Rabla 2013: O singură ediţie, 20.000 de tichete

Rabla 2013 a demarat în 15 mai, cu modificări substanţiale faţă de ediţiile anilor trecuţi. În primul rând, noul program de înnoire a parcului auto naţional nu a mai fost aprobat prin ordonanţă, ci prin Ordin al ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), Rovana Plumb. În al doilea rând, pentru cumpărarea unui autovehicul nou, va putea fi folosit un singur tichet valoric, de 6.500 lei (1.500 euro), aproape dublu ca până acum, iar în maxim 45 de zile de la obţinerea lui, proprietarul trebuie să îl depună la dealerul auto de unde doreşte maşină nouă. Altfel, îl pierde. În al treilea rând, va fi o singură ediţie, de la 15 mai la 20 noiembrie, cu 20.000 de tichete: 17.000 pentru persoane fizice şi juridice şi 3.000 pentru instituţiile publice.

Bugetul alocat prin Fondul de Mediu este de 135.000 de lei. Programul se adresează persoanelor fizice şi juridice care deţin maşini mai vechi de 10 ani, precum şi unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice sau institutelor de cercetare-dezvoltare înfiinţate ca instituţii publice, care deţin autovehicule mai vechi de 5 ani.

Cine achiziţionează un autovehicul electric beneficiază de eco-tichetul de 2.500 de euro dacă foloseşte voucherul primit la „Rabla”. Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, gen EURO 6, Ministerul Mediului oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei. La achiziţionarea unui autovehicul de acest tip se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri. Sesiunea de depunere şi validare a dosarelor colectorilor şi dealerilor a început în 22 aprilie şi a durat 14 zile lucrătoare, iar distribuirea efectivă pe piaţă a tichetelor a început pe 15 mai. Repartizarea tichetelor valorice nu mai este egală pe fiecare unitate administrativ-teritorială, ci ţine cont de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani în parcul auto existent. Voucherele vor fi transferabile, deoarece există judeţe mai sărace, cu multe maşini vechi, dar şi foarte multe judeţe cu potenţial de achiziţie de maşini noi mare şi în creştere.

– În 2012 au fost scoase din uz 44.857 de rable şi achiziţionate 15.149 noi, din care 4.740 de origine autohtonă

– în 2011 au fost scoase din uz 116.641 de rable şi cumpărate circa 40.000 noi

– în 2010 au fost scoase din uz 186.854 de rable şi cumpărate aproape 60.000 noi

– din 2010 până în 2012 inclusiv, prima de casare a fost de 3.800 de lei, putea fi înstrăinată, iar pentru cumpărarea unei maşini noi erau acceptate 3 vouchere.

– în 2012 au fost alocaţi programului 171.000.000 de lei, din care sau cheltuit 153.888.600 de lei.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

Foto: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.