PRACTICOM: Nu contează doar preţul!

Nu întotdeauna! Iar experienţa Practicom demonstrează acest lucru, reuşind să se impună ca o multinaţională de origine românească, având operaţiuni atât în Estul, cât şi în Vestul Europei.

Sorin Cerviş 

Dezvoltarea cu succes a unui sistem de distribuţie în Ungaria şi demararea de operaţiuni pentru un client olandez prin intermediul filialei Practicom din Germania sunt elemente care au avut deja un impact pozitiv important în cifra de afaceri a companiei în acest an, potrivit directorului Practicom, Sorin Cerviş.

Rezultatele financiare înregistrate în primul trimestru al acestui an confirmă posibilitatea unei depăşiri substanţiale a cifrei de afaceri de 6,5 milioane euro estimată pentru 2015. „Ne aşteptăm să depăşim în acest an suma de 7 milioane de euro, iar activitatea de distribuţie pe care o realizăm pentru firma din Ungaria va genera o creştere procentuală importantă“, a afirmat Sorin Cerviş, menţionând că parcul de vehicule Practicom a ajuns, în prezent, la 171 de unităţi.

Compania a demarat activitatea de distribuţie pe teritoriul maghiar la sfârşitul lunii octombrie 2014, fiind, de asemenea, realizate în cadrul depozitului operat în ERD, la sud de Budapesta, activităţi de cross-docking, sortare şi împachetare a produselor, care sunt ulterior livrate către filialele și distribuitorii clientului din Ungaria.

„În paralel, am participat la o licitație pentru a prelua și transportul internațional privind aprovizionarea depozitului din Polonia al clientului. În urma licitației, am ajuns la balotaj cu o firmă poloneză şi, cu toate că am avut un preț mai mare decât competitorii, am câștigat contractul prin seriozitate şi prin micșorarea timpului de livrare din Sudul Poloniei în Ungaria (7 ore – 7 ore și jumătate). La început, partenerii noştri au fost reticenți, s-au făcut simulări, iar cursa a fost efectuată de către firma poloneză şi apoi de către noi, pentru ca ulterior să fim informați că am fost acceptați. În Ungaria este foarte important lead time-ul, deoarece camioanele pleacă de la sediul din Polonia în intervalul orar 18:30-19:00, în 7 ore și jumătate trebuie să fie la filiala din Ungaria şi în 4 ore și jumătate cel târziu la distribuitori, în toată Ungaria. Sistemul de comunicare a cântărit, de asemenea, mult, în condiţiile în care clienţii Practicom pot consulta în timp real online statusul mărfurilor pe baza unui username şi a unei parole, în timp ce firma poloneză nu beneficia de GPS pe maşini, iar reacţiile pe mail sau prin telefon erau foarte lente“, a explicat Sorin Cerviş, subliniind că feed-back-ul primit din Ungaria este unul bun.

„Clientul este foarte mulțumit și afirmă că nu a avut până acum un furnizor care să ofere servicii cu o calitate similară.“

Fără întârzieri

În condiţiile în care, în luna martie a acestui an, s-au realizat 525 de livrări în acest sistem, a existat o singură întârziere, de 8 minute, în condiţiile în care marja acceptată este de 15 minute. „În cadrul depozitului de la ERD, am realizat inclusiv un record, de 14 minute, privind descărcarea unui camion de 20 t. Iar aceasta şi datorită organizării.

Prin intermediul sistemului GPS, personalul din depozit este anunțat exact când sosește camionul, fiind avertizat, în ultima oră înainte de a ajunge, din 15 în 15 minute în privința timpului rămas. Astfel, când camionul ajunge, fiecare om este deja la postul lui. În prezent, avem un camion pe noapte şi urmează să introducem și un al doilea vehicul.

Pentru aceste curse, folosim flota Practicom din România și mergem cu echipaj de 2 șoferi pe camion. Chiar dacă, în prezent, rotim camioanele, în curând vom avea flotă dedicată pentru Ungaria“, a mai arătat directorul Practicom. El a precizat că în următoarea perioadă se va intra într-o cadenţă medie de 6 încărcări pe zi din Polonia, dintre care două vizează Ungaria şi patru România.

„Chiar dacă nu excludem ideea deservirii şi altor clienţi în Ungaria, deocamdată nu căutăm“, a spus Sorin Cerviş. Pe teritoriul Ungariei, operează 23 de maşini din flota Practicom, iar managementul companiei estimează că, până la sfârşitul anului, parcul alocat va crește la peste 40 de unităţi.

Linie nouă de business

Sfârșitul lui martie a reprezentat pentru Practicom demararea unei noi linii de business prin intermediul filialei din Germania.

„Este vorba despre un contract încheiat cu o firmă mare din Olanda, care are propriile feriboturi și câteva mii de semiremorci pe care le tractează. Am început cu două capete tractor și sperăm să ajungem la 10. Șoferii lucrează cu dispeceri din România. Intenționăm să dezvoltăm foarte mult această activitate până în 2018“, a afirmat Sorin Cerviş.

El a adăugat că majorări ale activităţii sunt preconizate în acest an şi pentru România, fără să fie însă la fel de spectaculoase precum cele din afara graniţelor. „Trebuie să asigurăm un nivel maxim al calităţii serviciilor. Ne-am impus KPI interni și încercăm să fim întotdeauna peste aceştia. Foarte rar scădem sub, iar când se întâmplă acest lucru, acționăm imediat“, a concluzionat directorul Practicom.

Sorin Cerviş, director Practicom:

„Preconizăm că vom ajunge la un număr de 370 de angajaţi la sfârşitul acestui an, chiar dacă am avut, iniţial, în vedere o cifră de 340.“

„Am închis anul 2013 cu un profit net de 51.000 lei, iar anul 2014 cu un profit net de 906.000 lei, în condițiile în care investim mult în mașini. Totul este, însă, planificat și suntem foarte cumpătați. Rata profitului se ridică la 3,5%.“

„Am planificat pentru finalul lui 2015 o flotă de 185 unități, cifră pe care o vom depăşi cu siguranţă“.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.