STILL – AHEAD LOGISTICS: PARTENER – indiferent de durata contractului

STILL și Ahead Logistics au completat un capitol de parteneriat pe termen scurt și, probabil, vor începe unul pe termen lung, după ce furnizorul de echipamente a reacționat foarte bine la nevoile apărute într-o perioadă de vârf, mai ales în condițiile în care cele două companii se aflau pentru prima oară în contact.

Toate stivuitoarele V din seriile RX 70 sunt extrem de ușor de operat – și de condus. STILL oferă condițiile pentru manipularea confortabilă și sigură a stivuitorului. Astfel, treptele, foarte largi, sunt foarte vizibile și la coborâre – iar scaunele au fost modelate ergonomic și capitonate, pentru a asigura protecția spatelui.

Noiembrie 2016 a marcat o creștere a activității Ahead Logistics pe parte de depozitare, ca urmare a unor cereri suplimentare primite din partea clienților. Lucrurile au evoluat rapid, iar, în decembrie, volumele s-au dublat în anumite momente. „Ajunsesem la un nivel al stocului de 6.000 de paleți numai în depozitul suplimentar, deși, inițial, avusesem în vedere 2-3.000 de paleți”, a afirmat Mircea Mănescu, Managing Director Ahead Logistics.

În acest context, managementul companiei a apelat la furnizorul de la care achiziționase echipamente, dar nu a primit nici un răspuns.

Mircea Mănescu, Managing
DirectorAhead Logistics

„STILL, însă, a reacționat prompt la cererea noastră și ne-a oferit, în regim de închiriere pe termen scurt, transpalete electrice și motostivuitoare”, a precizat Mircea Mănescu. Parcul închiriat a inclus transpalete EXU-SF20 și EXU 18, precum și motostivuitoare RX 70 16 T.

„Am apreciat în special transpaletele cu furci lungi, care ne-au permis operarea simultană a doi paleți, un element extrem de important atunci când descarci 20 de camioane pe zi, așa cum ni s-a întâmplat în perioada de vârf”, a apreciat Managing Directorul Ahead Logistics.

Transpaleta electrică STILL EXU-SF 20 oferă două programe de operare, care permit obținerea unei puteri maxime, în același timp economisind energie. Sistemul electronic de control al direcției reduce viteza în curbă, în funcție de unghiul de atac. Dimensiunile compacte și liniile de design au fost dezvoltate pentru operațiuni optime de încărcare și descărcare a camioanelor.

Echipamentul operează, de asemenea, cu ușurință pe rampe și docuri de încărcare, fără a rămâne blocat. Furcile sunt realizate din secțiuni de oțel, cu vârfuri din oțel turnat, și forma lor este optimizată pentru operarea tuturor tipurilor de paleţi.

Reacție imediată

Inițial, conform calculelor făcute de echipa Ahead Logistics, au fost necesare două transpalete, pentru ca, ulterior, să fie oferit un echipament suplimentar, pentru a compensa perioadele în care bateriile erau ținute la încărcat.

„Nu este eficient ca, pentru flota de închiriere pe termen scurt, să păstrăm un stoc de baterii de rezervă, pentru că, în general, nu sunt solicitate. În acest context, am oferit clientului un echipament care făcea parte, teoretic, din flota de echipamente second-hand destinate vânzării, ca să putem răspunde corect cererii primite”, a explicat Cristian Cărare, Key Account Manager, STILL România.

Transpaleta electrică STILL EXU-SF 20 oferă un grad înalt de flexibilitate și manevrabilitate, în condițiile unei viteze optime de operare și a unei bune robusteți. În timp ce platforma rabatabilă, combinată cu designul compact, permite manevrarea în spatii înguste, suspensia pneumatică și înălțimea ajustabilă a elementelor de protecție laterală oferă sprijin personalizat operatorului.

„A existat flexibilitate și o reacție imediată din partea STILL. Am putut, astfel, să ne organizăm, pentru a face față unor vârfuri foarte ridicate de operare. Clienții au fost mulțumiți de modul în care am răspuns nevoilor pe care le-au avut și am putut-o face inclusiv cu ajutorul unui furnizor de echipamente care a decis să acționeze ca un partener, chiar dacă era vorba numai despre o închiriere pe termen scurt. În fața clientului, trebuie să fii și ieftin și flexibil și, de multe ori, să compensezi lucruri pe care le gestionează el, în mod normal. Ținând cont de volumul de activitate căruia a trebuit să îi facem față, aveam nevoie de un parc bine dimensionat de echipamente performante”, a completat Mircea Mănescu, precizând că inclusiv presiunea exercitată asupra furnizorilor care oferă produse și servicii sectorului de logistică este generată de presiunea exercitată de clientul final.

Cristian Cărare, Key Account
Manager, STILL România:

De menționat că STILL are în vedere creșterea, în perioada următoare, a flotei destinate închirierii pe termen scurt, oferind facilități suplimentare clienților care au, deja, contracte pe termen lung.

„Pentru a fi siguri că putem oferi echipamentele de care au nevoie clienții noștri, în cazul închirierilor pe termen lung, avem stipulate, în contract, perioade și tarife preferențiale pentru închirierile pe termen scurt și știm din timp că partenerul nostru ar putea avea nevoie de anumite echipamente, într-o anumită perioadă. Luăm, astfel, în calcul potențialele cereri și suntem mult mai prompți”, a explicat Cristian Cărare.

Angajați în dezvoltare

Ahead Logistics a decis să dezvolte segmentul de logistică, prin investiția într-un depozit nou, de 5.000 mp, care va majora suprafața de depozitare de la 8.400 mp (depozitele operate în prezent), la 13.400 mp, fiind disponibile și spații de depozitare prevăzute cu rafturi, ceea ce oferă companiei posibilitatea de a se dezvolta și de a aborda clienți noi.

Noul depozit va fi construit la Dărmănești, unde Ahead Logistics a mai achiziționat, în mai multe etape, încă 34.300 mp, care se vor alipi suprafeței deja existente (67.000 mp), rezultând un teren cu suprafața totală de peste 101.000 mp.

„În condițiile în care previzionăm creșteri importante ale activității, în perioada următoare, avem nevoie de furnizori flexibili, fapt care se poate obține mai ales într-un parteneriat pe termen lung, inclusiv pe segmentul de echipamente. STILL a demonstrat că poate răspunde corect nevoilor noastre”, a concluzionat Managing Directorul Ahead Logistics.

Cristian Cărare, Key Account Manager, STILL România: „Ținând cont de creșterea cerințelor privind închirierea pe termen scurt, avem în vedere creșterea flotei destinate acestui segment, care depășește în prezent 400 de unități. Achiziționăm echipamente noi și încercăm să identificăm în funcție de istoric cele mai cerute modele, inclusiv în perioadele de vârf.”

Mircea Mănescu, Managing Director Ahead Logistics: „În evaluarea ofertei primite din partea unui furnizor de echipamente ținem bineînțeles cont de preț, astfel încât să nu sărim din costuri. Foarte importante sunt însă rapiditatea de reacție, feedback-ul permanent și flexibilitatea abordată vizavi de nivelul flotei care face obiectul contractului de închiriere. Dacă partenerul nu ne oferă flexibilitate, nu vom putea nici noi să fim flexibili față de client. Clienții au cerințe mari, pe care le vor puse în practică la un preț foarte mic. Mulți nu înțeleg de ce negociem tarifele în lei cu clienții nu la două, ci la trei cifre după virgulă. Presiunea este enormă. De aceea, negociem la fel și cu furnizorii.”

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.