Acest ultim episod al „foiletonului” dedicat excursiei prin România marchează și încheierea călătoriei. De-a lungul itinerariului, am putut vedea frumusețile țării, dar și o parte din problemele sale reale.
După ce am luat pulsul stațiunii Sovata, care ne-a lăsat o impresie plăcută, în ciuda așteptărilor noastre, am pornit pe ultimul segment al călătoriei, cel care urma să ne aducă acasă, într-un final.
Parcul Național Defileul Jiului
Din Sovata, am ieșit pe DN13A, spre Târnăveni, iar, de acolo, am intrat pe DN14B spre Blaj. Din Blaj, am mers spre Sântimbru, unde ne-am intersectat cu E81, care ne-a trecut prin Alba Iulia și ne-a dus la Sebeș. Aici, am ales să continuăm pe DN67C, adică să intrăm pe Transalpina. Din păcate, vremea nefavorabilă ne-a stricat calculele legate de anumite opriri programate pe traseu. La jumătatea Transalpinei, când am ajuns la Obârșia Lotrului, am virat 90 de grade la dreapta, spre Petroșani. Scopul a fost să ajungem pe Defileul Jiului, un drum spectaculos, dar periculos.
Din Petroșani, am intrat pe DN66/E79, o șosea clasificată ca fiind europeană, dar care, cel puțin pe acel segment, nu-și merită numele. E drept, în perioada imediat următoare călătoriei noastre, CNADNR a anunțat lucrări de reabilitare, dar nu știm rezultatul acestora. Încă din acea perioadă (finalul lunii iunie), drumul „prezenta șantiere” la un interval de „n” kilometri, fapt care prevestea reabilitarea, dar până nu vom ajunge din nou pe DN66 nu ne putem pronunța.
Dar să revenim la Defileu și la elementele pe care le-am regăsit pe drum, în afara gropilor și a șantierelor. La intrarea în Defileul Jiului, se pot distinge ruinele Mănăstirii Vișina, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 – 1418), care are ca hram Sfânta Treime. Un alt punct de interes de pe traseu a fost reprezentat de Mănăstirea Lainici, care are ca hram Intrarea în biserică a Maicii Domnului, aceasta fiind situată la aproximativ 35 de kilometri distanță de Târgu-Jiu, pe malul stâng al Jiului.
Construirea mănăstirii s-a realizat între 1812 și 1847, de către boierii din regiune, pe un deal care domina Defileul Jiului. În interiorul acesteia, sunt adăpostite fresce datând din 1860, precum și un iconostas compus din icoane realizate în stil bizantin. Acestea sunt doar câteva dintre punctele de interes ce sunt găzduite de Parcul Național Defileul Jiului, arie protejată din 2005, ce măsoară o suprafață totală de 11.127 ha.
Baia de Fier
De-a dreptul captivant peisajul întâlnit pe Defileu, chiar dacă spre Târgu-Jiu se cam înserase și vizibilitatea a scăzut. Odată ajunși în oraș, ne-am hotărât să ne oprim și să căutăm cazare pentru acea seară, undeva, pe Transalpina. Din păcate, fiind vorba de o seară din week-end, destinații precum Novaci sau Rânca s-au dovedit a fi neîncăpătoare (!!), cel puțin variantele de cazare agreate de noi.
Din fericire, am putea spune acum, am deviat de la traseul inițial, care presupunea revenirea pe Transalpina, tot spre Obârșia Lotrului, dar din partea opusă. Am găsit ceva liber și convenabil în stațiunea Baia de Fier, pe care niciunul dintre noi nu o cunoștea. Era deja noapte, iar peisajele erau din ce în ce mai greu de distins.
Cu toate acestea, vizavi de vila unde ne-am cazat aveam muntele „de strajă”. Iluminat corespunzător, acesta ne-a oferit o priveliște minunată și ne-a făcut să nu mai uităm vreodată de Baia de Fier.
După o zi plină de kilometri (aproximativ 400 parcurși), de ploi și de peisaje memorabile, am căzut lați, dar cu o senzație de oboseală plăcută, greu de descris în cuvinte.
A doua zi, am constat că imediat lângă intrarea vilei (numită de către proprietari Vila Nico) unde am fost cazați, se regăsea accesul către Peștera Muierilor, prima peșteră electrificată din România. Un obiectiv pe care nu l-am avut pe listă, dar, fiind „la botul calului”, nu-l puteam rata. Peștera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul.
Cu o istorie foarte bogată, dinn timpuri străvechi, aceasta a adăpostit, în timpul războaielor, copii și femei, atunci când bărbații erau plecați la luptă, de aici trăgându-i-se și numele. Având o lungime de aproximativ 7.000 m, peștera este dispusă pe mai multe niveluri. Nivelul inferior constituie rezervația speologică, împărțită în două sectoare: cel de Nord (1.500 m) și cel Sudic (880 m).
La 40 m înălțime, se află etajul superior, amenajat pentru turiști, cu o lungime de 573 m. Acesta ajunge până la lungimea de 1.228 de metri, dar este vorba de o rețea de diverticule, foarte greu accesibilă. Cu toate acestea, se încearcă să se facă astfel încât accesibilitatea să fie mai facilă. Intrarea se făcea din oră în oră, iar durata vizitei a fost tot de aproximativ o oră. Am început ziua bine, ne-am luat bonusul de cultură și am pornit mai departe.
Am revenit pe Transalpina, am trecut prin Novaci și, apoi, Rânca, înțelegând și de ce nu am găsit cazare acolo cu o seară înainte, dar totul a fost spre bine pentru noi, fiind extrem de încântați de Baia de Fier.
Am ajuns din nou la Obârșia Lotrului, dar, de această dată, am ales să mergem în direcția opusă față de cum o făcusem cu o zi în urmă.
Am intrat pe DN7A, spre Râmnicu Vâlcea, fiind acompaniați de Lacul Vidra, pe partea stângă a drumului, o bună perioadă. Din păcate, nici pe aici șoseaua nu este la standarde înalte, dar, după câte am văzut în primele trei zile, parcă nici nu am mai avut putere să remarcăm condițiile neprietenoase de drum. Am trecut prin Voineasa, Mălaia și ne-am „prins în hora” de pe DN7. Odată ajunși pe Valea Oltului, ne simțeam deja cu un picior acasă, în București.
N-a durat prea mult până când am ajuns înapoi în Capitală. Ca întotdeauna, drumul de întoarcere pare mai scurt, dar aduce cu el un sentiment de nostalgie a zilelor trecute. Bine te-am găsit, București!
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro
