RPTCY 2015. Votați Compania de Transport a Anului!

Șapte operatori de transport așteptă votul cititorilor Ziua Cargo, ce poate fi exprimat pe www.ziuacargo.ro

Cea de-a doua ediție a Romania Passenger Transport Company of the Year a adus la startul competiției companii interesante, din toate sectoarele transportului rutier de călători.

Fiecare dintre acești operatori reprezintă exemple grăitoare despre tendințele transportului din România.

Călătorii caută calitate

În mod cert, pretențiile călătorilor din țara noastră cresc, iar transportatorii trebuie să găsească soluții pentru a răspunde noilor solicitări.

Înteresant este faptul că tot mai mulți pasageri sunt dispuși să plătească suplimentar pentru serviciul de transport în condițiile în care acest lucru aduce un plus de calitate.

De asemenea, este tot mai evident faptul că afacerea de transport devine din ce în ce mai complexă. Calitatea serviciului nu se mai raportează strict la mijlocul de transport și la perioada în care pasagerul este transportat. Atitudinea șoferului, dotările suplimentare (wi-fi, sistem audio-video…), sistemul de informare, respectarea programului anunțat, posibilitatea de a rezerva și cumpăra biletul din timp sunt elemente din ce în ce mai importante în ochii clienților.

Totodată, fidelizarea călătorilor a intrat într-o fază în care imaginația este singura barieră. La acest capitol, utilizarea internetului și a tehnologiilor de ultimă generație deschid posibilități aproape nelimitate.

În ceea ce privește costurile, accentul cel mai important este pus în continuare pe carburant. Este notabil faptul că alături de creșterea preocupării pentru pregătirea șoferilor în vederea scăderii consumului și implementarea de soluții pentru monitorizarea precisă a acestuia, transportatorii sunt tot mai preocupați de caracteristicile tehnice ale autovehiculelor achiziționate. Investițiile în flotă sunt tot mai bine fundamentate, iar consumul de carburant câștigă tot mai mult teren, fiind luat în calcul alături de prețul autovehiculului și costurile de finanțare.

Soluții pentru reducerea costurilor

Gala de premiere a celor mai bune companii de transport călători are loc în cadrul conferinței anuale dedicată transportului rutier de călători. Ca și în anii trecuți, conferința se desfășoară sub titlul de „Ghid inteligent de reducere a costurilor“. Practic, pe durata celor două zile – 27-28 martie, operatorii de transport vor dezbate alături de specialiști și autorități subiecte de actualitate. Legislația rămâne o zonă prioritară, existând în continuare numeroase solicitări din partea firmelor de transport pentru un cadru legislativ mai clar și care să asigure o concurență corectă, în care fiecare jucător respectă aceleași reguli.

Lupta împotriva pirateriei intră într-o nouă fază, fiind de așteptat o intensificare a controalelor pe această temă.

De asemenea, piața așteaptă în continuare o clarificare în ceea ce privește raportul dintre transportatori și organismele însărcinate cu recuperarea sumelor aferente drepturilor de autor. Ajutorul venit din partea Registrului Auto ar trebui să conteze, oferind multor operatori un important argument de apărare, însă problemele sunt încă departe de a fi soluționate.

Însă poate cele mai importante subiecte ce vor fi discutate la Târgu Mureș sunt cele legate de creșterea competitivității companiilor de transport – sfaturi pentru a fi pregătit în fața unui control fiscal, zonele în care soluțiile IT pot și trebuie să fie instrumente utile, etapele corecte pentru pregătirea și motivarea continuă a șoferilor.

Aflată la cea de-a șaptea ediție, conferința organizată anual de către revista Ziua Cargo reprezintă un instrument într-un permanent proces de îmbunătățire. Astfel, începând cu acest an, participanții vor putea utiliza o aplicație dedicată telefoanelor „smart“ pentru a putea comunica rapid și mai eficient în cadrul evenimentului.

De asemenea, de anul trecut, alături de conferință are loc și concursul dedicat transportatorilor de călători.

RPTCY reprezintă mai mult decât o competiție adresată transportatorilor de călători. Acest concurs are menirea să ofere exemple de bune practici, să traseze tendințe corecte, să ajute la omogenizarea acestui sector economic. RPTCY înseamnă un pas important în cadrul „Campaniei pentru un transport civilizat“, sintagmă sub care a apărut revista Ziua Cargo.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.