PRE-IAA (II) – Viitorul… a inceput deja

Dupa cum va promiteam in numarul anterior, continuam cu prezentarile din cadrul conferintei pre-IAA, desfasurata la Frankfurt in luna iulie a acestui an. Va povesteam, in editia anterioara ca, alaturi de o analiza realista a pietei pe timp de criza, conferinta care anticipeaza cel mai mare targ de transporturi european reprezinta, de asemenea, cea mai buna oportunitate pentru discutarea celor mai importante aspecte privind transporturile viitorului. Astfel, fata in fata cu noutatile tehnologice anuntate de constructorii de vehicule comerciale, putem spune ca viitorul a inceput deja, de ceva vreme.

In acest context, Dr. Georg Pachta-Reyhofen, purtator de cuvant al consiliului executiv al MAN SE, opineaza ca exista patru mega-tendinte care vor avea un impact crucial asupra transporturilor de marfuri. Volumul de transport si traficul vor continua sa creasca pe termen mediu, iar flotele sa se extinda. Cresterea cererii de energie, care va fi o consecinta fireasca a acestor tendinte, se va confrunta cu sursele fosile pe terminate, un alt efect fiind cresterea preturilor la combustibili si transport. Reducerea emisiilor poluante in general si cea de CO2 in special este deja o prioritate peste tot in lume. Nu in ultimul rand, preocuparile pentru siguranta oamenilor sunt in top chiar si in tarile in curs de industrializare. Iar vehiculele trebuie sa se adapteze tuturor acestor cerinte. Orice producator ar trebui sa fie deja pregatit pentru asta. Iar pentru MAN viitorul a inceput in 1983, o data cu primul vehicul G90 diesel-electric, de 7,5 t, produs in colaborare cu VW. A urmat un prototip L2000 diesel-electric in 1996, un model cu generator starter in 2001, un TGL Hybrid cu elemente electro-dinamice (EDA) in 2006 si un TGL hibrid cu baterii litiu-ion in 2008.

La randul sau, Paolo Monferino, chief executive officer la Iveco SpA, a declarat, in cadrul conferintei, ca „… strategia Iveco implica doua orientari de baza: evolutia motorului diesel in combinatie cu combustibili regenerabili de a doua generatie pe de o parte, si combustibilii alternativi, pe de cealalta parte“. De asemenea, Monferino spune ca exista deja o propunere la nivel european pentru acoperirea fondurilor de cercetare-dezvoltare si de aplicare a unor stimulente la nivel european pentru ca toate statele membre ale Uniunii sa contribuie la dezvoltarile tehnologice din domeniul vehiculelor comerciale.

Dezvoltarea globala in prim plan

Pe de alta parte, conform opiniei lui Anders Nielsen, membru al consiliului executiv al Scania AB, viitorul apartine marcilor cu acoperire mondiala. Iar cheia succesului in expansiunea la nivel global pare a fi un sistem modular de productie. „Pentru ca sistemul nostru modular si gama noastra de produse la nivel global sa poata oferi cea mai buna valoare pentru clienti, este necesar, evident, un sistem global de productie. De aceea avem, de multi ani, o retea globala, care utilizeaza acelasi sistem de productie. Asta inseamna produse comune, metode de lucru si standarde de calitate, care ne permit coordonarea resurselor de productie intr-un mod flexibil in unitatile de productie in Europa si in America Latina, pentru a obtine o utilizare optima a capacitatii si a raspunde eficient cerintelor pietei. (…) Modularizarea incepe si se termina cu clientul (…) Scania Production System (SPS) ofera baza pentru toata activitatea noastra de productie“.

Tot despre provocarile transporturilor, de data aceasta in domeniul distributiei usoare urbane, a vorbit si Prof. Dr. Horst Oehlschlaeger, manager de dezvoltare in cadrul Volkswagen Commercial Vehicles. Si pentru ca tot a venit vorba despre transport urban, reamintim ca, in cadrul conferintei, si transportul de pasageri a fost prezent sub „reflectoare“, noile forme ale mobilitatii cu ajutorul omnibuzelor fiind „atacate“ de catre Hartmut Schick, presedinte al EvoBus GmbH (Head of Daimler Buses).

Nu trebuie sa uitam nici de reprezentantii carosierilor, Ulrich Schöpker, membru in consiliul exe cutiv al Schmitz Cargobull AG, aducand in atentia celor prezenti, printre care si reprezentantul Ziua Cargo, rolul telematicii in domeniul remorcilor si semiremorcilor si, in consecinta, in reducerea costurilor si optimizarea transporturilor rutiere europene.

Nu ne mai ramane decat sa asteptam cu nerabdare expozitia IAA Hanovra, care se va desfasura in perioada 23-30 septembrie 2010, pentru a face cunostinta, pe viu, cu acest interesant viitor al transporturilor rutiere globale, a carui data de nastere, se pare, am sarbatorit-o deja de ceva vreme, cu sau fara trecatoarele crize financiare mondiale.

 

Soferul ramane un factor cheie

Heinz-Jürgen Löw, senior vicepresedinte al Renault Trucks Europe SAS, pune accentul pe faptul ca nu este posibil nici un fel de transport ecologic fara implicarea factorului uman. „Peste 80% din bunuri si marfuri au fost transportate, intr-un anumit moment, de un camion condus de un profesionist. Persoana de la volan joaca un rol crucial in dezvoltarea durabila a transporturilor rutiere. Chiar daca fabricantii de camioane investesc sume enorme in avansul si optimizarea tehnologica, succesele vor ramane modeste daca nu vor exista investitii similare in personal“, apreciaza Löw.

Raluca MIHAILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.