Suport în rezolvarea daunelor

Asigurările reprezintă un domeniu complex, ce ascunde uneori capcane greu de depistat. Am discutat cu Cristi Păunescu, Manager Claims Department Marsh, despre suportul pe care un broker îl poate oferi asiguraților pentru rezolvarea daunelor.

Ziua Cargo: Ce înseamnă, în mod concret, suport în rezolvarea daunelor?

Cristi Păunescu: Rezolvarea unei daune este un întreg proces ce poate include suportul în notificarea daunei, asistarea la constatare, pregătirea dosarului de daună, analizarea documentelor, pregătirea cererii de despăgubire, participarea la întâlnirile tripartite, rezolvarea unor eventuale neînțelegeri cu asigurătorii și negocierea cu aceștia. Scopul este maximizarea posibilității de recuperare a despăgubirilor ce intră sub umbrela unui polițe de asigurare.

Care sunt avantajele pe care le poate obține beneficiarul?

În primul rând, un broker vine cu expertiză și cu putere de negociere în relația cu asigurătorul. Astfel, printre cele mai importante avantaje se numără scurtarea timpului de rezolvare a dosarului și maximizarea despăgubirii recuperate.

Au existat, de exemplu, cazuri în care asigurătorul nu a acceptat de la bun început ca toate bunurile afectate în timpul unui transport să fie despăgubite. Asigurătorul a acordat despăgubire doar pentru produsele care erau afectate în mod evident, având ambalajul umed (din cauza apei, combustibilului din rezervor, uleiului, nămolului etc). Rolul nostru a fost, în prima etapă, să obținem cât mai multe informații de la client despre această situație. Am desfășurat apoi o nouă constatare, prin care s-a observat că și celelalte produse, deși nu aveau ambalajul umed, aveau miros de motorină. Cu noile date obținute, am prezentat asigurătorului argumente care au dus la acceptarea tuturor daunelor și la refacerea calculului despăgubirii.

De reținut este faptul că, în general, este foarte important modul în care este afectat ambalajul. De exemplu, dacă ambalajele sunt afectate de substanțe de tip combustibil (motorină, ulei), cum a fost și în cazul de mai sus, vaporii pot pătrunde în material, iar produsul este astfel total compromis. În cazul unui incendiu, pe lângă focul propriu-zis, fumul sau apa utilizată pentru stingere pot produce daune mari. Un producător nu poate risca să comercializeze un bun metalic, de exemplu, care vizual arată bine, dar, la primul contact cu apa, apar urme de coroziune sau pete ca urmare a contaminării cu fumul rezultat din incendiu.

Colaborați pe partea de suport în rezolvarea daunelor doar cu companii care au încheiat asigurările prin Marsh?

Toate serviciile mai sus menționate pentru rezolvarea daunelor pot fi oferite și altor companii, chiar dacă nu au încheiat polițe prin Marsh, în baza unui mandat de reprezentare și a unui contract.

Trebuie avut în vedere faptul că o bună colaborare pornește de la o relație bazată pe încredere: consultantului Marsh îi sunt necesare informațiile complete pentru a putea găsi varianta optimă de rezolvare a daunei. Brokerul acţionează în interesul clientului în relaţia cu asigurătorul.

Care sunt elementele care trebuie avute în vedere de un beneficiar cu privire la acoperirea polițelor?

Este esențială verificarea de la bun început a condițiilor de asigurare, a riscurilor acoperite și a excluderilor. Un broker poate ajuta companiile să înțeleagă și să evalueze corespunzător riscurile cu care se pot confrunta, alegând apoi acoperirea adecvată specificului afacerii. De exemplu, furtul este acoperit de anumite societăți, însă condițiile de acoperire în cazul producerii acestuia sunt foarte stricte și aproape imposibil de realizat.

Care sunt motivele pentru care societatile de asigurare pot refuza acordarea despăgubirii?

Cele mai întâlnite refuzuri se referă la faptul că riscul produs nu era acoperit prin polița de asigurare încheiată sau că declarațiile nu au fost conforme cu realitatea (tentative de fraudă). De aceea, întocmirea dosarului și transmiterea informațiilor către asigurător trebuie făcută corespunzător, astfel încât motivele acestea să fie înlăturate.

Adesea, apar capcane tocmai pentru că modul în care este oferită acoperirea prin condițiile de asigurare nu este înțeles. Clientul nu înțelege condițiile de asigurare și declară evenimentul produs într-un mod eronat, care reprezintă o excludere, cu toate că, dacă l-ar fi declarat corect, riscul ar fi fost acoperit și evenimentul despăgubit. De aceea, suportul unui broker este foarte important încă din prima fază, de la producerea daunei.

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.