Noul Mercedes-Benz Actros. O noua generatie de camioane


Un camion complet nou este ceea ce au promis reprezentantii Mercedes-Benz, iar rezultatul nu este numai un nou camion Mercedes. De la design si pana la detaliile tehnice, noul Actros pare sa reprezinte inceputul unei noi generatii de camioane.

Lansarea noului camion a avut loc la Bruxelles, evenimentul in sine demonstrand, din plin, intentiile pe care le are constructorul german in privinta noului Actros. In primul rand, nu putem sa nu apreciem organizarea evenimentului – un veritabil spectacol – avand ca mioanele Mercedes din toate timpurile in rolurile principale. Si chiar daca, in general, vehiculele comerciale nu isi gasesc locul intr-un show, de aceasta data lucrurile au stat altfel, mai ales ca noul Actros reprezinta un spectacol in sine. In plus, greutatile majore traversate de piata de transport la nivel european in ultima perioada au dus la o noua abordare din partea constructorului german. Astfel, cu ocazia lansarii, au fost invitati, pe langa jurnalisti, europarlamentari si comisari europeni, pentru a strange legatura intre autoritati si transporturi. Este evident faptul ca legislatia joaca un rol tot mai important in mo dul in care activitatea de transport se dezvolta. De exemplu, succesul comercial al motoarelor EURO VI va depinde in cea mai mare masura, in urmatorii doi ani, de taxele stabilite pentru normele de poluare inferioare. Oficialii europeni au aratat ca, la ora actuala, Europa importa aproximativ 80% din petrolul de care are nevoie, acesta fiind adus in general din tari instabile din punct de vedere politic. Cresterea gradului de independenta din punct de vedere energetic, precum si nevoia de reducere a emisiilor de CO2 vor duce, cel mai probabil, la implementarea unor noi politici. Astfel, la nivelul localitatilor, transportul electric se ve dezvolta tot mai mult, in timp ce carburantul fosil va fi utilizat in continuare pen tru transportul pe distante lungi. O solutie pentru cresterea eficien tei in transporturi ar putea fi re prezentata de trecerea la 44 t masa maxima admisa.

Eficienta ramane pe primul loc

Nu de multe ori se intampla ca, la lansarea unei masini, sa ai sentimentul ca ai in fata un model care va aparea abia in viitor. Este acea senzatie incercata cel mai adesea in fata conceptelor. Sigur, de signul futurist este primul element care creeaza acest efect, dar nici ame najarea interioara si nici dotarile tehnice nu se lasa mai prejos. Este un camion complet nou, dar nu numai din punct de vedere tehnic, ci si din punct de vedere al ideilor care au stat la baza conceperii lui. Totul pare sa contribuie la imaginea unui camion desprins dintr-un film SF. Este greu de anticipat care va fi efectul din punct de vedere comercial, dar un lucru este cert toata lumea va dori sa vada noul Actros si eventual sa il conduca. Reprezentantii Mercedes considera ca marele rival pentru noul Actros este chiar predecesorul sau, care, in cei 15 ani de existenta, a depasit 700.000 de unitati comercializate. Noul Actros este conceput pentru transportul pe distante lungi si dispune de sapte variante de cabina, dintre care cinci au podea plata. Eficienta reprezinta un aspect extrem de important pentru toti producatorii de vehicule comerciale si acesta este oglindit in primul rand prin consumul de carburant. Pentru constructorul german, acesta a fost unul dintre cele mai dificile obiective, in conditiile in care noul Actros trebuia sa-si depaseasca predecesorul (un camion care s-a distins prin consumul sau redus de motorina) si, in acelasi timp, sa faca trecerea la EURO VI. Rezultatul este notabil – noul model aduce o reducere cu 6% a consumului in varianta EURO V si cu 3% in varianta EURO VI, fata de generatia anterioara. Totodata, se inregistreaza si o reducere de 40% a consumului de AdBlue. Designul spectaculos despre care aminteam are si o importanta latura practica. Noul model a fost testat in jur de 2.600 de ore in tunelul aerodinamic pentru a se otine rezultatul final. Aerodinamica este unul dintre aspectele principale care au permis reducerea consumului de motorina.

Inovatii in amenajarea cabinei

Interiorul cabinei are la baza conceptii noi menite sa ridice confortul soferului, atat in perioada de condus, cat si in timpul odihnei. Cabina poate avea o latime de 2,3 m sau 2,5 m, exista patru variante de plafon, iar lungimea este de 2,3 m. in premiera a aparut o noua dimensiune de cabina ca si varianta de top. GigaSpace ofera un volum de 11,6 mc, podea plata si inaltime interioara de 2,13 m. La acestea se adauga un spatiu total de stocare de 900 l. Interesanta este separarea vizuala dintre zona de lucru (postul de conducere) si restul cabinei. Acest efect a fost obtinut prin folosirea unor materiale, culori si forme geometrice diferite. Utilizarea unor materiale de calitate nu reprezinta o surpriza, insa, cu siguranta, dotarea optionala cu scaun avand functie de masaj va starni interesul multora. Postul de conducere a fost complet regandit si, cel putin la prima vedere, imbina eleganta cu functionalitatea. Pentru noul Actros a fost dezvoltat conceptul SoloStar, disponibil optional. Acesta creeaza o zona pentru recuperare, extrem de confortabila, in partea din dreapta a cabinei.

4 versiuni de motorizare

Pentru a se incadra in normele EURO VI, motorul dezvoltat de Mercedes-Benz pentru noul Actros combina tehnologia SCR, ce utilizeaza AdBlue, cu recircularea gazelor de asapament (EGR) si un filtru de particule. Intervalele de service pentru noile motoare pot ajunge la 150.000 km. Noile motoare au sase cilindri in linie si dezvolta puteri cuprinse intre 421 CP si 510 CP, cu un cuplu maxim cuprins intre 2.100 si 2.500 Nm. Puterile intermediare sunt de 449 CP (2.200 Nm), respectiv 476 CP (2.300 Nm). Transmisia complet automata este asigurata de a treia generatie a Mercedes PowerShift, iar schimbarea vitezelor se realizeaza mai rapid si mai precis. Un nou sasiu, noi suspensii si un nou sistem pentru directie sunt elemente care contribuie la cresterea sigurantei si confortului atunci cand te afli la volanul noului Actros. De asemenea, autovehiculul este echipat cu un nou retarder, mai usor si mai puternic. O alta inovatie o reprezinta sistemul Proximity Control Assist cu functia stop-and-go, ce controleaza automat pornirea si oprirea in traficul specific ambuteiajelor, usurand astfel munca soferului.

Disponibil si in varianta EURO V

Pana in 2014 (atunci cand normele EURO VI devin obligatorii), noul Actros va fi disponibil atat in varianta EURO V, cat si EURO VI. De asemenea, in paralel se va putea achizitiona si modelul anterior de Actros. Varianta EURO V pentru noul camion inseamna o reducere importanta in ceea ce priveste consumul de carburant, in timp ce EURO VI ar putea deveni interesant pentru transportatori inainte de 2014, in functie de taxele impuse in Europa pentru normele inferioare de poluare. Reprezentantii Mercedes-Benz au precizat ca precedentul model Actros va continua sa fie produs pentru inca multi ani – pana in 2014 inclusiv pentru Europa si apoi pentru alte piete. in ceea ce priveste motoarele ce echipeaza noul Actros, vor aparea in curand si alte variante ce le vor completa pe cele patru disponibile la ora actuala. Oricum, atat motoarele actuale cat si cele viitoare vor avea sase cilindri in linie. Prin numeroasele variante pe care le ofera, noul Actros va inlocui, incepand cu 2014, inclusiv segmentul deservit la ora actuala de modelul Axor. Noul autovehicul va fi prezentat si in Romania in toamna acestui an.

Radu BORCESCU

Bruxelles, Belgia

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.