RPTCY 2017. Decizii dificile

Ediția 2017 a conferinței dedicate operatorilor de transport călători dezbate deciziile dificile ce urmează a fi luate la nivel național, precum și european.

Transportul rutier de călători trece printr-o perioadă de schimbări importante, iar companiile de transport trebuie să fie pregătite.

Scenarii 2019

Bineînțeles, evoluția legislației în România reprezintă cel mai aprins subiect al zilei, în condițiile în care, în 2019, expiră actualele programe de transport, interjudețean și județene. Sunt în discuții mai multe scenarii, însă o decizie finală ar trebui să fie luată anul acesta. Conferința reprezintă un bun prilej pentru dialog, între transportatori și reprezentanții lor, pe de o parte, și reprezentanții Ministerului Transporturilor și Parlament, pe de cealaltă parte.

Chiar dacă liberalizarea pare un scenariu tot mai posibil, există, în continuare, o puternică opoziție în rândul operatorilor de transport. Pe de altă parte, actualul program de transport nu mai corespunde nevoilor pieței și nici nu mai poate oferi transportatorilor cadrul desfășurării unei activități rentabile. Transportul regulat desfășurat de tot mai multe agenții de turism se transformă într-o formă de concurență tot mai apăsătoare și considerată drept „neloială” de către deținătorii licențelor de traseu. O soluție de ameliorare a situației nu a fost găsită, încă.

În plus, plafonarea tarifelor pentru abonamentele elevilor și transportul gratuit al studenților pe calea ferată sunt alte aspecte îngrijorătoare pentru transportul rutier.

În legătură cu viitorul transportului național regulat de pasageri, există, totuși, o opinie acceptată de tot mai mulți operatori – „liberalizarea” pieței va avea loc mai devreme sau mai târziu. În acest context, o prezentare a modului în care funcționează piețele deja liberalizate devine necesară.

Tehnologia modernă are, de asemenea, un cuvânt important de spus în viitorul transporturilor. Datorită acesteia, apar noi moduri de comunicare cu pasagerii și noi oportunități pentru firmele de transport. Și, în acest context, nu este de mirare că demarează (din nou) discuțiile pentru un proiect de lege privind co-voiajarea.

Consultanță pentru afaceri de succes

Ediția 2017 a conferinței se desfășoară sub titlul „Ghid inteligent pentru afaceri de succes” și, în acest sens, vor fi prezenți numeroși furnizori și consultanți, pentru a dezbate diferite subiecte de interes pentru companiile de transport.

Astfel, vor fi prezentate noutățile anului 2017 din punct de vedere fiscal. Casele de marcat fiscale au rămas, de asemenea, un subiect nefinalizat.

Și pentru că există un interes crescut legat de modalitatea în care se poate vinde o companie, va exista, în cadrul conferinței, o prezentare legată de procedurile corecte, ce trebuie respectate pentru cumpărarea/vânzarea unei companii.

Siguranța și securitatea vor fi abordate, în timpul conferinței, pe două direcții: evaluarea de risc, ce devine obligatorie în acest an, și cunoașterea partenerilor de afaceri.

Totodată, va fi prezentată o nouă viziune privind strategia de valorificare a serviciului de transport.

Sfaturi legate de finanțare, soluții IT dedicate transportatorilor, precum și o abordare din punct de vedere psihologic a acestei activități nu vor lipsi în cadrul evenimentului.

Bineînțeles, ca la fiecare ediție, cei mai importanți furnizori de autobuze și autocare, precum și carosieri vor prezenta modelele de ultimă generație, în zona expozițională amplasată în fața hotelului.

Tendințe europene

Tendințele legislației europene reprezintă, de asemenea, un subiect care trabuie și va fi dezbătut în cadrul conferinței, mai ales că sunt tot mai multe proiecte de acte normative aflate în etapa de consultare.

Astfel, se au în vedere modificări ale Regulamentului 1073/2009 privind reguli comune de acces la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul. Una dintre ținte este agrearea unui cadru coerent, care să ducă la o competiție deschisă pentru serviciile de transport comercial internațional și național. Prioritățile Uniunii Europene sunt: mobilitate eficientă, co-modalitate, competiție corectă și aspecte sociale.

Comisia țintește identificare principalelor probleme și evaluează impactul unei intervenții din punct de vedere legislativ.

O altă posibilă inițiativă, la nivelul Uniunii Europene, este legată de drepturile pasagerilor și transportul multimodal. Comisia Europeană își dorește să analizeze opțiunile pentru o mai bună protecție a pasagerilor, când aceștia utilizează transportul multimodal.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.