Încă 69,2 km din Autostrada Transilvania intră în lucru

CNADNR a semnat două contracte pentru finalizarea a 69,2 km din Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea (cunoscută drept Autostrada Transilvania), din care 60 km sunt abandonați de Bechtel la jumătate din construcție.

Asocierea Lemacons&Vega 93&Arcad va realiza Lotul 1 Târgu Mureș – Ungheni, de 4,5 km, plus drumul de legătură de 4,7 km – construit tot în regim de autostradă. Valoarea totală a contractului este 179.787.916,93 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată 85% din Fonduri de Coeziune și 15% de la Bugetul de Stat. Durata de execuție a celor 9,2 km este de 12 luni, astfel că anul viitor, în primăvară, porțiunea de autostradă și drumul de legătură ar trebui să fie în circulație. Garanția lucrărilor este de 48 de luni.

Tronsonul Suplacu de Barcău – Borş, de 60 km, început în 2007 de americanii de la Bechtel și abandonat la jumătate din lucrări în 2012, va fi terminat de Asocierea Corsan SA – Corviam Construccion SA (Spania), Consinit SRL, Road Consulting & Design Solution SRL şi Via Design SRL, pentru 701.000.000 lei, fără TVA (197,5 milioane euro, cu TVA). Durata estimată a lucrărilor este de 2 ani, la care se adaugă o perioadă de garanţie de 30 luni.

De la începutul acestui an a mai fost semnat un contract, cu Asocierea JV SC Strabag SRL – SC Straco Grup SRL, pentru construirea a 10 km aferenți Lotului 2 Ungheni – Ogra, în valoare de 251.349.460,28 lei, fără TVA, tot cu cofinanțare 85% din Fonduri de Coeziune. Durata lucrărilor este de 12 luni, iar garanția, 48 de luni.

Alți 16,8 km, la licitație

Totodată, CNADNR a lansat licitaţia pentru proiectarea şi construirea a încă 16,8 km din Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Mihăiești, din totalul de 25 km aferenți Sectorului 3A: Cluj Vest (Gilău) – Mihăieşti. Valoarea estimată a contractului este de 687.513.425, fără TVA, iar sursa de finanțare este bugetul de stat. Contractul prevede 6 luni perioadă de proiectare, 12 luni de execuţie a lucrării şi 48 luni garanţie (în total 66 de luni). Termenul limită de depunere al ofertelor este 6 mai, ora 10:00, iar deschiderea lor se va face în aceeași zi, la ora 12:00.

Traseul acestui sector de autostradă ce se va construi pe teritoriul administrativ al judeţului Cluj porneşte de la Nodul Nădăşelu, km 8+700, traversează la km 9+213 DJ 108C, calea ferată Cluj – Oradea şi pârăul Nădaşu printr-un viaduct cu lungimea de 729 m. În continuare, traseul se desfăşoară pe Dealul Ascuţit şi evită proprietatea cimitirului localităţii, de la km 10+800. Localitatea Şardu este traversată la km 14+609 printr-un viaduct de 324 m, care traversează DC 143 şi pârăul Şardu. Traseul continuă paralel cu DN 1F, ocolind localitatea Sânpaul pe la vest de aceasta, cu traversarea mai multor drumuri de exploatare, apoi ocoleşte pe la est localitatea Mihăieşti, traversând Valea Trifii, Valea Berindului şi DN 1F la km 21+300, cu un pasaj de 203,50 m lungime.

„În continuare, printr-o modificare locală a axului pe tronsonul km 22+400 – km 24+400, se evită botul de deal de la km 23+200, cu o coborâre a liniei roşii cu circa 3-4 m, se obţine scurtarea viaductelor de la km 22+600 şi km 23+800 de la 400 m la 120 m, respectiv de la 520 m la 120 m”, precizează CNADNR.

Istorie…

Proiectul Autostrăzii Transilvania, de 415 km și în valoare de 2,2 miliarde de euro, a fost aprobat în 2003 de Guvernul Năstase, iar lucrările au început un an mai târziu, cu termen de finalizare în anul 2012. În condițiile unor clauze păguboase pentru România, Bechtel construise până la termenul scadent numai 52 de km, pentru care a încasat 1,4 miliarde de euro. Contractul a fost reziliat în luna mai 2013.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.