Una dintre cele mai mari atracții turistice a Bucureștilor, dar și una dintre cele mai mari comori de tradiție românească, Muzeul Satului reprezintă un reper important în ceea ce privește arhitectura, tehnica și portul național. Vă propunem, de data aceasta, o incursiune în lumea… instalațiilor populare, o parte inedită a îndrăgitului muzeu bucureștean.
Premisele înființării unui astfel de muzeu în aer liber le-au constituit câteva inițiative apărute la începutul secolului XX, cum ar fi cea a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, care a înființat Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială din București, în anul 1906, unde dorea să aducă gospodării autentice din cele mai importante regiuni românești. În cadrul acestui muzeu, a și expus, în 1909, o casă din zona Gorj. Au urmat primele muzee etnografice în aer liber, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj și, în sfârșit, cel din București, care avea caracter național.
Muzeul Satului din București a fost inaugurat pe 10 mai 1936 de către Regele Carol al II-lea al României, pentru public porțile deschizându-se pe data de 17 mai a aceluiași an. Planurile de amplasament au fost realizate de către Victor Ion Popa, dramaturg, regizor și scenograf, a cărui cea mai cunoscută și îndrăgită piesă, „Take, Ianke și Cadâr” încă se bucură de un imens succes în rândul publicului de toate vârstele.
Casele au fost dezasamblate cu grijă, apoi transportate la București cu trenul, cu barca sau cu căruța, unde au fost asamblate la loc, cu materiale și tehnici originale. Muzeul a fost organizat pe baza a trei principii fundamentale: cel istoric, cel geografic și cel al autenticității.
Pentru că o vizită completă necesită foarte multă atenție asupra detaliilor, vă vom prezenta cele mai interesante aspecte ale acestui muzeu pe parcursul mai multor numere ale revistei noastre, de data aceasta aducându-vă în atenție câteva instalații demne de luat în seamă.
Moară de vânt – Sarchioi, Tulcea
Datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea, moara are două încăperi suprapuse: jos un depozit, sus-mecanismul, format din două perechi de pietre, cu două coșuri în care se turnau cereale.
Acestea puteau lucra concomitent sau alternativ. Moara este așezată pe o așa-zisă „sanie”, care permitea rotirea acesteia în funcție de direcția vântului. Angrenajul dispune de un ax central din lemn de stejar, aripile învârtind acest ax, roata dințată și pietrele. Și toată construcția putea fi rotită doar de un singur om!
Presă de ulei – Zlatna, Alba
Presă din secolul XIX destinată obținerii uleiului din semințe, care adoptă soluția transformării mișcării circulare într-o mișcare de translație, printr-o axă cu came (ca la mașini!).
Conform informațiilor furnizate de către Muzeul Satului, prin intermediul acestui sistem, roata hidraulică, echipată cu palete sau cupe, se montează pe un fus cu pene care ridică șleampurile zdrobitoarelor, pânza fierăstraielor, maiele pivelor sau ciocanele fierăriilor.
Instalația oloiniței este compusă din două mecanisme de lemn, unul pentru zdrobirea semințelor (piua) și cel de-al doilea pentru extragerea uleiului (teascul). Instalația mai include un cuptor cu plită pentru prăjirea făinii din semințe, o roată mobilă de piatră care servea și la zdrobirea merelor și perelor pentru oțet.
Piua de haine – Feneș, Alba
Instalație din secolul XIX, cu patru ciocane așezate oblic, folosită pentru îndesarea și finisarea țesăturilor de lână pentru hainele de iarnă.
„Sulul (valul) de ţesătură se aşază în cavitatea scobită într-un trunchi de lemn (oală), unde este bătută cam 10 – 15 ore cu ciocanele mari (maie) din lemn acţionate de o roată hidraulică prin intermediul axului cu pene (came). Capetele de jos ale ciocanelor au crestături în trepte, ceea ce determină rotirea înceată şi continuă a ţesăturii, care, pe măsură ce este bătută şi udată alternativ cu apă rece şi caldă, se îndeasă, se îngroaşă, se împâsleşte, devenind pănură (dimie)” (www.muzeul-satului.ro).
Complex instalații – Gura Râului, Sibiu
„În secolele XVIII şi XIX pivele din Gura Râului, Sadu, Oral, Tălmăcel şi alte sate din Sibiu s-au dezvoltat şi perfecţionat mult folosind materia primă procurată din păstoritul transhumant”, se arată pe site-ul Muzeului Satului.
Instalația este formată din vâltoare (învârtește, albește și îngroașă cergile din lână), coș de îngroșat (cergile sunt învârtite prin mișcare circulară și se îngroașă, devenind mai pufoase), coș de tras păr (țesăturile trec prin fața unei scânduri cu șiruri de cuie, care trag fire și le fac mai pufoase) și piuă cu opt ciocane, pentru dimie.
Șleamp aurifer – Bucium-Poieni, Alba
Şteampul din Poieni datează din 1926, fiind adus şi reconstruit în muzeu în 1950. Construcţia care adăposteşte instalaţia este un şopron deschis, cu acoperiş în două ape şi învelitoare din scânduri.
Acţionat prin energie hidraulică, şteampul este compus din nouă ciocane de lemn, numite „săgeţi„, ce au capetele inferioare întărite cu piatră de granit. Săgeţile sunt susţinute de un jug, ale căror părţi verticale sunt fixate într-o talpă masivă.
În talpă sunt săpate „pive„ în care se zdrobeşte minereul aurifer prin căderea succesivă a săgeţilor ce sunt ridicate alternativ de penele fixate pe un fus orizontal. Fusul are rol de a acţiona instalaţia prin intermediul roţii hidraulice fixată la unul din capetele lui.
Minereul, udat continuu cu apă şi lovit cu ciocanele, se transforma într-o pastă groasă care se strecura prin două site ce separă pivele de bazinul unde se strângea sterilul. Aurul, mai greu, rămânea pe fundul sitelor, de unde era scos şi spălat. Sterilul adunat în bazin era spălat din nou pentru a se separa şi aurul trecut prin site.” (www.muzeul-satului.ro)
Va urma…
Vom reveni, în edițiile următoare, cu alte detalii despre cele mai interesante și mai frumoase aspecte ale vieții la sat, așa cum ne este ea prezentată de către unul dintre cele mai îndrăgite muzee din Capitală. Până atunci, cu speranța că, pentru una dintre duminicile însorite ale verii care abia începe, v-am tentat să faceți o incursiune în arta și tradiția populară românească, vă dorim lectură plăcută!
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
