Inginerie preistorica de exceptie
Dac? despre Evul Mediu au r?mas suficiente date documentare pentru clarificarea oric?ror mistere arhitecturale sau legate de construc?ia propriu-zis?, legat de preistorie, lucrurile nu mai sunt atat de clare. ?i totu?i, de?i este destul de greu de crezut, str?-str?-str?-mo?ii omului modern aveau suficiente cuno?tin?e de geometrie, precum ?i metode practice care au f?cut posibil? construc?ia unor monumente de anvergur?, precum Stonehenge.
De?i datele legate de tehnicile de proiectare ?i de construc?ie nu permit decat deduc?ii sau supozi?ii, este foarte interesant de “disecat”, pe m?sura posibilit??ilor, unele dintre proiectele datand din timpuri imemoriale care par de-a dreptul interven?ii extraterestre.
Stonehenge este un monument preistoric localizat în districtul Wiltshire din Marea Britanie, la aproximativ 3,2 km a Vest de Amesbury ?i la 13 km Nord de Salisbury.
Una dintre cele mai faimoase loca?ii preistorice din lume, Stonehenge este compus din movile de p?mant care înconjoar? un set de megali?i a?eza?i circular, în centrul celui mai dens complex de monumente neolitice ?i din epoca bronzului din Anglia, care includ mai multe sute de morminte. Arheologii au considerat c? monumentul din piatr? a fost în?l?at în jurul anului 2500 î.H., dar teorii recente sugereaz? faptul c? primele pietre ar fi fost a?ezate în perioada 2400-2200, în timp ce al?ii sugereaz? c? elementele in piatr? van?t? dateaz? aproximativ din anul 3000 î.H. Bancul circular de p?mant ?i ?an?ul, care constituie cea mai timpurie faz? a construc?iei monumentului, au fost datate în jurul anului 3100 î.H.
Noi probe arheologice descoperite în cadrul proiectului Stonehenge Riverside indic? faptul c? Stonehenge a servit drept “cimitir” înc? de la începuturi. Datarea r?m??i?elor incinerate descoperite la fa?a locului arat? c? înmormant?rile au avut loc în jurul anului 3000 î.H. ?i au continuat în urm?torii 500 de ani, cand au fost plasa?i megali?ii.
Evolu?ia monumentului de la Stonehenge s-a întins pe mai multe etape de construc?ie, pe parcursul a nu mai pu?in de 1.500 de ani, dar sunt dovezi c? ar fi existat ?i alte etape de construc?ie în zon?, care ar extinde perioada de ac?iune pan? la 6.500 ani.
Se presupune c? Stonehenge a fost odat? un monument “întreg”, magnific, dar acest lucru nu se poate demonstra, de vreme ce aproape jum?tate din blocurile de piatr? care ar fi trebuit s? existe aici lipsesc ?i de vreme ce multe dintre locurile presupuse a fi destinate megali?ilor nu au fost confirmate de s?p?turile arheologice.
Stonehenge 1 (ca. 3100 î.H.)
Primul “monument” era constituit dintr-o împrejmuire tip rambleu (val de p?mant) ?i ?an? din sol calcaros datand din Cretacicul tarziu, m?surand aproximativ 110 m în diametru, cu o intrare de dimensiuni mari la NE ?i una mai mic? spre S.
În ?an?, au fost descoperite coarne de cerb, folosite pentru s?pat, oase de bovine, precum ?i unelte din silex.
?an?ul e continuu, dar a fost s?pat în etape, iar materialul scos din ?an? a fost folosit pentru a în?l?a rambleul. Aceast? prim? etap? este datat? în jurul anului 3100 î.H., dup? care ?an?ul a înecput s? se umple natural cu aluviuni ?i nu a mai fost cur??at de c?tre constructori. În cadrul marginii exterioare a împrejmuirii a fost s?pat un cerc cu 56 gropi, ficare avand un diametru de 1 m, care ar fi putut con?ine stalpi verticali, care s? creeze un cerc din bu?teni, dar nu exist? nici o dovad? arheologic? în acest sens. Descoperiri recente sugereaz? faptul c? ar fi putut constitui baze pentru un cerc din piatr? van?t?. Dac? acest lucru se va dovedi corect, ar putea genera avansarea datei celei mai timpurii structuri din piatr? cu 500 de ani.
Stonehenge 2 (ca. 3000 î.H.)
Nu mai exist? dovezi vizibile ale celei de-a doua faze de construc?ie. Dar exist? gropi pentru stalpi care indic? faptul c? a fost cl?dit? o structur? din lemn în cadrul împrejmuirii mai sus men?ionate. Gropile cu un diametru de 0,4 m ?i sunt plasate la distan?e neregulate.
Stonehenge 3 I (ca. 2600 BC)
S?p?turile arheologice au indicat faptul c?, în jurul anului 2600 î.H., lemnul a fost abandonat, ca material de construc?ie, în favoarea pietrei; astfel, au fost s?pate dou? randuri concentrice de gropi, în centrul loca?iei. “Funda?iile” pentru blocurile de piatr? sunt numai par?ial cunoscute, astfel încat se presupune c? ar fi r?m??i?ele unui inel dublu.
Se crede c? gropile sus?ineau pan? la 80 blocuri verticale, dar numai 43 loca?ii sunt certe.
În leg?tur? cu blocurile de piatr? van?t? (dintre care unele sunt din dolerit, un tip de roc? magmatic?) s-a crezut mult? vreme c? au fost transportate 250 km, de la Preseli Hills, Wales. O teorie recent?, îns?, sus?ine c? ar fi putut fi aduse de la o distan?? mai mic?, din depozitele glaciare aduse c?tre Sudul Angliei de c?tre Ghe?arul M?rii Irlandei.
Alte blocuri verticale ar fi putut fi, de asemenea, de tip sarsen, roci care au fost folosite mai tarziu ca praguri orizontale superioare. Blocurile de piatr?, care cant?reau aproximativ 4 t fiecare, erau majoritatea din dolerit ordovician, dar cu exemple de riolit, tuf ?i cenu?? vulcanic?, în total 20 tipuri diferite de roc?. Fiecare monolit are o în?l?ime de aproximativ 2 m, între 1 ?i 1,5 m l??ime ?i o grosime de aproximativ 0,8 m.
Se presupune c? aceste blocuri au fost tractate pe role ?i s?nii de lemn pan? la apele curg?toare din Milford Haven, apoi înc?rcate pe plute, transportate pe ap? de-a lungul coastei de S a ??rii Galilor ?i pe raurile Avon ?i Frome, înainte de a fi transportate din nou pe uscat, pan? la Warminster, în Wiltshire.
Ultima etap? a transportului a fost tot pe ap?, pe raul Wylye, pan? la Salisbury, apoi pe Avon pan? la Vest de Amesbury.
Cea care avea s? fie denumit? Piatra Altarului provine din Carmarthenshire sau Brecon Beacons ?i a fost conceput? ca monolit singular.
Intrarea de NE a fost, de asemenea, l?rgit? în aceast? faz? pentru a se alinia precis cu direc?ia r?s?ritului la solsti?iul de var? ?i apusului la solsti?iul de iarn?. Totu?i, aceast? etap? a fost l?sat? neterminat?, blocurile mai mici, verticale, au fost îndep?rtate ?i gropile astupate inten?ionat.
Piatra C?lcai, din gresie ter?iar?, se poate s? fi fost în?l?at? în afara intr?rii din NE în timpul acestei etape, de?i datarea nu poate fi stabilit? cu siguran??. La început, mai era un al doilea bloc, care nu se mai p?streaz? în zilele noastre. Dou? sau posibil trei portaluri din piatr? au fost pozi?ionate în cadrul intr?rii de NE, din care numai una singur?, Piatra Sacrificiului, cu o lungime de 4,9 m. Din aceea?i perioad? mai dateaz? înc? patru blocuri, din care dou? plasate în varful movilelor cunoscute sub numele de gorgane sau tumuli, de?i nu con?in morminte. De asemenea, tot în aceast? perioad?, a fost ad?ugat “Bulevardul”, o pereche de ?an?uri ?i terasamente paralele care merg 3 km c?tre raul Avon.
Stonehenge 3 II (2600 BC to 2400 BC)
Urm?toarea etap? major? de activitate a constat în aducerea a 30 de moloni?i imen?i din gresie (Cercul Sarsen), posibil provenind dintr-o carier? situat? la aproximativ 40 km la N de Stonehenge. Acestea au fost prev?zute cu caneluri ?i îmbin?ri, înainte de a fi plasate în cadrul unui cerc cu un diametru de 33 m. Deasupra monoli?ilor verticali, au fost a?ezate ca ni?te praguri alte blocuri curbate. Pragurile au fost îmbinate prin utilizarea unei alte tehnici împrumutate din prelucrarea lemnului, ?i anume prin îmbinarea de tip limb?-canelur?. Fiecare bloc vertical avea o în?l?ime de 4,1 m, o l??ime de 2,1 m ?i o mas? de 25 t.
De asemenea, fiecare a fost prelucrat? cu un efect final clar; blocurile verticale se l??esc u?or în partea superioar?, pentru ca perspectiva s? r?man? constant? pe m?sur? ce se înal?? de la p?mant, în timp ce pragurile se curbeaz? u?or pentru a continua aspectul circular al monumentului construit anterior. P?r?ile blocurilor orientate c?tre interior sunt mai netede ?i mai bine finisate decat cele orientate c?tre exterior. Grosimea medie a acestor pietre este de 1,1 m, iar distan?a medie dintre ele este de 1 m. Ar fi fost nevoie de 74 blocuri pentru a finaliza cercul; astfel, dac? nu cumva au fost înl?turate blocuri în decursul timpului, construc?ia a r?mas neterminat?. Blocurile prag au o lungime de aproximativ 3,2 m, 1 m l??ime ?i o grosime de 0,8 m. Marginea de sus a pragurilor este la o în?l?ime de 4,9 m deasupra solului.
În interiorul acestui cerc erau pozi?ionate alte blocuri aranjate în forma unei potcoave de 13,7 m, cu deschiz?tura c?tre NE.
Aceste blocuri uria?e, 10 verticale ?i 5 praguri, cant?reau aproximativ 50 t fiecare ?i erau îmbinate prin intermediului unui procedeu complex pentru vremea respectiv?.
Avand în vedere masa acestora, transportul pe ap? ar fi fost imposibil, astfel încat probabil c? acestea au fost mutate cu s?niile ?i franghiile. Calculele moderne au ar?tat c? ar fi fost nevoie de 500 persoane cu franghii din piele pentru a mi?ca un singur bloc, cu înc? 100 oameni necesari pentru a a?eza rolele în fa?a saniei. La Stonehenge, aceste blocuri sunt aranjate simetric, cea mai mic? pereche de blocuri avand o în?l?ime de 6 m, urm?toarea fiind un pic mai înalt?, iar cea mai mare dintre ele, în col?ul de SV se presupune c? ar fi avut o în?l?ime de 7,3 m. În zilele noastre, se p?streaz? numai un bloc vertical, cu 6,7 m deasupra solului ?i 2,4 m în p?mant.
Stonehenge 3 III
Mai tarziu, în epoca bronzului, blocurile de piatr? van?t? au fost ridicate din nou, dar detaliile exacte ale acestei perioade sunt înc? neclare.
Stonehenge 3 IV (2280 – 1930 î.C.)
Aceast? etap? a presupus rearanj?ri ale blocurilor de piatr? van?t?, plasate într-un cerc între cele dou? amplasamente din roc? sarsian? ?i într-un oval, în centru.
Stonehenge 3 V
În timpul acestei faze, sec?iunea de NE a cercului din piatr? van?t? apar?inand Etapei 3 IV a fost înl?turat?, rezultatul fiind o form? cunoscut ast?zi sub denumirea de Potcoava din Piatr? Van?t?, oglindind forma megali?ilor din potcoava construit? anterior. Aceast? form? dateaz? din 2270-1230 î.H.
Perioada de dup? 1600 î.H.
Ultima etap? de construc?ie din loca?ia de la Stonehenge a survenit în jurul anului 1600 î.H., în timp ce ultima etap? cert? de utilizare se plaseaz? în epoca fierului.
Speciali?ti în geometrie
Multe dintre aspectele monumentului r?man înc? subiectele unor controverse. Aceast? multitudine de teorii, unele dintre ele foarte pitore?ti, este denumit? generic “Misterul Stonehenge”.
Sunt pu?ine dovezi în privin?a tehnicilor de construc?ie folosite pentru în?l?area monumentului. În decursul timpului, diferi?i autori au sugerat c? au fost folosite metode supranaturale, argumentand c? altfel ar fi fost imposibil? deplasarea ?i pozi?ionarea pietrelor. Totu?i, tehnicile conven?ionale neolitice s-au dovedit a fi eficiente în acest sens. În ceea ce prive?te utilizarea loca?iei, supozi?iile au inclus observa?iile astronomice sau aplica?iile religioase.
Construc?ia monumentului de la Stonehenge reflect? descoperirea empiric? a unor date matematice, iar designului s?u încorporeaz? un simbolism universal al numerelor ?i geometriei. În urm? cu 4500 de ani, inginerii din neolitic în?elegeau ?i foloseau rela?ia dintre cercuri ?i p?trate, creau cu precizie poligoane, hexagoane, pentagoane, decagoane. Figura geometric? clasic? cu 30 de laturi care determin? pozi?iile pietrelor în cadrul Cercului Sarsen este un produs al acestor forme fundamentale. Forma de potcoav? a sec?iunii centrale a fost derivat? din acelea?i repere care au determinat pozi?ia Cercului Sarsen. Cele patru blocuri din afara cercului au rela?ii spa?iale ?i geometrice perfecte cu grupul central.
Povestea pe care o spune Stonehenge este con?inut? nu numai în structura vizibil?, ci ?i în elementele îngropate.
Inginerii preistorici se pare c? au tradus o “schi?? arhitectural?” într-o structur? prefabricat? de dimensiuni mari apoi, cu grij? ?i cu un me?te?ug nu mai pu?in impresionant decat cel al în?l??rii propriu-zise a blocurilor, au a?ezat blocurile sarsen cu toleran?e de numai ca?iva centimetri.
În cadrul acestui proiect meticulos planificat, nu era loc de gre?eli. Nici m?car una dintre pietrele ansamblului, nici o linie a terasamentului nu deviaz? de la modelul arhitectural propus. Mai mult, toate acestea s-au realizat f?r? a fi necesar? (ori posibil??) m?surarea dimensiunilor inter-structurale, deoarece calitatea unui design geometric este c? se poate scala la infinit, de la concepere la construc?ie.
Raluca MIH?ILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
