetitive obositoare, de exemplu de a urca și a coborî în permanență în și din vehicul. El sau ea are în permanență ambele mâini libere și se poate concentra fără restricții la operațiile productive pe care le are de efectuat.

Concluzia juriului: „Cu iGo neo, STILL demonstrează că inovația în robotică aduce o contribuție valoroasă la procese inteligente de intralogistică. Plusurile notabile includ performanțele superioare, ușurința în utilizare și perspectivele numeroase.” Acest lucru a fost subliniat și de Köckler în timpul ceremoniei de acordare a premiilor.

Convoi pentru greutăți mari

Cel de-al doilea Premiu IFOY a fost acordat companiei STILL la categoria „Vehicule speciale”. În acest caz, juriul a fost impresionat de STILL LiftRunner, un sistem tip convoi pentru greutăți mari, care este compus dintr-un vehicul trăgător, un cadru C parțial automatizat (remorcă) și cărucioare pe roți pentru transportul sarcinilor. Scopul acestei soluții a fost acela de a permite integrarea într-un sistem de alimentare a producției cu convoaie chiar și a cărucioarelor pentru sarcini supradimensionate, cu greutăți de până la două tone și cu dimensiuni de aproximativ 1.200 x 2.400 mm.

Procesul de încărcare și de descărcare poate fi comandat prin intermediul ecranului tactil. Camerele cu obiectiv superangular montate deasupra remorcii asigură un nivel maxim de siguranță. Examinatorii au considerat lamele extensibile în lateral și controlul de la distanță prin intermediul ecranului tactil ca fiind elemente inovative cheie.

Juriul a ținut cont și de faptul că această variantă de convoi automat descarcă angajații în adevăratul sens al cuvântului, pentru că elimină operația convențională de deplasare manuală a sarcinilor mari. Acest lucru a fost considerat a fi important și prin prisma dezvoltării demografice, care are drept efect creșterea înceată, dar sigură a vârstei medii a forței de muncă. În timpul proceselor de încărcare sau descărcare nu mai este nevoie ca operatorul să părăsească postul de condus, aceste procese sunt asistate prin intermediul unui sistem laser de asistență la poziționare. Imaginea în direct prezentată pe terminalul vehiculului trăgător permite operatorului să răspundă imediat în cazul unor evenimente neprevăzute, de exemplu traversarea neplanificată a căii de rulare de către pietoni. În cazul în care sunt utilizate mai multe remorci simultan, pentru fiecare remorcă în parte este afișată imaginea corespunzătoare în modul de afișare divizat.

Conform evaluării generale a examinatorilor, STILL LiftRunner are un avans clar față de soluțiile oferite de alți furnizori. În comparație cu sarcinile de până la 500 kg pentru fiecare remorcă, care erau posibile în trecut, încercările din timpul probelor au demonstrat că, acum, chiar și componentele de gabarit și greutate mare, de până la 2.500 kg sau până la 6 m lungime, pot fi manevrate cu ușurință în spații relativ mici. Concluzionând, Birgit Heitzer, Director Logistică Corporativă în cadrul grupului Rewe, declară: „Hotărâtoare pentru decizie a fost, la final, valoarea deosebită a vehiculului și faptul că acest echipament deschide un nou segment de piață, într-un moment al schimbărilor demografice.”

Colaborare pentru viitor

STILL și Würth au demonstrat, în fabrica STILL de la Hamburg, că trecerea la Industria 4.0 poate fi simplă, atunci când competențele se reunesc în același loc. Sistemul iSHELF, pe bază de tehnologie RFID, de la Würth, și iGo neo CX 20 produs de STILL vor lucra „mână în mână” pe viitor, fără programe elaborate, pentru a asigura aprovizionarea just-in-time cu componente a liniilor de producție ale fabricii. Întâlnirea oficială a celor două sisteme inteligente a avut loc pe 25 ianuarie.

iSHELF este un sistem rulant de două containere care aduce o cantitate adecvată de componente, cum ar fi șuruburi și piulițe, în regim just-in-time, la postul de lucru. Toate containerele sunt echipate cu etichetă RFID, pe care sunt trecute toate informațiile relevante, precum tipul containerului, numărul de articole, cantitate și lot. Dacă un container gol este pe ultimul nivel de rafturi, eticheta RFID este citită în mod automat și statutul este raportat wireless către angajații Würth, care asigură realimentarea. Comenzile automatizate, identificarea din timp a fluctuațiilor de cerere și reducerea timpului de reacție previn blocajele în aprovizionarea cu piese.

Iar utilizarea echipamentului iGo neo CX 20 optimizează și mai mult acest proces: vehiculul autonom colaborează cu angajatul Würth, urmându-l îndeaproape, către posturile individuale de pe linia de producție, ceea ce crește considerabil eficiența procesului.

Würth Industrie Service GmbH & Co. KG este responsabilă, în cadrul Grupului Würth, de aprovizionarea sectorului industrial. Cu o mână de lucru de peste 1.420 angajați, compania reprezintă un furnizor complet de componente, cu o gamă specializată de peste un milion de articole, de la șuruburi și piulițe, tehnologii de conectare și fixare și unelte, până la produse chimico-tehnice și pentru siguranța muncii. De asemenea, logistica pentru clienți și serviciile de aprovizionare sunt puncte forte pentru această companie.

Adaptarea: Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.