Mercedes-Benz Travego – o familie preocupata de siguranta

Cea mai recenta generatie a modelului Travego pune accent pe siguranta, introducand tehnologii utilizate in premiera pentru autocare. Si nu este vorba doar despre respectarea unui blazon, despre a crea noi tendinte, ci mai mult decat atat, EvoBus a reusit sa isi convinga clientii asupra utilitatii noilor sisteme si sa le transforme intr-un succes comercial.

De la lansarea sa, in urma cu zece ani, modelul Travego a fost vandut in peste 5.000 de exemplare – prima generatie de Travego a aparut in 1999. Astazi, noul Travego este „Coach of The Year 2010“ si isi continua povestea de succes.

Dorind sa acopere cat mai multe nise pe segmentul autocarelor turistice, EvoBus a decis sa produca Travego in trei variante de lungime, de 12,18 m, 13 m respectiv 14,03 m, ultimele doua modele avand trei punti. De asemenea, sunt disponibile mai multe motorizari (428, 456 si 476 CP) si transmisii si numeroase alte elemente, care pot fi adaptate cerintelor clientilor, cum ar fi modelul de scaun sau amenajarea interioara.

Despre rezultatele comerciale foarte bune obtinute de catre EvoBus in 2009, dar si despre asteptarile din acest an, ne-a vorbit Michael Gopfarth, sef de vanzari Mercedes-Benz autobuze si autocare EvoBus, in cadrul unei conferinte de presa organizata la Stuttgart pentru presa de specialitate.

Tehnologia „vinde“

Credeti ca, in special in ultima vreme, pretul a devenit cel mai important argument atunci cand este achizitionat un vehicul comercial? Cel putin pe segmentul sau, Travego infirma o asemenea parere.

Sa luam de exemplu ABA (Active Brake Assist), un sistem care previne posibile coliziuni cu vehiculele din fata. O adevarata bijuterie a tehnologiei introdusa de EvoBus la autocare. ABA sesizeaza pericolul potential de coliziune, analizand distanta si viteza relativa fata de vehiculul din fata. Daca pericolul devine eminent, urmeaza o serie de avertismente optice, apoi acustice, iar daca soferul nu ia nici o masura, sistemul actioneaza automat, franand autocarul pana la oprirea totala, daca situatia o impune. Este de la sine inteles ca un asemenea sistem va intra in actiune extrem de rar. Discutam de situatii extreme, in care soferul a adormit sau, in orice caz, nu mai poate actiona comenzile autovehiculului. Astfel, la prima vedere, un patron de firma de transport ar putea fi tentat sa nu faca o asemenea investitie. Si totusi, 75% dintre clientii de Travego comanda ABA.

Un alt sistem care, la prima vedere, are un impact comercial incert este Lane Assistant. Acesta, cu ajutorul unei camere montate la nivelul parbrizului, sesizeaza momentele in care autovehiculul depaseste linia de demarcatie a benzii pe care ruleaza si avertizeaza soferul prin vibratii in scaun. Isi doresc soferii un asemenea sistem? Rezultatele comerciale sunt elecvente – 62% dintre clienti au comandat sistemul.

Interesante sunt si rezultatele obtinute in cazul PowerShift – cutie automata de viteze cu opt trepte, proiectata special pentru nevoile autocarelor. 77% dintre clienti au optat pentru ea, lucru care demonstreaza ca rezistenta pietei fata de cutiile automate de viteze a slabit considerabil. In aceste conditii, EvoBus a decis sa lanseze Travego Safety Edition – autocare ce inglobeaza toate sistemele de siguranta disponibile, iar pachetul este unul atractiv inclusiv din punct de vedere financiar.

La capitolul siguranta, pe modelul Travego mai sunt disponibile si alte sisteme precum: ESP, FCG – Front Collision Guard (creste spatiul vital al soferului in caz de impact frontal), ABS, ASR, BA (asistenta la franare), EBS…

Astazi, Travego este produs in Germania si Turcia in proportii relativ egale. Varianta produsa in Turcia este destinata pietei locale si tarilor din Orientul Mijlociu, indeplinind normele EURO 3.

EvoBus a crescut vanzarile

Pentru EvoBus, anul trecut, criza nu s-a simtit. A fost inregistrat un record in ceea ce priveste autobuzele urbane, fiind comercializate peste 4.000 de Citaro. In general, a fost vorba despre licitatii organizate in afara Europei. Modelul Citaro s-a vandut, de la aparitia lui, in peste 30.000 de exemplare. Numeroase piete europene au fost puternic lovite de criza, dar EvoBus a inregistrat o crestere a cererii in Franta si Germania.

„Pentru autocarele turistice, s-a simtit instabilitatea de pe piata. Totusi, cererile pentru Travego au ramas stabile, volumul de vanzari de anul trecut fiind aproximativ acelasi ca si in 2008“, a precizat Michael Gopfarth.

Pentru 2010, reprezentantii EvoBus asteapta o crestere a vanzarilor pentru Travego.

Nu la fel de bine au mers lucrurile pentru modelul Tourismo, unde s-a manifestat nesiguranta resimtita de firmele de transport.

„2010 va fi un an bun pentru autocare, comparabil cu 2009. In ceea ce priveste autobuzele urbane, ne asteptam ca in acest an sa se inregistreze o usoara scadere, ajungandu-se probabil la nivelul anului 2007, care a fost un record la acea data. Inainte, se vindeau autobuze, astazi se vand pachete care includ finantarea, iar acest lucru se intampla inclusiv in orasele Vest europene“, a explicat Michael Gopfarth.

Manevrabil, sigur si elegant

Pentru a ne convinge de abilitatile autocarelor, reprezentantii EvoBus au organizat un drive-test cu toate cele trei modele de Travego: Travego de 12,18 m lungime, doua punti, motor de 428 CP; Travego M de 13 m lungime, trei punti, motor de 456 CP; Travego L de 14,03 m lungime, trei punti, motor de 428 CP. Traseul ales a fost unul cat se poate de inspirat, cu portiuni de autostrada, drum national si prin localitati, cu urcari si coborari si zone avand curbe stranse. Ar fi multe de spus, dar vom incerca sa facem un rezumat. Primul lucru care te impresioneaza este legat de precizia finisajelor, calitatea si eleganta materialelor utilizate. Dar nici nu te poti astepta la mai putin din partea varfului de gama al autocarelor Mercedes Benz. In plus, proiectantii Travego nu s-au lasat purtati de dorinta de a impresiona cu orice pret si au avut grija si la functionalitatea si utilitatea diferitelor elemente. Travego este un autocar care face o impresie buna atat pe cursele scurte de cateva zeci de minute, cand practic, impactul vizual este cel mai important, cat si pe cele lungi, unde confortul si functionalitatea joaca un rol esential. Dotarile sunt, bineinteles, la un nivel foarte inalt: scaune confortabile (EvoBus isi produce singur scaunele), sistem de climatizare, sistem audiovideo, monitoare LCD, toaleta… Insa cele mai mari realizari sunt legate de sofat. Postul de conducere a fost proiectat cu atentie, astfel incat comenzile sa fie dispuse in functie de frecventa si momentele in care sunt utilizate. Astfel, este necesar un timp foarte scurt pentru orientarea si acomodarea soferului. In timpul drive-testului, am putut aprecia reactia precisa la diferitele comenzi. Demarajul este reconfortant, permitand, de exemplu, intrarea pe autostrada fara nici o problema (viteza creste repede). Franele sunt precise si, in plus, retarderul este atat de puternic incat nici in zonele de coborare accentuata nu am depasit treapta a doua. Poate cel mai impresionant lucru il reprezinta cutia de viteze automata. GO 240-8 PowerShift joaca un rol important in confortul calatorilor si al soferului. Schimbarea treptelor se face fara zgomot si atat de repede incat abia reusesti sa surprinzi momentul. Manevrabilitatea este un alt aspect pe care l-am apreciat si trebuie precizat faptul ca modelele cu trei punti nu sufera la acest capitol. La acest aspect, contribuie si faptul ca axa a treia devine viratoare la viteze mici.

Tehnologii de ultima ora, calitate la cel mai inalt nivel, iar daca la acestea adaugi niste servicii pe masura, premisele pentru asigurarea succesului pe piata sunt indeplinite. Iar reteaua Omniplus, care asigura service pentru autobuzele si autocarele Mercedes-Benz si Setra, inglobeaza peste 600 de service-uri in Europa. In plus, tinta Mercedes-Benz este aceea de a extinde reteaua de service-uri in Estul Europei. Nu putem incheia fara aminti faptul ca Omniplus a lansat Bus-Fleet, primul sistem de management al flotei dedicat autobuzelor si autocarelor.

Travego

– Dimensiuni (lungime/latime/inaltime): 12.180/2.550/3.710 mm

– Ampatament: 6.080/1350 mm

– Cala bagaje: 8,4 mc

– Rezervor combustibil/AdBlue: 490/61 l

– Motor: Mercedes-Benz OM 457 LA EURO 5

– Nr. cilindri: 6 in linie

– Putere maxima: 428 CP la 2.100 rpm

– Cuplu maxim: 2.100 Nm la 1.100 rpm

– Cutie de viteze automata: Mercedes GO 240-8 PowerShift

– Frane: sistem pneumatic cu dublu circuit, discuri fata/spate, EBS, ABS, ASR, BA, retarder, ESP

– Scaune pasageri: 49 + 2

Travego M

– Dimensiuni (lungime/latime/inaltime): 13.000/2.550/3.710 mm

– Ampatament: 6.080/1.350 mm

– Cala bagaje: 8,4 mc

– Rezervor combustibil/AdBlue: 475/47,5 l

– Motor: Mercedes-Benz OM 457 LA EURO 5

– Nr. cilindri: 6 in linie

– Putere maxima: 456 CP la 2.100 rpm

– Cuplu maxim: 2.200 Nm la 1.100 rpm

– Cutie de viteze automata: Mercedes GO 240-8 PowerShift

– Frane: sistem pneumatic cu dublu circuit, discuri fata/spate, EBS, ABS, ASR, BA, retarder, ESP

– Scaune pasageri: 48 + 1

Travego L

– Dimensiuni (lungime/latime/inaltime): 14.030/2.550/3.710 mm

– Ampatament: 7.110/1.350 mm

– Cala bagaje: 11 mc

– Rezervor combustibil/AdBlue: 475/47,5 l

– Motor: Mercedes-Benz OM 457 LA EURO 5

– Nr. cilindri: 6 in linie

– Putere maxima: 428 CP la 2.100 rpm

– Cuplu maxim: 2.100 Nm la 1.100 rpm

– Cutie de viteze automata: Mercedes GO 240-8 PowerShift

– Frane: sistem pneumatic cu dublu circuit, discuri fata/spate, EBS, ABS, ASR, BA, retarder, ESP

– Scaune pasageri: 57 + 1

Radu BORCESCU

Stuttgart, Germania

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.