The Drivers’ Fuel Challenge 2013

La începutul acestei luni, pe 6 septembrie, a avut loc la Snagov finala naţională a competiţiei „The Drivers’ Fuel Challenge 2013“, organizată de către Volvo Trucks pentru a recompensa şoferii profesionişti cu un stil de conducere eficientă din punctul de vedere al consumului de combustibil. Câştigătorul concursului pe plan naţional va reprezenta România în cadrul etapei regionale a competiţiei.

Volvo Romania a organizat ediţia din acest an a concursului naţional în perioada aprilie – iulie, cu 7 etape de calificare în Timişoara, Bucureşti, Cluj, Braşov, Bacău, Constanţa şi Buzău, atrăgând peste 450 de şoferi profesionişti în cursa pentru obţinerea celui mai bun consum.

Spiritul şi scopul competiţiei

Un consum eficient depinde de mai mulţi factori, printre care se numără performanţele camionului, prin echipamentele şi dotările care contribuie la reducerea consumului, abilitatea de utilizare eficientă a acestora de către şoferi, dar, mai ales, stilul de condus. Scopul acestei competiţii este de a descoperi şoferul care conduce cât mai economic posibil. Un stil eficient de condus influenţează pozitiv atât bugetul companiei, prin reducerea cheltuielilor legate de consumul de combustibil, cât şi protecţia mediului, prin scăderea emisiilor poluante. „Competiţia şi-a propus să demonstreze că un stil de conducere adecvat poate contribui la obţinerea unor economii substanţiale pentru operatori, în felul acesta fiind evidenţiată importanţa şoferului în reducerea consumului“, a spus Sigurd Wandel, Director General Volvo Romania.

Finala naţională

În total, un număr foarte mare de conducători auto profesionişti au parcurs peste 14.000 km în cadrul competiţiei naţionale dedicate celui mai economic şofer. La finală au participat 21 de concurenţi, mai exact primii 3 clasaţi în urma fiecăreia dintre cele 7 etape locale. Participanţii au parcurs un traseu de aproximativ 40 km, iar consumul lor a fost măsurat cu ajutorul sistemului de monitorizare Dynafleet.

Competiţia a fost deschisă tuturor şoferilor profesionişti, indiferent de camionul condus sau de mărcile de camioane din flota companiei pentru care lucrează.

Ediţia din acest an a atras un număr de participanţi mult mai mare faţă de ediţia precedentă. „Am constatat un deosebit interes pentru înscrierea în competiţie, interes determinat, în opinia noastră, de creşterea gradului de conştientizare în rândul operatorilor privind potenţialul de reducere a consumului, de premiile puse în joc, dar şi datorită faptului că am dat posibilitatea concurenţilor să cunoască noul Volvo FH – un camion ce înglobează tehnologii de ultimă oră şi care a stabilit noi standarde în privinţa economiei de combustibil, a manevrabilităţii şi a siguranţei“, a spus Irina Marcov, marketing manager Volvo Romania. Câştigătorul de anul acesta este Florin Olteanu, şofer la Costi Trans SRL, care a reuşit să parcurgă traseul de aproximativ 40 km în 38 de minute, consumând doar 10,41 l. Pe locurile 2 şi 3 s-au situat Constantin Pele-Verde şi Ioan David cu 10,92 respectiv 11,09 litri consumaţi, pe acelaşi traseu, în 37 de minute. Florin Olteanu va reprezenta România la finala regională organizată la Opatija, în Croaţia, în perioada 18 – 20 octombrie 2013, la care vor participa toţi campionii naţionali din Regiunea Europa Centrală şi de Est. Aceasta se va desfăşura pe circuitul de curse Grobnik, unde fiecare dintre ei îşi va putea etala abilităţile în cursa pentru desemnarea titlului de Campion al competiţiei „The Drivers’ Fuel Challenge 2013“. Premiul cel mare este un autoturism Volvo V40 şi un voucher în valoare de 10.000 euro pentru compania la care este angajat şoferul, dar există şi premii pentru proprietarii companiilor reprezentate de şoferii care urcă pe primele trei poziţii.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.