Între onorabilitate și prestigiu

„Orice ai face, prestigiul trebuie să rămână intact; e ca fondul de rulment, nu te atingi de el.” Teodor Mazilu

Ca în oricare alt domeniu economic, și în transporturile rutiere, pentru a putea aprecia o firmă, vrem să ne bazăm pe informații reale și obiective. Oricât de multă încredere am avea într-o persoană sau într-o firmă, nu îi putem crede „pe cuvânt”. În general, se iau în calcul reputația, capacitatea financiară și, nu în ultimul rând, competența profesională.

Cristian Sandu

Aceste condiții sunt, în esență, cele stabilite de lege privind accesul la profesia de operator de transport rutier (la care se adaugă condiția privind sediul efectiv și stabil în România). Cu toate că toți actorii din industria transporturilor rutiere trebuie să îndeplinească aceleași condiții, diferențele dintre companii sunt semnificative.

Nu mă refer, aici, la mărimea firmei, la numărul de camioane sau autocare, la numărul de șoferi și nici măcar la puterea financiară.

Ce îi deosebește, în piață, pe doi transportatori cu același număr de vehicule și același număr de șoferi? Care este drumul de la onorabilitate la prestigiu?

Un drum lung…

Imaginea unei companii este dată de strategiile pe care le adoptă. Impactul psihologic pe care îl creează imaginea unei firme este deosebit de important pentru succesul acesteia și, de aceea, se pune problema ca o companie să-și formeze imaginea dorită, care să o favorizeze atât din interior, cât și din exterior.

Probabil că mulți vor susține ideea că este de ajuns onorabilitatea firmei, că, mai ales, în cazul în care beneficiarii serviciilor de transport apelează la o casă de expediție, sunt interesați în principal dacă firma respectivă este de încredere.

La prima vedere, se poate accepta și această variantă, dar, dacă facem o analiză mai aprofundată, vom observa că lucrurile nu stau chiar așa. Onorabilitatea unei firme de transport confirmă, doar, faptul că aceasta se încadrează în niște limite normale privind activitatea pe care o desfășoară.

Drumul pe care trebuie, însă, să-l străbată un operator de transport, de la onorabilitate, până la prestigiu, este mai lung și, uneori…

… plin de capcane

Că acești doi termeni, onorabilitate și prestigiu, nu înseamnă același lucru, este cunoscut. Mai puțin știut este faptul că, uneori, din dorința de a ieși în evidență, de a ocupa prim-planul (sau prime time-ul), o firmă de transport își subminează, involuntar, propriul prestigiu.

Altfel spus, presiunea pusă asupra transportatorului, concretizată prin decizii discutabile în încercarea de a fi cunoscut de cât mai multă lume, îi scade autoritatea morală și capacitatea de influență. Un exemplu în acest sens este politica unei companii care pune accentul mai mult pe atragerea de noi clienți, în defavoarea fidelizării celor deja existenți.

Confruntați cu o pierdere a interesului din partea transportatorului, cu oferte devenite neatractive, clienții existenți, care formează un nucleu, se pot orienta către concurență. Iată cum decizia de a câștiga piață, gestionată incorect, îi îndepărtează pe partenerii existenți.

O altă problemă este cea legată de „facilitățile” sau „cedările” acordate prea ușor. În dorința de a face față concurenței și de a fi percepuți ca parteneri „flexibili”, unele firme de transport recurg la compromisuri, care le afectează imaginea și, în timp, chiar credibilitatea. Un exemplu ar fi prețul la care acceptă să efectueze transporturile.

Nu intru în amănunte, recurg doar la a parafraza o reclamă celebră: „prietenii știu de ce”!

Cum scurtezi drumul către prestigiu

Pentru un operator de transport, menținerea unor standarde, menținerea prețului la nivelul calității serviciului de transport oferit, legături funcționale corecte cu salariații (mai ales cu șoferii), o relaționare pozitivă cu beneficiarii, dar și cu ceilalți transportatori din piață, susținerea unor activități de comunicare și relații publice adecvate sunt tot atâtea modalități de a scurta drumul de la onorabilitate, la prestigiu.

Care sunt avantajele transportatorului care a străbătut drumul de la onorabilitate, la prestigiu? Ce câștig are firma care este catalogată ca fiind de prestigiu?

Șoferi mândri de locul de muncă, clienți serioși

Avantajele pot fi identificate atât în interiorul, cât și în exteriorul companiei de transport, indiferent că este de marfă sau de persoane. În plan intern, putem vorbi de o creștere a performan- țelor conducătorilor auto, al căror statut social și, mai ales, profesional ridicat (datorită prestigiului firmei) favorizează un comportament pozitiv, atât în trafic, cât și în relațiile cu beneficiarii, sau cu organele vamale sau de control.

Acești șoferi devin fideli firmei și, astfel, scade semnificativ fluctuația de personal. Nu în ultimul rând, o firmă de prestigiu va găsi mult mai ușor să angajeze personal, ceea ce, în condițiile crizei de șoferi, nu este puțin lucru. În exterior, prestigiul unei firme este de natură să atragă clienții.

Mai mult decât atât, este vorba de clienți, la rândul lor, de prestigiu, care nu-și pot permite să colaboreze cu „necunoscuți”. Un alt beneficiu ține de faptul că beneficiarii neserioși, cei care caută, chiar, să escrocheze, rar apelează la firme de prestigiu, în general căutând parteneri mai puțin cunoscuți în piață, mai vulnerabili.

Nu uita de onorabilitate!

Se spune că este mai ușor să ajungi în vârf, decât să te menții acolo. La fel este și cu prestigiul… o dată obținut, acesta trebuie păstrat. Cea mai mare greșeală este ca transportatorul de prestigiu să nu se mai gândească decât la modul în care să-și păstreze imaginea și să uite de condițiile referitoare la onorabilitate.

Echilibrul între imaginea dorită și cea real percepută este apanajul prestigiului. În final, o ultimă remarcă. Nu faceți greșeala să considerați că numai firmele mari pot fi firme de prestigiu. Prestigiul este un atribut al tuturor celor care și-l doresc și investesc în el.

Psiholog pr. Cristian SANDU

Cabinet de psihologie autorizat

E-mail: psih.cristian.sandu@gmail.com

Mobil: 0751 364 575

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.