Primul autobuz solar din lume



Consiliul Municipal din Adelaide, Australia, a ridicat stacheta in ceea ce priveste transportul „verde“, introducand in sistemul public primul autobuz electric din lume alimentat cu energie solara.

Nu cu multa vreme in urma, a fost realizat un avion alimentat doar cu energie solara, iar daca astfel s-a putut zbura, era doar o problema de timp ca o tehnologie similara sa fie utilizata si pentru transportul rutier. Primul autobuz electric se numeste Tindo, ceea ce in limbajul folosit de tribul Kaurna inseamna „soare“ si a fost creat de Designline International din Noua Zeelanda.

Economie de energie

Autobuzul nu este echipat cu un motor cu ardere interna, ceea ce il face sa fie extrem de silentios si cu emisii zero de noxe. O alta caracteristica importanta este sistemul de franare cu proprietati regenerative, reusind astfel sa economiseasca cu pana la 30% consumul de energie. Componentele autobuzului au un nivel ridicat calitativ, provenind de la importanti producatori din industria automotive precum MAN si electronica marca Siemens. Sistemul de celule fotovoltaice care capteaza energia solara este si el demn de lauda, fiind cel care face ca autobuzul sa nu aiba emisii de carbon.

Caracteristici

In echiparea standard, se regaseste un sistem de aer conditionat, care face fata cu succes celor 40 de pasageri pe care ii poate transporta Tindo. Au fost create 25 de locuri pe scaune, doua locuri sunt destinate persoanelor cu dizabilitati locomotorii si un spatiu de 13 locuri in picioare. in cei 55.000 km parcursi in primul an de utilizare, autobuzul a economisit aproximativ 14.000 de litri de combustibil si a scutit mediul de o poluare de peste 70.000 kg de CO2. Autonomia lui Tindo este de 200 km in regim de transport urban. Totodata, pasagerii acestuia pot beneficia de internet wireless in timpul calatoriei, gratuit. Reincarcarea cu energie a autobuzului se face printr-un sistem fotovoltaic furnizat de catre cei de la BP Solar, montat in Adelaide Central Bus Station. Investitia in aceasta instalatie solara a fost suportata de catre Consiliul Municipal si Guvernul australian prin programul Adelaide Solar City. Aceasta a fost o investitie pentru un viitor durabil al orasului, fiind una dintre optiunile importante si pentru sistemul de transport public din orasele Australiei. Tindo a fost autobuzul care a plimbat prin Adelaide oameni de diferite categorii sociale si culturale, dar a avut si invitati speciali precum Primul Ministrul al Australiei si vice-premierii acestuia. Totodata, autobuzul a participat la diferite evenimente precum Heritage Bus Tour, Solar City Convention si Global Green Challenge.

Fisa tehnica

Dimensiuni (L/l/h): 10,42 m/2,48 m/3,06 m

Greutate: 11.480 kg

Capacitate locuri: 25 pe scaune/13 in picioare/2 pentru persoane cu handicap locomotor

Sistemul de baterii: Type 11 Zebra Z36-371-ML3C-64

Autonomie: 200 km (regim urban)

Putere: 218 CP

Viteza maxima: 76 km/h

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziucargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.